O cortină de fier, tăiată la Rotterdam

La 9 noiembrie 2008, la Rotterdam, a demarat prima ediţie a festivalului “Oost West Burlesk”. Tradus din olandeză, acest generic ar însemna “Est-vest burlesc”. La festival au participat câteva zeci de artişti din mai multe ţări ale Europei de Est şi din Olanda.

Festivalul îşi propune familiarizarea publicului olandez cu arta de toate genurile din Europa de Est. Evenimentul e un prilej pentru stabilirea unor eventuale colaborări între artiştii&galeriştii est-europeni şi cei olandezi şi, nu în ultimul rând o “scuturare din “rărunchi”” a publicului olandez, de multe ori foarte conservator şi chiar snob, de către infuzia de indivizi creativi din Est. De aici şi cuvântul “burlesk”, în titlul festivalului. Principalul organizator al evenimentului este Fundaţia Eurora. De fapt, titlul complet al festivalului e “Est-vest burlesc – Eurora art festival”.

Conceptul festivalului aparţine unei românce, Zoe Daniela Cochea. Se pare că, anterior, Zoe a colaborat cu Tudor Braga, la un proiect similar. Deschiderea festivalului a avut loc la Galeria Kunstsuper, prin tăierea simbolică a unei cortine de fier, agăţată de uşa instituţiei. Un fapt deosebit de semnificativ, în special pentru noi, cei care ne prezentam acolo lucrările, căci ţările artiştilor români care expuneau acolo, adică Zoe Daniela Cochea, Ana Adam (care nu a venit la festival) şi eu, din R. Moldova, sunt despărţite de o nouă cortină de fier, odată cu intrarea României în UE. Evident, pentru ceilalţi, prezenţi la vernisaj, era vorba doar despre o aniversare a sfârşitului războiului rece şi a căderii cortinei de fier.

Zoe a prezentat câteva zeci de fotografii, oameni şi locuri din Europa de Est şi de Vest. Fotografiile erau făcute în aşa fel încât spectatorul să nu-şi dea seama care dintre imagini au fost realizate în Estul Europei şi care au fost făcute în Vest.

Ana Adam face hârtie presată. Lucrări foarte fine, dar care nu mi se par tocmai parte din marele corp al artelor contemporane. Eventual, e un fel de “artă de dragul artei”. Fundalul expoziţiei mele era romanul epistolar “Obrăzaru-i pentru o japoneză”, editat într-o ediţie limitată, de doar 30 de volume. Nimic mai mult. Contrar olandezilor prezenţi la vernisaj, publicul din R. Moldova este în stare să înţeleagă în întregime textul, căci e scris în româneşte.

Fiecare volum prezentat în galeria Kunstsuper are o copertă diferită, cu câte o literă, aceste coperte formează un puzzle, care, dacă e bine aranjat, conturează imaginea unei feţe de japoneză, îmbrăcată într-un obrăzar de ken-do (sport tradiţional japonez, în care luptătorii se lovesc cu nişte săbii sau suliţe de bambus – un fel de scrimă). De aici şi titlul romanului.

Fotografiile lui Zoe conţin o forţă disperată, aproape vulcanică, uneori supărătoare, alteori mirifică. Sunt nişte imagini întotdeauna vii. Asta îmi place cel mai mult. O parte dintre fotografiile ei pot fi găsite pe internet. Câteodată acestea înfăţişează o frumuseţe pură, dar şi o hidoşenie, care induce un sentiment estetic deosebit tocmai prin forţa intrinsecă a urâţeniei, prinse în fotografie. Ca să generalizez, imaginile pe care le prezintă ea sunt ca pe muchie de cuţit. Dacă aluneci pe o parte a tăişului – vezi urâtul, dacă reuşeşti să aluneci pe cealaltă parte, atunci observi frumosul, care-ţi sare în ochi. Evident, există şi riscul vătămării în această muchie şi atunci nu vezi nici frumosul, nici urâtul, ci felul în care simte artistul care a prins acele clipe trecătoare pe care le-a înşirat pe unul dintre pereţii galeriei Kunstsuper. O experienţă sfâşietoare. Nu e greu să o cunoşti. E suficient să vorbeşti cu Zoe şi ea începe să-ţi povestească…

Mie îmi place foarte mult ce face ea. O înţeleg relativ bine, deşi ea e femeie şi e mai în vârstă decât mine, dar ambii suntem “nomazi”. Sper din toată inima să fie invitată la Chişinău cu o expoziţie!

De fapt, de nu era Zoe, n-ar fi existat nici Oost-west burlesk-ul! Ea e motorul care a mişcat totul din loc şi încă mai propulsează totul înainte. E o persoană extraordinară, dar şi foarte vulnerabilă.

La vernisaj au fost şi un acordeonist român şi o vioristă rusoaică. A fost frumos. Sunt câteva fotograii pe www.oostewstburlesk.nl. După vernisaj a urmat o caravană până la nişte corturi de lângă port, unde petrecerea a continuat cu mare gălăgie. La festival, săptămânal, au loc concerte, proiecţii de film, vernisaje, prezentări de carte, serate literare, spectacole etc. Această primă ediţie a festivalul se încheie la 21 decembrie. Sper să urmeze şi a doua… şi altele după.

Ultima notă. La festival a mai fost prezentă o basarabeancă, stabilită la Amsterdam, Lucia Macari. Ea face performance-uri. În dreptul profilului ei, descoperim mai multe verigi pe internet, unde pot fi găsite filmuleţe despre lucrările sale. Din păcate, nu am apucat să ne întâlnim. Lucia Macari a lipsit de la deschidere, fiind, potrivit unor informaţii, la Chişinău. Când a ajuns la eveniment, plecasem eu din Olanda. Oricum, sper să ne vedem. Data viitoare. Tot acolo…

Teodor Ajder


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *