Omul–Creatorul Glebus Sainciuc
Calităţile şi capacităţile creatoare ale maestrului Glebus Sainciuc, învederate prin discursul civic şi creator, se eşafodează pe o formidabilă cultură acumulată, fie parcurgând toate treptele posibile de studii academice, fie asumându-şi travaliul de autodesăvârşire continuă.
Chiar de la debutul domniei sale, în anul 1936, in crescendo a perseverat, pas cu pas, la sporirea măiestriei reclamate de configurarea limbajului plastic, reuşindu-i un discurs clar individualizat şi novator, în cadrul culturii naţionale, cu deschideri de perspective viabile pentru conceptul cultural contemporan. Aici se singularizează în special prin elaborarea unei remarcabile galerii de măşti ale unor personalităţi din varii domenii de activitate umană, totodată, reprezentând multe ţări ale lumii. Fiecare piesă prezintă proba sintezei dintre sculptură, pictură şi grafică.
În plus, piesele sunt valorificate cinetic şi în costumaţie convenţională. Interpretarea lor scenică, de regulă, este în limbaj signaletic, cu umor generos şi cu o tentă uşoară de frondă; totodată, considerând întreg setul de individualităţi esenţiale de gestică şi de mimică indispensabile relevării artistice a chipului personajului portretizat. Acest gen de creaţie inventat de maestrul Glebus Sainciuc a fost prezentat pe scene prestigioase, de exemplu, la Festivalul Internaţional de teatru de la Avignon (1994), în repetate rânduri la Televiziunea Centrală a URSS. În acest sens s-au remarcat şi prezentările din numeroase localităţi europene, inclusiv cele din Republica Moldova.
Prestaţia în genul vizat a atras aprecieri docte, pertinente şi admirative din partea unor somităţi internaţionale, cum sunt artistul Arcadie Raikin, mimul Marcel Marceau şi filosoful Jean-Paul Sartre.
În genul picturii, plasticianul a evoluat de la forme de expresie gen clar-obscur la cele proprii artei contemporane, semnând o serie de portrete şi de lucrări tematice care rămân antologice pentru patrimoniul artistic naţional, ca, de exemplu, un şir de chipuri de ţărani, cântăreţele Maria Cebotari şi Maria Bieşu, plasticianul Igor Vieru, actorul Sandri Ion Şcurea, scriitoarea Ariadna Şalari, dar şi tablourile Lucrătoarele de la Microprovod, Lăptăresele, Masa Mare.
Grafica de şevalet, ilustraţia pentru carte şi grafica militantă, publicată în periodicele timpului, sunt o probă a diversităţii de manifestare creatoare a plasticianului. De fapt, Domnia sa a excelat într-un travaliu permanent, creionând portrete, în formă de bagatele, care, pe de o parte, i-au asigurat o popularitate neatinsă de alţi colegi din breasla plasticienilor, chiar dacă acestea sunt elaborate poate cu miile şi sunt răspândite pe toate meridianele globului. Simultan, atare elaborări îi servesc creatorului drept studii pentru compoziţii complexe, cum este, de exemplu, foaia grafică Mozaic teatral. Actorii Teatrului Luceafărul, 1960.
În plan civic, contribuţia Domniei sale la dezvoltarea sistemului învăţământului artistic, mai ales cel care vizează treapta superioară, este considerabilă. Începănd cu anul 1947, a pledat neostenit, în toate ocaziile, ca să se deschidă o facultate de arte vizuale, inclusiv de arte plastice: la întâlnirile în colectivele de angajaţi ale instituţiilor, organizaţiilor şi colectivelor, reactualiza neabătut şi argumenta necesitatea stringentă a laitmotivului pledoariei D-sale. Ca rezultat, Facultatea de arte plastice, a fost deschisă în anul 1985.
Plasticianul nostru a desfăşurat şi o vastă activitate publică. Mulţi ani a fost preşedintele Secţiei de pictură a UAP, membru al Consiliului de conducere al UAP. Ani şi ani în şir a primit oaspeţii oficiali şi neoficiali ai Chişinăului, delectându-i prin spectacole inedite cu măştile create de Domnia sa. În nenumărate rânduri a fost membru a numeroase juriuri, comitete de expoziţii naţionale şi internaţionale.
Multe generaţii de tineri plasticieni, precum şi din alte genuri ale creativităţii, fie muzicieni, cineaşti, actori, îl cunosc şi au beneficiat în urma faptului că este bonom, binefăcător, generos şi săritor la nevoie. O încununare a felului de a fi al lui Glebus Sainciuc o constituie faptul de a-l fi crescut şi educat pe fiul său, Lică Sainciuc, în spiritul responsabilităţii şi dăruirii întru creaţie. Astfel, Lică Sainciuc, de la mijlocul anilor 1970 până la zi, este înaintemergător în domeniul ilustrării cărţii pentru copii.
Glebus Sainciuc rămâne plasticianul cu un aport notoriu în cultura naţională şi europeană – în secolul globalizării mondiale.
Tudor Braga, critic de arte
