Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Noul Gheorghe Grâu

Noul Gheorghe Grâu

Actorul a fost internat mai multe săptămâni la spital, iar după tratament, pare alt om. Gheorghe Grâu spune că nu mai bea, pentru că „omul nu bea că vrea, ci de nevoie”. Actorul care a frânt inimile multor femei în anii ’80 are acum noi vise: vrea să scrie o carte de versuri, să prezinte o emisiune TV sau radio şi să-i înveţe pe cei mici secretele actoriei. Acum îşi caută o gazdă, din banii primiţi de la Primăria Chişinău.

Pe Gheorghe Grâu l-am întâlnit în una dintre primele zile după externarea din spital. A păşit pragul redacţiei luni dimineaţa, cu un aer proaspăt, sigur pe puterile sale,  decis, parcă, să cucerească din nou lumea. A răspuns calm, cu o doză de umor şi ironie la întrebări. Deşi au trecut 30 de ani de când Gheorghe Grâu făcea furori cu „Ar fi avut o altă soartă” şi cu alte peste 20 de filme, acesta, pare-se, nu a uitat tainele actoriei. Cu privirea ageră, zâmbet cuceritor, cu o dicţie perfectă şi o voce sigură, Gheorghe Grâu lasă impresia că mai poate face multe pentru cultura basarabeană.

Amintiri din anul trecut

Gheorghe Grâu şi-a amintit cum arătau nopţile sale acum un an, înainte ca presa să-l descopere. „Când era mai frig, mă duceam la Spitalul de Urgenţă. Cu un acord tacit, de la ora 22 şi până la 6 dimineaţa, când începea forfota, mă odihneam pe targa care transportă bolnavii de la maşină în secţie. Mă retrăgeam într-un colţ, lângă un calorifer. Era bine acolo pentru că, la primul etaj, este un bufet, luai un ceai, un sandwich şi te culcai. Mai rău era dimineaţa, la 6, că era ger şi trebuia să-ţi găseşti un loc unde să stai la cald. Când era mai cald, dormeam aici, lângă Asachi, sub nişte brazi. Când ploua, ne duceam în „pridvor” la Biserica Sf. Teodora”, povesteşte actorul.

Am mers cu el acolo, iar Grâu a căutat-o cu privirea pe Liuba, femeia cu care a împărţit cerul şi a întâmpinat zorii anul trecut, pentru că şi ea nu avea unde locui. „E o dulceaţă”, şopteşte el parcă ruşinat. Grâu şi-a amintit de zilele în care recita poezii copiilor de la Liceul „G. Asachi”, iar ei îl ascultau receptivi. „Câteodată aduceau chitara. Petreceam mult timp împreună. Îmi place această nouă generaţie”, spune Grâu.

În drum, întâlnim un vechi cunoscut care l-a remarcat pe „noul Gheorghe Grâu”, felicitându-l cu începerea unei noi vieţi. Trecătorul a încercat să-l descoase, întrebându-l dacă mai serveşte din când în când câte o sută de grame. „Gata, s-a terminat. Omul nu bea că vrea, ci de nevoie”, i-a răspuns tăios Grâu.

În toată această perioadă, trăită printre boschetari, Gheorghe Grâu îşi câştiga existenţa prin vânzarea sticlelor adunate în stradă. „La terasa de la Asachi, rămân multe sticle goale, de un litru, de jumătate. De ele au nevoie femeile care vând la piaţă borş, agică. Fiecare sticlă are un preţ. Adunam sticlele şi le duceam la Piaţa Centrală. Şi femeile erau mulţumite, şi eu eram mulţumit”, continuă Grâu. „Ajunsesem în situaţia când şi din troleibuz mă alungau. Îmi făceau semn să cobor, ducând mâna la nas. O luam pe jos spre piaţă…”, îşi aminteşte actorul.

El nu a avut niciodată o locuinţă proprie. A locuit iniţial la sora sa, apoi, la socri. Spune că nu şi-a permis vreodată să-şi procure un apartament, pentru că, deşi era celebru, banii care îi câştiga nu-i ajungeau. După ce a stat mai mult timp la o rudă care l-a descoperit la televizor, acum stă la o persoana care s-a oferit să-l ajute după ce a auzit drama prin care trece. Primăria Chişinău i-a oferit o sumă de bani care să-i ajungă pentru închirierea unei locuinţe pentru un an. Niciunul dintre milionarii acestei ţări însă nu a încercat să-l ajute, deşi istoria i-a fost arhimediatizată.

Caută gazdă de 700 de lei

„Acum stau la o persoană cu suflet bun, care m-a văzut la televizor. Mi-a spus că pot să stau la ea până îmi rezolv problema locativă, de fapt, cea mai grea cu care mă confrunt”, recunoaşte Gheorghe Grâu. „Am primit nişte bani de la Primărie pentru a-mi găsi o chirie. Caut ceva cu vreo 700 de lei pe lună, spune Grâu, care ştie că-i este foarte greu să găsească, din cauza preţurilor mult peste posibilităţile sale financiare”. „Este un om din Germania, Rene Sava, care mi-a oferit o sumă de bani pentru dantură, fără de care nu pot începe, deocamdată, o viaţă nouă. Dar, mai am nevoie încă de vreo 19 asemenea oameni care să mă ajute să strâng suma necesară pentru  procedură”, spune Gheorghe Grâu, parcă cerând ajutor. „Mi-a spus cineva să merg în Parlament şi să cer de la vreo 19 deputaţi câte vreo 200 USD, ca să rezolv  problema. Eu, însă, nu pot face asta”, spune trist Grâu.

„Am nevoie de un loc al meu, unde să pot crea în linişte”, spune autorul, care lucrează acum la o carte de versuri. Acum, acesta priveşte spre viitor mai mult ca oricând. Are nevoie de dantură nouă pentru a începe o viaţă nouă. Se vede la TV, la radio, scriind cărţi sau profesând actorie. El recunoaşte că doar numele l-a ajutat să-şi schimbe cursul vieţii. Nu uită, însă, de miile de persoane aflate în situaţia sa, care nu au acelaşi noroc şi care, fiind uitate de stat, sunt nevoite să doarmă sub cerul liber pe soare şi pe ninsoare.

„Cred că dacă e importantă problema câinilor vagabonzi, nu e mai puţin importantă problema vagabonzilor  cu 2 picioare, a oamenilor, pentru că fiecare e suflet şi nu e dreptul nostru de a judeca. Nu suntem noi puşi în locul Domnului pentru a învinui”, le răspunde Grâu celor care l-au atacat în perioada când încerca să revină la o viaţă normală.

Victor MOŞNEAG