Omul care a dat mâna cu Antonescu şi vrea să vadă Ierusalimul

290-mosulica-omL-am întâlnit la Vălenii de Munte, la cursurile de vară (ediţia 102) a Universităţii Populare «N. Iorga». Recunoaşte, «după revoluţie, am fost aproape la toate ediţiile. Nu am fost invitat niciodată, dar vin pentru că am avut o viaţă grea, iar aici se adună lume bună».

Vine de acolo de unde s-a născut: comuna Baru, satul Baru Mare, judeţul Hunedoara. E un personaj pitoresc, la propriu şi la figurat, cu reverele hainei încărcate de iconiţe, insigne şi medalia comemorativă «Războiul doi mondial». Dezinvolt, discret, sociabil, un rebel nesupus anilor, deloc puţini, pe care-i are. «Am 90 de ani şi 6 luni, dar îmi place să zic că am doar 6 luni şi 90 de ani». La vârsta sa, spune că în viaţă nu a fost niciodată fericit.

Îl întreb ce-i fericirea şi răspunde cuminte: «Să fii mulţumit de viaţă… Ei, nu prea am fost». Şi-a dorit să fie învăţător, dar «am fost în viaţă slugă… Pe la 11-12 ani, eram slugă la Petru Groza, până atunci fiind copil de trupă». A mai fost secretar la primărie, lucrător de cancelarie, contabil în armată, merceolog, şef de producţie. Spune că a făcut «22 de ani de şcoală, de la clasa întâi până la liceu. La 48 de ani am luat BAC-ul – cel mai frumos eveniment din viaţa mea». Are o «pensie de 1172 de lei româneşti, plus 250 – ca veteran de război» (peste 5500 de lei moldoveneşti). E mai mare cu un an decât regele Mihai. Anul trecut, de Crăciun, a mers în audienţă la rege, dar «era plecat prin Ţară», se destănuie nea Cornel Pârv. «Am fost Pârvu din născare, dar timpurile, fiind prea încurcate, am fost sfătuit să renunţ la «u», pentru că trăiam în zonă ungurească». Mai spune că a fost în viaţă captivat de biografia lui Napoleon şi că, în 1955, la Budapesta, a dat mâna cu Janos Kadar; despre Ceauşescu zice că «a făcut şi lucruri care au rămas», pe Carol al II-lea e supărat, «pentru că l-a băgat în pământ pe Zelea Codreanu», Gheorghiu-Dej «a fost la început comunist convins, dar mai târziu, când a înţeles că e altceva… ruşii i-au pus flori la birou, care emanau radiaţie, aşa s-a auzit». Susţine că «între cele două războaie mondiale în România s-a trăit bine», iar «cel mai bun dintre marii conducători ai României a fost mareşalul Ion Antonescu, care a curăţat Ţara de mincinoşi şi hoţi şi a mers să scoată de sub ruşi Basarabia». Zice că a dat mâna cu mareşalul, în 1940, «fiind sub arme». A făcut armata în Ardeal, «în regimentul 92, infanterie. După doi ani pe zonă, că se auzea că va fi luat Ardealul, pe 13 septembrie 1940, ne-am retras din Ardeal. În drum, autobasculanta s-a răsturnat într-o apă, mi-au fost rupte picioarele. După săptămâni de spital, spre Crăciun, am ajuns acasă, unde am găsit-o pe mama», îşi aminteşte. În 1946, a făcut nuntă. «Mama nu a venit la nuntă, nici la biserică. A făcut greva foamei, pentru că mireasa era din bogaţi şi nu a vrut să vină cu mine, dar am mers eu ginere… mama a ţinut foame şi a murit». Despre căsnicia sa spune că a fost grea. «În biserică, Olguţa (mireasa) m-a călcat pe picior şi am înţeles că nu mi-a mers». Singurul copil de care a avut parte, Olga-Cornelia, nu mai este în viaţă, iar nepoata nu-l recunoaşte.

