Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   O ie de 111 ani…

O ie de 111 ani şi relaţiile Elizavetei Marina cu cosmosul

435-ie-elizaveta-marinaEste meşteriţă populară, dar îi place să spună că toată viaţa a muncit în domeniul cosmonauticii. Înainte de a insista să afli ce are în vedere când face astfel de declaraţii, o priveşti atent ca să înţelegi dacă e o glumă sau ba. De zburat, cu siguranţă nu a zburat în cosmos. Şi în vreo echipă de rezervă, cu siguranţă, nu a fost. Te gândeşti că o fi fiind vreo metaforă, legată de starea pe care o trăieşte un artist atunci când realizează lucrări inedite.

Am cunoscut-o acum câteva zile, la Festivalul Iei. Era singura participantă care, la cea de-a doua ediţie a acestui festival, nu-şi prezentase lucrările proprii. Într-un foişor înălţat peste curtea în care avea loc evenimentul, erau expuse piese vestimentare cu totul speciale, ce nu puteau fi trecute cu vederea de către cei prezenţi la festival. “Sunt cămăşile mamei şi ale bunicii mele. Le-am moştenit după plecarea lor din viaţă. La noi, în Bucovina, aşa-i tradiţia. Fiicele moştenesc această zestre specială. Această ie, bunăoară, are 111 ani. În ea a fost mireasă bunica mea. O păstrez cu multă grijă, ştiind că timpul poate deteriora şi asemenea lucruri, care par destul de trainice”, explică Elizaveta Marina. Îmbrăcată într-o ie veche, dar proaspătă şi originală, cu o maramă pe cap, se pare că e gata să-ţi povestească ore în şir despre colecţia de ii moştenite de la mama şi de la bunica sa. Sunt brodate într-o tehnică veche, specifică meşteriţelor din Bucovina. Podoaba de mireasă a bunicii mele are şi câteva elemente tapiţate cu mărgele mici, multicolore. Acest element o face deosebită”, spune Elizaveta Marina, lăcrimând. Între timp, câteva vizitatoare ale Festivalului Iei încearcă să negocieze un preţ pentru aceste cămăşi bucovinene. Elizaveta Marina se incomodează să le spună că a venit la Festival fără vreun plan de a vinde vreo bluză. “Cum să le vând? Chiar dacă nu am o fiică, pentru care aceste ii ar constitui o moştenire, nu pot să fac târg cu ele. De altfel, am o noră care este pasionată de arta tradiţională românească, deşi nu e româncă. Sunt sigură că nora mea, întreaga familie a singurului nostru fecior, va preţui aceste perle vestimentare. Aş vrea să fie nemuritoare. Prin ele, în viaţa mea, mama şi bunica sunt prezente mereu, în fiecare clipă parcă ar fi în casa mea”, spune Elizaveta Marina. Ea îmi arată pânza din care sunt confecţionate cămăşile. “Partea de sus e din pânză mai fină, deşi tot ţesută de bunica, la fel ca şi cea din partea de jos, care e mai aspră. Foloseau pânză mai aspră, pentru că partea de jos era acoperită cu catrinţe extrem de frumoase. Eu mă bucur că, în ultimul timp, în Bucovina, la baştina mea, această tradiţie ca miresele să fie înveşmântate în port naţional este reluată. Nu vă imaginaţi cât de frumoase sunt miresele purtând ii de la bunica”, spune Elizaveta.

Între timp, în foişorul cu ii de la bunica Elizavetei Marina s-au adunat zeci de vizitatori. Ea le spune că aceste ii nu pot fi vândute, pentru că sunt fără de preţ. “Sunt pasionată de goblenuri. Încerc să brodez şi ii, dar nu am reuşit, până acum, să reproduc vreo ie pe care o am de la bunica. Atâta timp cât nu le pot reproduce, nu cred că m-aş putea despărţi de vreuna din ele”, explică Elizaveta.

Aşa cum nu reuşisem să înţeleg ce a avut, totuşi, în comun Elizaveta Marina cu cosmosul, insist să aflu la despărţire. Spune că, de fapt, a avut cea mai directă legătură, deoarece a muncit la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Alimentaţiei Publice, unde, timp de 30 de ani, se preparau deserturi pentru cosmonauţii sovietici.

„Erau fabricate sucuri din fructe şi legume ecologice, crescute în Moldova, dar şi preparate din fructe uscate. Fructele şi legumele erau cultivate de către oamenii de ştiinţă pe terenurile experimentale ale Institutului. De obicei, erau produse partide mici. Sucurile erau concentrate în prafuri dizolvabile, iar fructele uscate erau comprimate în bastonaşe speciale. Cele mai multe procese erau efectuate manual”, îşi aminteşte meşteriţa.

A.G.