Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   O zi din viaţa profesoarei…

O zi din viaţa profesoarei Pavlov

În preajma zilei profesionale a pedagogului, mi-am zis să-i fac o vizită fostei mele diriginte, unei femei dintr-o bucată. Maria Pavlov, profesoară de limba şi literatura română la Gimnaziul din satul Ratuş, raionul Teleneşti, este mamă a trei copii, dar şi o bună prietenă a sute de elevi, susţinându-i cu un sfat sau cu o vorbă bună în clipele grele, atunci când generozitatea, încrederea şi respectul sunt mai importante decât ştiinţa ca atare şi decât programul de studiu, destul de sofisticat pe alocuri.

În fiecare dimineaţă se trezeşte cu speranţa că soarele unei noi zile va lumina mintea învăţăceilor săi, se spală pe faţă și nu vrea să-şi amintească de tonele de machiaj văzut de pielea tinerelor fete, îşi piaptănă părul lung și încearcă să nu-şi imagineze catastrofele capilare care, deseori, ascund prospeţimea vârstei elevelor sale, îşi îmbracă bluza cea mai dragă şi nădăjduieşte că, poate, astăzi, şcolăriţele vor prefera articole vestimentare mai decente, încalţă pantofii cumpăraţi acum câţiva ani şi nu înţelege cum reuşesc tinerii să meargă în pantofi de lux prin praful şi gropile adânci de pe drumurile satului.

În cei 39 de ani trăiţi printre elevi, prin viaţa sa au trecut 39 de promoţii… A fost dirigintă la 8 clase… A făcut morală la sute de copii şi tot atâţia au auzit de la ea cuvinte de susţinere, atunci când meritau. Dacă am face un calcul sumar, cam un sat mediu din Moldova a fost instruit doar de ea. Printre elevii săi au fost copii care au devenit ulterior părinţi, aducându-şi odraslele la şcoală tot în clasa profesoarei Pavlov. A susţinut, alături de discipolii săi, zeci de examene de bacalaureat, a citit mii de eseuri, a controlat milioane de caiete… În total, le-a dedicat elevilor cam 10.647 de zile din viaţa sa, 255.528 de ore sau 15.331.680 de minute. O treime din viaţă.

O treime a dormit-o, o treime a dedicat-o copiilor, iar timpul rămas din viaţa sa l-a dedicat familiei sale. A trimis 20 de tineri la olimpiadă și niciunul nu a decepţionat-o, aceştia  obţinând mereu locuri de frunte. Dorina Covali, Ana și Doina Gumeniuc sunt doar unele dintre numele pe care le consideră extraordinare.

Este persoana care nu distruge nimic în viaţa sa. Are fișe de lucru completate acum 10—20 de ani. Păstrează fiecare carte, fiecare gând scris pe o margine de foaie. Îşi iubeşte profesia, fiindcă îi permite să descopere mici perle în noroiul indiferenţei generale de la noi. Este meticuloasă în tot şi în toate, fiind dedicată cu trup şi suflet gimnaziului în care are mare încredere.

Generaţiile de azi nu mai merg la bibliotecă, decât dacă sunt obligate de profesori. “Poate şi şcoala îşi are partea sa de vină că tinerii au încetat să mai citească”, opinează Maria Pavlov. Profesoara ar face orice ca ei să citească o carte sau un ziar, scoţându-şi, cel puţin pentru o clipă, căştile din urechi.

Bibliotecarii au devenit santinelele cărţilor, deoarece s-a încheiat era sfetnicilor în biblioteci. “La sate, cultura e într-o stare jalnică”, recunoaşte cu tristeţe Maria Pavlov, profesoara de limba română care, de o viaţă deja, încearcă să-şi însufleţească elevii să creeze, vorbindu-le cu dragoste despre poezia lui Mihai Eminescu și cu multă admiraţie faţa de graiul românesc. Maria Pavlov susţine că fiecare elev ar trebui, din când în când, să le mulţumească strămoșilor că au avut grijă să păstreze limba română. Consideră că în şcoli se studiază prea puţin din creaţia lui Ion Druţă şi Vasile Alecsandri, deşi Druţă, la fel ca şi Cantemir, scrie din Rusia despre viaţa de aici, ambii fiind nemaipomeniţi.

Profesoara trece absentă pe lângă noile tehnologii, deşi elevii săi sunt ataşaţi de ele. Telefoanele mobile, computerul şi internetul sunt astăzi la putere. Aşa sunt tinerii de azi,  interesaţi mai mult de mobilul care nu mai are baterie decât de cartea de pe masa de lucru…

Cât despre foştii săi elevi… În amintiri, viaţa şcolară pare cea mai frumoasă. Pe parcurs, certurile sunt date uitării, iar notele de 2 și lucrările-fulger parcă ar face parte dintr-un trecut ireal. Rămâne doar recunoştinţa, alături de amara înţelegere că trebuie să citeşti mai mult și să vorbeşti mai puţin, că trebuie să spui mai des cât e de bună și blândă profesoara, lipsind-o de tonul indignat cu care se întâmpla să întâlnim iniţiativele dumneaei.

Maria-Magdalena Petrachi