Mircea Snegur: „Labirintul Destinului” scris cu peniţa

451-snegur-carteMircea Snegur a scris cu peniţa 4426 de pagini. Zece ani de muncă au creat „Labirintul Destinului”. Cele şase volume constituie memoriile primului preşedinte al R. Moldovei.

Pe data de 10 decembrie a.c., a avut loc lansarea cărţii „Labirintul destinului”, semnată de primul preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur. La eveniment au fost prezenţi actualul şef de stat, precum şi alţi oficiali. Tot aici, scriitorul Andrei Strâmbeanu a spulberat scepticismul celor care nu cred că aceste volume au fost scrise chiar de cel care şi-a pus semnătura pe ele.

Cele şase volume din „Labirintul Destinului”

„Dorinţa de a scrie memorii a apărut odată cu plecarea mea de la preşedinţie, fiindcă simţeam că trebuie să rămân în acţiune”, mărturiseşte primul preşedinte. Timp de zece ani, Mircea Snegur a muncit la cele şase volume care, în scurt timp, vor putea fi găsite în librării. Acestea cuprind în total 4426 de pagini. Textul este însoţit de 516 fotografii, majoritatea constituind documente. Volumul I, intitutlat „Calea spre Olimp”, cuprinde perioada de până la 3 septembrie 1990. „Chiar dacă prima parte a volumului este una biografică (copilăria, adolescenţa, anii de studenţie), ea conţine reflecţii consistente despre ororile deportărilor, colectivizării forţate şi foametei organizate, despre sistemul sovietic doctrinar de educaţie”, relatează Dumitru Ţâra, redactorul celor şase volume.

Volumul II – „Independenţa: între euforie şi zbucium” – cuprinde perioada septembrie 1990 – finele anului 1993. Este perioada destrămării imperiului sovietic, proclamării independenţei şi a primelor alegeri prezidenţiale. Conţinutul volumului al III-lea este sugerat chiar de titlul acestuia – „Edificarea statului”. Volumul IV – „Republica Moldova şi lumea” – „documentează şi analizează procesul de recunoaştere şi afirmare a ţării în comunitatea mondială”, spune Dumitru Ţâra. Urmează volumul V – „Economia de piaţă: primii paşi”. Ultimii doi ani de preşedinţie sunt descrişi în ultimul volum al ciclului – „Presiunea tranziţiei”.

451-snegur23Talentul de povestitor al lui Mircea Snegur

„Cărţile lui Mircea Snegur sunt foarte uşor de citit. Acestea sunt o istorie a contemporaneităţii noastre, ce reflectă tot ce a trăit o persoană, toate etapele. Este o serie care reflectă o epocă întreagă prin care am trecut noi: prin greutăţi, prin probleme, prin bătălii şi prin bucuria realizărilor”, afirmă Gheorghe Duca, preşedintele AŞM. „Apreciez aceste volume pentru latura lor documentară, pe care istoricii noştri o vor consulta. Dar este şi o parte literară. Mircea Snegur scrie cu un dar de povestitor cu un spirit de observaţie extraordinar”, remarcă, în acelaşi context, academicianul Mihai Cimpoi.

Această părere este împărtăşită şi de scriitorul Nicolae Dabija, care consideră că „aceste cărţi sunt documente cu care trebuie să se înarmeze toţi cei care vor scrie despre istoria noastră recentă, mai ales acum, când foarte mulţi indivizi rescriu istoria aşa cum le trece lor prin cap”, declară acesta. Pe de altă parte, Gheorghe Duca vorbeşte şi despre riscul apariţiei acestor volume. „Autorul Mircea Snegur, primul preşedinte al R. Moldova, a decis să aştearnă pe hârtie cele trăite când sunt vii majoritatea celor cu care s-a aflat într-o corabie, a muncit şi a luptat cot la cot, dar sunt în viaţă şi oponenţii politici şi există pericolul real că ar putea să ne mai reporoşeze unele lucruri”, consideră academicianul.

Autorul „Labirintului Destinului” susţine că toate volumele au fost scrise cu peniţa. „Prefer să scriu cu peniţa, pentru că trăiesc încă o dată mai profund toate evenimentele şi toate peripeţiile care au avut loc”, astfel explică preşedintele metoda sa de scriere. Acest lucru este confirmat şi de scriitorul Andrei Strâmbeanu. „Însemna în jurnalul său absolut tot ce-ai vorbit, ora, ziua. Uneori, am tras cu ochiul, chiar comenta. Erau observaţiile lui asupra celor însemnate”, relatează Strâmbeanu. În timp ce primul preşedinte al R. Moldova susţine că se gândeşte la o nouă carte, actualul preşedinte, Nicolae Timofti, subliniază că „toată munca lui Mircea Snegur a contribuit, în mare măsură, la ceea ce avem astăzi. Mă refer la parafarea Acordului de Asociere, care este un succes pentru R. Moldova”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. un amarat

    Atata lucru a stiut Mircea Snegur sa faca, sa ne spuna povesti sa ne promita gogoase si sa aiba griga de odroaslele lui si a altor nomenculaturisti sovietici sa ajunga in esalonul de varf al actualei clase politice

  2. opozantul

    Mircea Snegur mai bine avea talent nu la povestit gogoase, ci la lucruri concrete, ca de exemplu de a scoate tara de sub jugul bolsevic si de a o indrepta pe un drum european si democratic. Numai ca el a facut exact invers pe noi ne-a bagat in rahat pana la ghat in schimb a avut grija ca sa salveze si sa promoveze toate beizadelele nomenculaturii comuniste sovietice incepand cu fiica sa si cu copii lui Lucinskii, Diakov, Voronin, Popov, Gutu, Braghis si inca o mie de alte lepre mancurte si tradatoare de neam

  3. vera

    Fiecare din noi i-si poate face cite o carte, dar cine o sa creada,celor scrise in ea? Credca numai acei care cunosc adevarul si autorul!

    Cine dintre acei care a fost la conducerea acestui stat traieste azi rau sau cineva din rudele lor?
    Toti si-au aranjat traiul de pe spinarea poporului de jos,care nu are un trai decent pna in prezent da nici cale la al sau drept ca alesii poporului,care la batrinete scriu carti,sa convinga pe cineva in ceva,ilustrat cu penita, in modul lor de a se exprima…

  4. vladimir

    scriitorii de la curte nu-si dau rand la laudat cartile marelui om mircea ivanovici,literatura a perdut in scritor.mai bine perdea un politician.leonid Iliici tot scia carti.vai de steua lor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *