“Nu am vorbit de moarte niciodată”

E joi dimineaţă, 19 februarie. Abia trecut de ora 8.00. Cobor pe str. Bulgară, spre Judecătoria Centru, unde urmează să aibă loc o nouă şedinţă în dosarul intentat Ziarului de Gardă la cererea familiei ex-ministrului Apărării, Valeriu Pleşca. Cei doi solicită 200 mii de lei, despăgubiri pentru «prejudiciile morale» pe care le-ar fi provocat două articole de ziar, publicate acum câţiva ani.

E dimineaţă, destul de frig pentru sfârşit de iarnă. În faţă – o doamnă grăbindu-se, poate chiar mai mult decât mine. E Lidia Botezatu, solista formaţiei «Noroc», soţia lui Mihai Dolgan, mama lui Radu Dolgan. O salut. Îmi spune că se grăbeşte. Pleacă la Mihai. Are o problemă de rezolvat acolo. Cum poate fi drumul spre cimitir, într-o dimineaţă de iarnă? Nu îndrăznesc să întreb. Admit că nimic nu e întâmplător, că o fi având mare nevoie de această «întrevedere» cu Mihai, la o oră atât de matinală. Într-o geantă mare – câteva mape. Poate sunt caiete de note, poate nişte texte, poate nişte versuri, poate nişte amintiri, scrise pe parcursul acestui an, de când încearcă să-şi trăiască viaţa fără Mihai.

— Ce a scris în ultimul an de viaţă, zbătându-se între casă şi spital?

— A scris mai multe melodii. E greu de crezut, greu de imaginat, dar a scris şi în sala de reanimaţie. I le cânta lui Radu, la telefon, rugându-l să nu uite nicio notă. Zicea că îi transmite «scheletele», pe care ulterior urma să le îmbrace. Mihai era optimist. El era sigur că îşi va reveni din boală, că va ieşi din spital şi că va da marele spectacol al vieţii sale, prilejuit de 40 de ani de activitate scenică. În ajunul plecării, vineri, tocmai împlinise 66 de ani. A avut o zi încărcată de flori, de oaspeţi, de prieteni. Nu am vorbit niciodată despre moarte, chiar dacă cineva, un scriitor de la noi, umbla prin oraş şi răspândea zvonuri că mor doi artişti. Acel scriitor avea în vedere că şi eu, alături de Mihai, aş fi pe ducă. Nu ştiu ce spune el acum, dar aş vrea să-i văd ochii, când mă descoperă, totuşi, în viaţă.

— Cum a fost, acum un an, despărţirea dvs. de Mihai Dolgan?

— Aud şi acum vocea sa. «Liduţa, unde eşti?» Aceste cuvinte le ţin bine minte. Îmi răsună vocea lui, cu aceeaşi intonaţie. E neschimbată, şi peste un an de tăcere. Unii spun că amintirile se sting, că vorbele celor plecaţi ajung ca un fel de ecou ce răsună din depărtare. În cazul lui Mihai, e altfel. Când iau receptorul, aud vocea lui, neschimbată.

— Acest an, fără Mihai, cum a fost pentru familia dvs.?

— Cred că Mihai cunoaşte toate noutăţile noastre. Radu şi-a găsit perechea. Acum aşteaptă un copil. Îl aşteptăm cu toţii. E multă speranţă în casa noastră, legată de această aşteptare. Mihai îşi cunoştea viitoarea noră. Cred că şi pentru el această aşteptare e una binecuvântată.

— Cum am putea realiza un interviu cu dvs.?

— Acum – mai complicat. Ar trebui să vorbesc mai puţin, ca să-mi păstrez vocea. La 14 martie, când Mihai ar fi împlinit 67 de ani, organizăm un mare spectacol, la Palatul Naţional. Am mult de lucru. Sunt atâtea de pus la punct, deşi aş avea foarte multe de spus, într-un eventual interviu. Bunăoară, nu pot uita ce s-a întâmplat în anul 1970, când Mihai a fost informat că formaţia «Noroc» este desfiinţată. Atunci, membrilor formaţiei li s-a interzis să mai cânte în grup pe teritoriul RSSM. Am fost anunţaţi de Alexandru Fediko. Motivul invocat al desfiinţării formaţiei au fost aşa-zisele scrisori ale unor oameni de partid care argumentau că piesele formaţiei «Noroc» «destrăbălează» tinerii. Au urmat vremuri grele pentru toţi. O perioadă de timp, formaţia a reuşit, totuşi, să rămână integră, activând în cadrul Filarmonicii din Tambov.

Revenise atunci la locurile prin care copilărise, fiind deportat, împreună cu familia sa, într-o zonă îndepărtată a Rusiei…

«Noroc» a cântat de multe ori prin Siberia, inclusiv în limba română. În 1970, după ce fusese suspendată acasă, formaţia «Noroc» a evoluat, timp de mai multe luni, prin oraşele Rusiei. A fost suficient ca această «noutate» să se facă auzită în Moldova. Anume reprezentanţi de la Chişinău au intervenit pe lângă autorităţile de la Moscova, insistând ca «Norocul» să fie interzis. În 1971 «Norocul» a fost interzis. Aceasta e altă temă, aş vrea să o desfăşor pe îndelete, în timpul apropiat. Acum, cum vă spuneam, trebuie să am grijă de voce. Concertul de la 14 martie e unul foarte responsabil pentru mine.

Am făcut schimb de telefoane şi ne-am despărţit. Ea urma să ajungă în câteva minute la mormântul lui Mihai Dolgan, ca să rezolve o problemă, împreună.

Pentru conformitate,
Aneta GROSU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *