Muzica clasică în căşti şi în viaţă

445-gore-dumitritaChiar şi atunci când merge pe stradă, ascultă în căşti muzică clasică. La şapte ani a început să cânte la vioară şi a reuşit deja să ia premii la mai multe concursuri, inclusiv internaţionale. Spune că nu există piesă pe care n-ar putea să o interpreteze, însă, pentru a obţine succese, mereu e nevoie de muncă.

Dumitriţa Gore are 17 ani şi face parte din Chişinău Youth Orchestra. A participat la mai bine de 13 concursuri muzicale, la care, în mare parte, a obţinut primele locuri. Recent, a revenit de la Festivalul de muzică “Nedyalka Simeonova”, desfăşurat, în perioada 25—27 octombrie, la Haskovo, Bulgaria, unde a interpretat în prima etapă, J. S. Bach, Tempo di borea şi Double din Partita I, W.A. Mozart, Concertul nr. 3 (partea I), iar la etapa a II-a, Ed. Elgar, La capricieuse, C. Saint-Saëns, Concertul nr. 3 (partea II-a şi a III-a), obţinând locul I.

Îmi place ce a ales mama pentru mine

Fiecare victorie contează enorm de mult pentru tânăra violonistă, care recunoaşte, totuşi, că şi înfrângerile sunt o bună lecţie de viaţă. “Oricine dintre noi eşuează uneori, dar cel mai important este să nu te dai bătut şi să mergi mai departe”, spune Dumitriţa. Ea îşi aminteşte că, iniţial, îi era greu să depăşească stresurile legate de insuccese. “Când eram mică, eram mai sensibilă la înfrângeri, însă, cu timpul, am înţeles că orice cădere e un pas înainte. Din asta înveţi că ai greşit şi că ar trebui să mai lucrezi, ca să depăşeşti problemele”, explică viorista.

Deşi nu s-a născut într-o familie de muzicieni, Dumitriţa a fost mereu înconjurată de muzică. “La noi se cântă mult vocal, în special la sărbători, când se adună toate rudele. E o atmosferă feerică”, relatează tânăra, zâmbind. A început să cânte la vioară la vârsta de şapte ani. A fost alegerea mamei, care a coincis întru totul cu dorinţa fiicei. “Îmi plăcea să ascult vioara, iar mama a fost cea care a luat decizia finală. Acum, la altă vârstă deja, înţeleg că îmi place ceea ce a ales mama pentru mine. Nici nu-mi închipui să fac altceva. Mama ştie ce-i mai bine pentru copilul ei”, afirmă viorista.

Deşi părinţii se bucură mult de succesele fiicei, “ei ştiu că pot mult mai mult, mă susţin şi au aşteptări mari de la mine”, spune Dumitriţa. Totuşi, nu părinţii sunt cei care îşi îndeamnă fiica să cânte. În familie, totul se face benevol, iar viorista adoră ceea ce face şi nu pierde ocazia să cânte de fiecare dată când are timp. “Înainte de concursuri şi de concerte, exersez zilnic 5-6 ore. În alte zile, cât reuşesc, 2-3 ore”, spune tânăra. Deşi are un orar încărcat şi studiază până seara târziu, recunoaşte că, uneori, poate chiuli de la vreo lecţie, întotdeauna, însă, având acelaşi scop – să cânte la vioară. Încearcă să le reuşească pe toate, iar pasiunea pentru muzică să nu-i influenţeze reuşitele la alte discipline.

Panica de scenă

Dumitriţa Gore spune că a avut mare noroc de profesoara sa, Galina Buinovschi, care “reuşeşte să explice cu blândeţe, dar în aşa mod, încât să-ţi doreşti să execuţi din prima”, spune eleva. Deşi ascultă uneori şi alt gen de muzică, viorista recunoaşte că muzica clasică rămâne pasiunea sa. “Chiar şi atunci când merg pe drum, ascult în căşti muzică clasică”, spune tânăra. Ea menţionează, totuşi, că publicul din R. Moldova nu este obişnuit cu astfel de muzică. “La concerte, sălile, în mare parte, sunt pustii. Lumea ascultă muzică uşoară sau populară. Peste hotare, din câte ştiu, situaţia e alta”, remarcă tânăra vioristă.

Ea recunoaşte că, de fiecare dată, când urcă în scenă, are emoţii, pe care, iniţial, îi era greu să le depăşească. “Cu ceva timp în urmă, mă panicam înainte de concert. Aveam frică de scenă. Cu timpul, am învăţat să depăşesc această frică. Nu ştii cum te vor influenţa emoţiile pe scenă. Uneori, pot avea efecte pozitive, alteori – efecte negative şi trebuie să te concentrezi la ceea ce ai de făcut”, explică Dumitriţa Gore. Acum a reuşit să găsească soluţia. “Înainte de a ieşi pe scenă, prefer să nu ascult alţi interpreţi. Mi-e frică să nu uit textul pieselor pe care trebuie să le interpretez. Uneori, spun rugăciuni, îmi fac cruce”, se destăinuie tânăra interpretă. Îşi doreşte să ajungă la performaneţele lui Ilian Gârneţ. “Mă inspiră foarte mult. E un ideal la care tinde, cred, orice violonist”, spune Dumitriţa.

În anul curent, a avut loc cea de-a 38-a ediţie a Festivalului de muzică “Nedyalka Simeonova”, care s-a desfăşurat în două etape: eliminatorie şi finală. Concurenţii Dumitriţei au fost interpreţi din Bulgaria, Ucraina şi chiar alţi participanţi din R. Moldova.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lelea

    Brava Dumitrita ! Ai dreptate cand zici ca poprul nostru nu este educat sa asculte SI muzica clasica.Din pacate e asa.Dar acuma depinde de voi,tinerii, cum vor evolua lucrurile.Mergeti,insistati prin scolile noastre,prin scolile satesti.Acolo naste viitorul spectator.Bafta si succes in educarea spectatorului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *