Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Nicolae Costin nu a fost…

Nicolae Costin nu a fost lacom de stimă publică şi onoruri

264-costinNicolae Costin a fost în cetatea Chişinăului ceea ce a fost Grigore Vieru în poezie: un spirit luminos care a avut talentul de a apropia gândurile unele de altele, de a lega ideile cunoscute cu ideile mai puţin cunoscute şi de a înfăţişa aceste idei prin expresii precise şi limpezi (aşa cum spunea Helvetius despre aceste spirite).

Ca formaţie, Nicolae Costin a fost dascăl în Pretoriul Universităţii. Şi-a urmat menirea de a învăţa pentru el şi de a-i învăţa pe alţii. A făcut-o cu seriozitate pentru că, înainte de toate, înainte de a fi profesor şi cercetător în fibra lui intimă era un învăţător de adevăruri pentru studenţii lui. Acest exerciţiu de sinceritate între mentori şi discipoli s-a transformat în încredere şi speranţe într-un viitor mai demn şi mai bun pentru tinerii care mai târziu i s-au alăturat în acţiunile sale publice şi au rămas ataşaţi memoriei sale.

El a luptat pentru demnitatea poporului său, pentru independenţa şi integritatea ţării sale, a fost un fiu vrednic al neamului său, pe care l-a iubit, l-a îndrumat, iar la nevoie s-a identificat cu el pentru a construi drumul libertăţii în istorie.

Nicolae Costin şi Gheorghe Ghimpu, Alexandru Moşanu şi Ion Hadârcă, Mihai Cimpoi şi Nicolae Dabija, Vasile Nedelciuc şi Sergiu Chircă, Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Malarciuc, Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Mihai Ghimpu, Valeriu Matei au fost fondatorii independenţei şi democratizării noului stat R. Moldova. Aceşti înaintemergători au iubit mai mult libertatea decât puterea. Ei au înţeles că democraţia este acolo unde cei care iubesc libertatea îi domină pe cei care iubesc puterea, de aceea au reuşit să realizeze faptele irepetabile şi măreţe care au condus la renaşterea conştiinţei naţionale. Ei nu au fost nişte simpli politicieni, care să lupte pentru interesele lor şi pentru puterea meschină şi perisabilă. Ei au ştiut să privească departe cu clarviziune, peste timp şi prin sacrificiul lor au trasat un orizont înalt în istoria ţării lor. Acestea sunt clipe de graţie, astrale ale unui popor care se vede pe sine prin conştiinţele înaintate ale acestor mari barbaţi de stat. Astfel de oameni sunt luciri de transcendenţă in destinul nostru comun. Odată cu trecerea timpului, faptele lor vor dobândi o măreţie şi o valoare, iar ecoul în conştiinţa naţională va fi mai puternic, mai tulburător.

Pe mine cel mai mult la Nicolae Costin, pe care l-am cunoscut în perioada cât eram diplomat în R. Moldova, m-au impresionat iniţiativele şi înfăptuirile sale.

Nicolae Costin a susţinut revenirea la limba română în grafie latină, a propagat restabilirea adevărului istoric, a susţinut, împreună cu ministerele de resort , miniştrii Ion Ungureanu, Nicolae Mătcaş, revenirea la tradiţiile naţionale în învăţământ şi cultură, redeschiderea bisericilor din Chişinău, revenirea la sărbătorile creştine, a susţinut reîntregirea Aleii Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare”, cu busturile scriitorilor, interzişi până la acea vreme la Chşinău. Pentru coparticiparea sa la marile evenimente ale schimbării cursului istoriei şi realizările sale personale, Nicolae Costin merită preţuirea noastră, a tuturor celor din stânga şi din dreapta Prutului.

Personal, îl preţuiesc pentru toată lucrarea lui sfântă de co-întemeietor al tânărului stat R. Moldova, unde Nicolae Costin a introdus în conştiinţa publică idei şi atitudini noi, fără precedent. A introdus gândirea şi comunicarea liberă, ca pe ceva firesc între guvernanţi şi cetăţeni, dând posibilitatea înfiripării şi formării unei opinii publice libere, în care exprimarea neîngrădită să fie regina libertăţilor. Şi a făcut acest lucru de la tribuna Parlamentului şi din Piaţa Marii Adunări Naţionale, când vorbea oamenilor drept, privindu-i în faţă. L-am văzut vorbind. El vorbea ochilor oamenilor ca să înţeleagă mintea bine. Era un orator natural, coerent, expresiv, imaginativ, limpede şi riguros. În discursul său el compunea voluntar sau involuntar omilii bizantine, adresându-se sufletului, dar şi minţii oamenilor. De aceea persuada pe cei cărora le vorbea, însufleţindu-i şi limpezindu-le gândurile.

Nicolae Costin nu a fost lacom de stimă publică, de onoruri şi de folosul funcţiilor. El a servit, nu a aservit locul pe care îl ocupa. Să învăţăm de la el că în funcţiile publice orice persoană se află în serviciul poporului, pe care trebuie să-l slujeşti sincer, cu toate puterile şi valenţele tale, atâta timp cât cei mulţi te-au investit cu onoarea de a avea încrederea lor.

Marian Enache,
Ambasador în R. Moldova, 1993—1996