Avea 24 de ani când au intrat sovieticii în România. Îşi aminteşte că «ruşii au împuşcat la Baru Mare şeful de post, pentru că nu le-a dat băutură». Când ajungeau de se opreau prin gară, «ruşii săreau din vagoane şi unde vedeau fete se dădeau la ele». Nemţii, spune el, «nu se coborau din tren şi ne dădeau brichete şi ciocolate… Despre nemţi în România se vorbea de bine». Zice că cei mai buni prieteni pe care i-a avut în viaţă au fost cei «din copilărie… cu care am păscut vitele şi oile». Îl întreb cum e lumea azi. «Perversă», zice el. «Înainte lumea se adresa «naşule, finule, unchiule, frate, soră…, dar acum toţi se strigă, unii pe alţii, «măi». Îl întreb şi de viaţă. «E urâtă viaţa. Nu mai sunt şcoli de meserii, lumea a luat pământul şi nu-l lucrează. Cai nu prea sunt, vaca la plug nu poţi s-o pui, că e ruşine, bani nu-s, benzina-i scumpă, pământul nelucrat… E mare păcat că rămâne pământul sterp». Ce aţi preţuit cel mai mult în viaţă?, – îl mai întreb. «Munca. Şi cuvântul, – spune. E tare important să te ţii de cuvânt, aşa ca nemţii…»

— Şi o lecţie de învăţătură, care ar fi?

— Deşteptul trebuie să tacă înaintea prostului.

Nu a fost niciodată în Basarabia, dar îşi aminteşte că a făcut armata cu basarabeni…La Vălenii de Munte l-a cunoscut pe Grigore Vieru. «Am şi o fotografie cu el», zice mândru de „trofeu”. Vrea să ajungă în Basarabia, dar «aştept să se simplifice formele», explică plin de optimism la vârsta lui. Îl întreb dacă merge la biserică. «Vai, sunt bolnav dacă nu mă duc la biserică, că viaţa vine de la Dumnezeu». În afară de Basarabia îşi doreşte să mai ajungă la Ierusalim şi la Paris. Vrea să vadă «Nazaretul, Sfântul Mormânt, Marea Moartă şi să privesc la Paris viaţa ceea destrăbălată pe care unii o numesc civilizaţie». Îl întreb ce va urma în viaţa sa după Văleni. Răspunsul vine imediat: «Voi scrie pe genunchi prefaţa la Monografia Ţării Haţegului şi a Văii Jiului, în amintirea mamei şi a unchiului Emilian, care ştia 7 limbi. Am lucrat la ea mii de zile şi mai am puţin».

P.G.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

17 comentarii

  1. eu

    ffff frumos. sanatate multa iti uram si cu ajutorul domnului sa-ti implinesti visul, cu adevarat e frumoasa discutia.

  2. http://maresalionantonescu.blogspot.com/

    Superb blogul!Felicitari!
    Intrati pe Blogul oficial al Maresalului Antonescu http://maresalionantonescu.blogspot.com/ si participati la sondajul de opinie despre Maresalul Antonescu.
    De asemenea lasa-ti si un link pentru a putea trimite lumea la acest articol.
    “Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare decât să mor în paradisul unei Românii mici.”
    Maresal Antonescu

  3. costel

    glorie maresalului ioon antonescu eroul neamului romanesc si a patriei mama romania mare

  4. UNGUREAN

    “Mai presus de orice argument, Maresalul ramane in sufletul Romanilor un erou care intr-un razboi confuz nazisto-comunist, a purtat un razboi de independenta nationala”

  5. UNGUREAN

    Mareşal Ion Antonescu: Istoria se scrie cu spada…
    Din stenograma ședinței Consiliului de Miniştri, din septembrie 1941 (despre motivele depăşirii liniei Nistrului):

    Mareșal I. Antonescu: Istoria se scrie cu spada. Anul trecut ne-au luat rușii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea Neamului Românesc.

    Dacă n-avem aliați puternici, care să aibă unitate de interes, şi așa o pierdem. Nu putem rezista față de aceștia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieții noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol. Dacă știam să ne adaptăm la timp situației politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp.
    Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieții Neamului Românesc.

    Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi – și am pierdut granițele Neamului Românesc pentru că am fost filoenglezi – și am pierdut hotarele țării noastre!

    Noi, filofrancezi! Dar nici nu știe țăranul ce este aceea. Nici nu i-a văzut în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi.

    Noi trebuie să fim filoromâni și să știm cum să ne putem apăra granițele. În circumstanțele internaționale de azi, pe ce ne puteam sprijini situația noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecați.

    Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc. Și în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu rușii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi așteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu brațele încrucișate, când germanii se băteau cu rușii și să aștept ca să ni se dea Basarabia de către englezi?

    Și dacă am pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia.

    Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput și soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia și Bucovina nu le luam de la ruși. Și după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici?
    Ca și doi țărani, care pun ce au împreună ca să-și are locul și după ce unul și-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi țărani.

    Și atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata, şi poporul român pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemților apoi: la revedere.

