O dragoste de 3 decenii faţă de „trântă” şi tinerii sportivi

„Viţa luptătorilor a împânzit Călăraşiul şi este îngrijită şi dezvoltată cu multă meticulozitate de către maestrul Cobâleanu. Un mare pedagog sportiv, un manager iscusit, care a reuşit să educe generaţii de sportivi într-un spirit de luptători adevăraţi”, aşa-l descrie Viorel Dorgan, prim-prorectorul Universitatăţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, pe Constantin Cobâlean, directorul Şcolii sportive de lupte a rezervelor olimpice din oraşul Călăraşi, cel care de 32 de ani plămădeşte din copiii pasionaţi de trântă adevăraţi luptători.

Antrenorul Cobâlean a reuşit să înregistreze un record naţional, dar şi să dea o lecţie de profesionalism şi dragoste faţă de meserie tuturor scepticilor şi pesimiştilor. De trei decenii, el organizează Turneul internaţional de lupte libere „Cupa Călăraşi”. În acest an, la cea de-a 30-a ediţie, au participat peste 200 de sportivi, reprezentanţi ai 7 ţări. Acest turneu, Cobâlean l-a iniţiat mai mult din curiozitate, să vadă ce-o ieşi. Cu multă dorinţă, muncă şi dragoste faţă de ceea ce practică a reuşit să facă din asta o tradiţie. „La a 5-a ediţie au venit 12 republici din fosta uniune. Era un succes extraordinar. Se spunea că acesta-i micul campionat al uniunii”, îşi aminteşte emeritul antrenor.

Constantin Cobâlean a iniţiat „Cupa Călăraşi” la doi ani de la începutul carierei sale de antrenor, adică de când absolvise Institutul Pedagogic şi venise la muncă în Călăraşi. „Când am fost repartizat ca profesor de educaţia fizică la Pituşca, am zis nu, nu vreau să muncesc cu toţi copiii, vreau să iasă din mâna mea cineva, să fac eu singur, să frământ aluatul, şi am decis că asta pot să fac numai fiind antrenor. La început mă întrebam: oare au să iasă şi de la mine elevi cu gâturile groase, frumoşi, voinicuţi? Cam aşa s-a întâmplat, mi s-a îndeplinit visul. M-am târziu mă gândeam dacă am să pot avea şi eu vreun campion al republicii. Cam timid, dar tindeam spre asta. Acum, când mă uit în urmă, am şi campioni ai Uniunii Sovietice, şi medaliaţi la Europene, şi campioni ai Europei, şi premianţi mondiali. E o plăcere”.

„Este perdant cel care renunţă la luptă”

Antrenorul recunoaşte că de multe ori a avut momente când şi-a zis: până aici a fost, dar peste 5 minute îi trecea. „Câteodată mă uit în oglindă şi mă critic: vrei succese de la copii, vrei succese de la sportivi, de la elevii tăi, dar tu de ce te leneveşti? Ia hai înainte. Cam aşa vorbesc eu cu mine”. „Nu-i perdant cel care plânge sau cel care lăcrimează. Este perdant cel care renunţă la luptă”, asta i-a învăţat maestrul Cobâlean pe discipolii săi, să nu renunţe niciodată la luptă, să nu renunţe niciodată la idee. „În cunoştinţă de cauză, vă spun că aceştia au devenit sportivi de mare valoare, au devenit oameni de onoare şi cetăţeni cu demnitate”, susţine Viorel Dorgan.

Primul succes al lui Cobâlean este Sahro Markarean, campion al Uniunii Sovietice. A urmat Petru Moraru, căruia-i zice Petrică, Tudor Ene, pe care-l numeşte Feghiuşa, Mariana Eşanu, prima moldoveancă campioană europeană la lupte feminine de tineret, şi mulţi alţii.

„Numai copiii mi-s în cap”

„Sunt nopţi când nu dorm. Numai copiii mi-s în cap. Analizez ce s-a făut bine, ce nu prea. Eu cu dânşii trăiesc. Ştiu că mai am şi eu minusuri, dar niciunul nu-mi spune. Acum, au deja câte 2-3 copii, sunt maturi, peste 40 de ani, mai fumează unii, dar când mă văd, strâng în pumn ţigara arzândă, ca să nu le-o observ. Uneori mă fac şi eu că nu-i văd că fumează, dar îmi place asta, îmi pare că acesta-i un semn de respect”, spune Cobâlean.

Deja de 22 de ani Constantin Cobâlean este şi directorul Şcolii Sportive din Călăraşi. „Eu nici nu prea mă socot director. Numai că ştampila-i la mine. Eu sunt antrenor”, zice el zâmbind. Spune că secretul succesului său este dorinţa şi dragostea faţă de muncă. „11 ani a trăit la mine Ion Saculţan, premiant la Spartachiada elevilor în perioada sovietică, pe urmă Constantin Golban. Nici nu aveam unde trăi, stăteam într-o cămeruţă în căminul fabricii de conserve. Iată aşa ne-am chinuit. La un moment dat, când am adus primii elevi să stea la noi, mă gândeam că dacă soţia nu-i primeşte, pun sub semnul întrebării căsnicia. Ori aşa, ori aşa”. La astfel de decizii familia Cobâlean nu a ajuns. Împreună, ambii soţi participă la muncile din cadrul şcolii, împreună organizează turneul internaţional, împreună fac totul, pentru că în această familie luptele libere şi pregătirea tinerilor sportivi sunt un lucru sacru.

Tatiana EŢCO