Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Mircea Bobână: "O idee nu…

Mircea Bobână: „O idee nu porneşte din raţiune. Ea vine din subconştient”

Vorbeşte despre munca sa cu o uşurinţă şi o dragoste de invidiat. Până acum a reuşit să regizeze mai multe filme, să participe la diverse festivaluri şi să rămână la fel de deschis, precum la început, pentru tot ce este nou. Nu-şi face planuri, pentru că nu vrea ca raţiunea să-i dicteze sentimentele, deşi visează la noi proiecte cinematografice.

Mircea Bobână a studiat la AMTAP, iar în prezent face masterul. Nu s-a putut încadra în anumite stereotipuri şi s-a mirat mult când a văzut că mai sunt oameni la fel ca el. Se bucură că n-a fost niciodată limitat în alegeri. Deşi face cinematografie, susţine că filmul a pornit din muzică.

Şcoala Shaolin de la ţară

Despre anii de liceu îşi aminteşte cu puţină plăcere. Recunoaşte că avea alte priorităţi decât colegii săi şi, evident, se deosebea de ei. “În liceu, se pune un mare accent pe baza materială, pe popularitate şi influenţă, ceea ce nu mă interesa deloc. Eram unul dintre puţinii care nu se încadra în acel sistem”, îşi aminteşte Mircea. După ce a terminat liceul, fratele său i-a sugerat să facă film. Astfel, soarta i-a fost decisă. A intrat la regie-montaj. La examene, însă, când a fost întrebat ce fel de filme îi plac, şi-a dat seama că nicioată nu s-a interesat cine anume este regizorul unui sau altui film. Deja făcând studii, a început să se intereseze de regizori şi scenarişti. La AMTAP, în sfârşit, s-a simţit bine alături de “oameni care sunt ca şi mine. Nu-mi venea a crede că mai sunt de aceştia”, spune tânărul zâmbind.

Mircea recunoaşte că a făcut mereu ceea ce şi-a dorit, pentru că părinţii nu-i limitau alegerile. “Am avut şi am şi în prezent o libertate totală până la ceea ce ţine de respect, pentru că am fost educat şi ştiu care sunt limitele”, explică Mircea Bobână. Singurul lucru pe care părinţii l-au silit să-l facă e să lucreze pământul. Acum, însă, regizorul spune că le mulţumeşte pentru aceasta. “Nu-mi plăcea. Nici acum n-aş spune că îmi place foarte mult, dar aceasta mă ajută să meditez. Acolo poţi să te focusezi pe ceva anume. Aş spune că e un fel de terapie, un fel de şcoala Shaolin”, glumeşte tânărul. Dacă sunt oameni care-şi planifică viaţa pas cu pas, Mircea Bobână mărturiseşte că răspunde provocărilor foarte uşor. Preferă să nu-şi planifice viitorul, pentru că zice că ar da-o în bară. “Ar fi incorect ca raţiunea să dicteze sentimentelor”, consideră el.

Hop, şi mi-au dat o menţiune

În mare parte, filmele lui Mircea Bobână sunt făcute pentru festivaluri, deoarece, ca să faci filme pentru televiziune, e complicat sub aspect financiar. “Trebuie să fie toate cinematografele pline timp de vreo trei luni la un film, ca să-ţi restitui banii, dar, la noi, acest lucru e imposibil”. Prima dată când a participat la un festival (în România), era încă student. S-a dus din interes, dar acolo, “hop, şi mi-au dat o menţiune”, îşi aminteşte Mircea despre acea zi, recunoscând că a fost surprins de rezultat. Acest fapt, însă, l-a motivat să muncească mult mai serios la următoarele sale filme. A mai participat la Festivalul Internaţional “Eu cu CINE filmez?”, Ploieşti, unde a luat premiu pentru cel mai bun montaj. Filmul “De-a baba oarba” a fost prezentat la două festivaluri: unul în Spania şi altul la Timişoara.

Subiectele pentru filmele sale le găseşte pe drum sau în timpul unor discuţii cu prietenii, pornind de la probleme specifice contemporanilor noştri. “Noi putem închide ochii la anumite lucruri pe care nu vrem să le vedem, dar nu putem închide inima. O idee nu porneşte din raţiune. Ea porneşte din subconştient. La început, se proiectează câteva imagini. Simt o stare, după care încerc să scriu ceea ce am simţit şi, doar după aceasta, apare şi raţiunea”, explică regizorul. Muzica, de asemenea, ocupă un loc important în viaţa tânărului. La interviu a venit cu o chitară în spate şi, la rugămintea noastră, ne-a interpretat o piesă, delectându-ne auzul cu vocea sa. Deşi nu mai cântă, mărturiseşte că filmul a pornit din muzică, cel puţin pentru el: “Filmul este aceeaşi muzică, doar că în imagini”.

Olga BULAT