    Vedeți în ce stare de decadență se găsește conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemți să se bată și noi să așteptăm de la englezi Basarabia și Bucovina.

    Se înşală cine crede că ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu rușii. Ba poate că atunci ne-ar fi intors foaia și ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut.

  6. UNGUREAN

    Medalia „Cruciada Împotriva Comunismului”.
    Distincţia a fost instituită într-un moment în care a fost intuit şi evaluat corect pericolul în creştere al comunismului şi s-a încercat tot posibilul pentru a nu admite invadarea României de către „fiara roşie”.
    Medalia a fost instituită la 1 aprilie 1942, prin Decret Regal Nr.1014, de către Majestatea Sa Regele Mihai I al României.
    De fapt, medalia a fost înfiinţată de către mareşalul Ion Antonescu, prin Raportul nr. 20465, din 1 aprilie 1942, iar Decretul regal legifera instituirea acesteia.
    În 1942, a fost oferită militarilor, dar şi personalului civil de pe frontul de Est şi Frontul Naţional.
    Medalia a fost eliminată dintre distincţiile de război şi portul ei a fost interzis după 23 august 1944, dată la care România a rupt alianţa cu Germania şi a început lupta alături de Forţele Aliate.
    Pe aversul medaliei este reprezentată o cruce pe care se suprapune o mână ce ţine o spadă. Deasupra spadei este înscris anul “1941”, iar pe circumferinţa medaliei este înscrisă deviza “Cruciada Împotriva Comunismului”.
    Pe revers este reprezentat un cap de femeie, sub care stă inscripţia “România recunoscătoare”.
    Pentru cei care au participat efectiv la lupte, medalia s-a conferit cu barete, pe care este înscris locul sau zona unde s-au dat luptele respective.
    În decretul D.R. nr. 1014/1 IV 1942 sunt menţionate următoarele zece barete: Bucovina, Basarabia, Dobrogea, Nistru, Odesa, Bug, Nipru, Azov, Crimeea, Doneţk.
    Prin reglementări ulterioare au mai fost instituite baretele: Marea Neagră, Calmucia, etc.
    Baretele sunt din oţel oxidat sau, în cazul în care cel decorat a participat la toate acţiunile de luptă în zona înscrisă pe baretă, aceasta este argintată.
    Panglica decoraţiei este roşie, având în mijloc o dungă verticală de 8 mm grosime, formată din dungi orizontale de culorile Tricolorului românesc, iar în apropierea fiecărei margini – câte o dungă argintie de 2 mm.

  7. Traian...

    Daca,macar acum am putea scapa de fiara rosie,pentru o perioada mai indelungata,pentru a ne reveni,si pentru a ne proslavi eroii adevarati ai neamului,ca Maresalul ION ANTONESCU,si altii ca el,ar fi ca un dar de la Dumnezeu.Pentru aceasta ne trebuie verticalitatea si unirea neamului,numai asa ne putem apara existenta ca neam pe acest Pamant!

  8. meinkampf

    Autorul, care a cautat sa detalizeze povestirea (obisnuita) a uitat sa mai scrie ca mosneagul acesta, care se prezinta an de an la Valeni, este presedintele Asociatiei Copiilor din Flori din Romania.
    In rest, slava lui Antonescu!

  9. Dreptate

    Din comentariile de mai sus se aduc doar laude fostului militar român Ion Antonescu, spre marea bucurie a comunistilor lui Voronin si slujitorilor Moscvoei:Lupu,Filat,Pasat…
    Ei fiind deci “patriotii progresisti” care sustin fostii aliati anglo -americano-francezi din anii 1940 !

    Mai intîi amintesc ca Antonescu s-a decorat singur drept maresal , inscriindu-se in linia dictatorilor militari:Franco,Salasar,Mussolini,Petain.
    Dar n-a luat exemplul Maresalului finlandez Mannerheim care s-a oprit in timpul razboiului din 1941 la frontierile istorice ale Finlandei(Careliei) cu fosta URSS, epuizind armata româna in luptele de la Odessa ,Stalingrad,Crimeea in anii 1942-1943 unde au murit peste 500 000 de osteni.
    Iar cind trupele sovietice se apropiau de Nistru in martie 1944 , armata româna era epuizata de lupte si era o umbra a celei din 1940-1941.
    Antonescu si apropiatii regimului sau au facut o eroare grava cind au trecut Nistrul in iulie 1940 , obligind Marea Britanie la presiunile sovieticilor sa declare razboi României.Doar ambasadorul britanic i-a spus in fata lui Antonescu ,daca trupele române trec Nistrul -Marea Britanie declara razboi României. Dar s-a mers intentionat in mlastina!
    Dupa propaganda Rusiei si a Ucrainei din 1990 incoace,
    Românismul din Basarabia si Bucovina se rezuma doar la nostalgicii fascismului dicaturii lui Ion Antonescu pentru diplomatii occidentali.
    România iarasi a pierdut o batalie diplomatica intenationala pentru Basarabia-Bucovina.
    De ce Germania si Italia nu misca un deget pentru Romania in cazul Basarabiei-Bucovinei , dar dimpotriva cauta s-o izoleze in UE reducind-o la chestiunea tiganilor si coruptiei? De ce se trece cu vederea masacrele de la Fintina Alba sau Katyn?
    Misiunea istorica a generatiei tinere din Moldova e de a reabilita românismul anilor 1920 cu generatia Sfatului Tarii din 1918 si sa nu se lase trasa in capcana fascismului lui Antonescu sau a nazismului legionar al lui Zelea Codreanu pentru ca lumea intreaga sa inteleaga continuitatea istorica a Basarabiei din 1920 cu cea din 2010!

    Nu sunt judecator , dar sa analizam la rece faptele acestei personalitati.

  10. dacul

    Pentru “Dreptate”: Nu eşti judecător, dar judeci! Judeci, dar nu cunoşti istoria reală a războiului din Răsărit, zăzboi pentru reîntregirea ţării! Ţine minte algoritmul oricărui proces de comunicare: întâi citeşti, apoi reciteşti de nenumărate ori, mai apoi gândeşti şi, abia la sfârşit, vorbeşti sau scrii! S-auzim de bine!

  11. roman legionar,fascist si nazist

    cei 500.000 de soldati morti sunt victimele inutile ale unui ideal de reintregire al neamului romanesc si de oprire a expansiunii ruso/comuniste…dar ce-a fost a fost,moldova de atunci nu mai este moldova de acum…si poate ca si noi,romanii,ne-am saturat sa tot trecem rauri pe pontoane,dar ne mai scriem si noi,sa ne aflam in treaba…

  12. europa

    Rusia de atunci nu mai este rusia de acum. Ea nu-i in stare sa opreasca omuciderea din Rusia. Cand oamenii fortei sunt la putere, orice problema se rezolva prin forta, chiar si prin omor. Cand in Rusia vor mai fi si alte profesii la putere?

  13. gica

    acum, in clipa care scriu, acest OM cerseste in petrosani, valea jiului. are 110 ron pensie + 250 ajutor social. guvernul romaniei, in frunte cu presedintele, reprezinta o sleata de nenorociti, care inlocuiesc valorile reale cu rahaturi banale. care ajungeti in petrosani, intrebati de el la chioscul iva de la scoala veche, sau care ajungeti la baru-mare, faceti o vizita la adresa: str. pr.dr. stefan garbea, nr. 122. ajutati fiecare cum puteti. doamne-ajuta !

  14. Olimpia Chis

    imi place foarte mult articolul, chiar daca e de ceva vreme, insa am avut onoarea de a cunoaste acest om minunat, in iunie 2013, la inmormantarea Parintelui Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda, Jud. Neamn. Era acolo, ii promisese parintelui ca primul care va pleca din aceasta lume, celalalt sa mearga la inmormantare. Si asa a facut!
    As dori sa va intreb daca ati dori si puteti sa-l cautati, sa mai discutati cu dansul si alte subiecte pe care sa le faceti cunoscute publicului larg. Daca mai traieste si poate merge va fi cu siguranta de 1 decembrie la Alba Iulia, de unde nu a lipsit niciodata, voi face tot posibilul sa merg si eu, poate dau de dansul, mi-ar face o mare placere sa-l revad si sa-l ascult cum povesteste.
    Cu respect,
    Olimpia Chis

  15. Ioan Botiz

    Ieri l am cunoscut pe acest minunat om la Manastirea Tismana. Pur si simplu se plimba si am intrat in vorba curiosi fiind cine e mai ales ca arata a veteran. Am stat de povesti cu el o ora si ne parea rau ca s a inserat si trebuia sa il lasam. Ne a invitat la Sf Ilie la hram jn Baru. Si ne a dat o poca cu el copil si cu mama lui. Am citit apoi in ziare dspre el si viata lui si inca nu ne vine sa credem ca l an intalnit. E cel mai frumos lucru din acest concediu prin tara!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *