Mihai Ţăruş: Arta e un dialog al artistului cu sine, cu lumea şi cu timpul în care trăieşte

Artistul plastic Mihai Ţăruş vernisează o personală cu genericul Compact-pictură. Evenimentul se va produce pe 2 mai, ora 15.00, la Centrul Expoziţional “Constantin Brâncuşi”. Am vrut să discutăm despre evenimentul care urmează să se producă în ideea de a afla şi ce mesaj ne dezvoltă Compact-pictura.

— Mihai, felicitări pentru expoziţie.

Mihai Ţăruş: — Mulţumesc, e “chinuită” de mai mult de un an de zile.

— Ce legătură există în opinia ta între artă şi morală? Cum e să fii artist plastic în timpuri precum cele de azi? Ideologia se amestecă şi în culoare….

M.Ţ.: — Ideologia influenţează spiritual şi gândirea omului, fără ca el să-şi dea seama de asta. În creaţia artistului acest element se vede clar. Artistul este influenţat de mediu, fie acest mediu ideologizat ori ba. Putem să nu împărtăşim dogmele ideologice şi să ne salvăm într-un fel, dar nu ne putem izola de mediu. Relaţia artă-morală ar putea fi mai actuală dacă artistul se opune dogmelor, dar iarăşi, cine mai ţine cont de morală şi de care morală? Arta nu e angajată moral şi ideologic, ea expirimă ceva ce e în afara acestor preocupări. Arta e un dialog al artistului cu sine, cu lumea şi timpul în care trăieşte. El trebue să găsească un echilibru pentru a putea reda ceea ce crede el că e creaţie. Rezultatele pot fi foarte neaşteptate, important e ca activitatea lui să ţină de creaţie şi nu de producţie.

— Am urmărit cu atenţie expoziţiile tale din ultimii ani. Ai fost mereu preocupat de elementul Timp. Crezi că omul poate ieşi din timpul său sau crezi că omul poate învinge timpul?

M.Ţ.: — Timpul, în genere, e o problemă pentru om. Am putea spune mai degrabă că există proces. Eu formulez unele concepte plastice pentru că asta mă ajută să mă distanţez de realitate, care nu trebue reflectată, ci formulată pentru a-i scoate în evidenţă esenţa. Timpul nu-l putem învinge/depăşi, putem fi într-un fel de dialog cu el, dacă avem această nevoie.

— Ce mesaj aduce genericul expoziţiei Compact-pictură?

M.Ţ.: — Artă care ţine de problemele artei pentru a exprima viaţa. O realitate care nu are nevoie de tot pentru a o reda în artă, ci are nenoie de elemente formulate mai clar pentru a reda evenimentul compact.

— Ar fi pictura pe care o faci pentru elită/elitistă sau are un consumator de rând şi poate fi receptată de fiecare?

M.Ţ.: — Pictura e întotdeauna pentru toţi cei care o gustă, care manifestă interes pentru artă, cărora le place să fie într-un dialog individual cu opera de artă.

— Dacă să ne întoarcem la partea materială, cam greu e să treci uşor-uşor de la o pictură conceptualistă la latura materială, dar vreau să te întreb dacă un pictor se poate descurca azi fără să aibă un serviciu cu un salariu stabil. Cine sunt cei care cumpără azi tablouri? Are cumpărătorul o imagine, care ar fi aceasta?

M.Ţ.: — Artistul este un destin, uneori norocos, alteori mai puţin. Sau eşuat. Latura materială a existentei poate să nu ţină de artă. Fiecare se descurcă cum poate. Eu m-am lămurit întotdeauna, şi atunci când starea artei în societate nu era liberă, şi azi, când e, fără îndoială, mai bună — azi nu eşti în pericol fizic cu arta pe care o faci.

Nu ştiu dacă aş putea face o prezentare cumpărătorului de pictură de azi. Pentru mine sau ai mei — sunt diferiţi şi puţini.

— În ultimii cinci-şase ani au apărut în Moldova mulţi oameni bogaţi, mulţi, sunt prin toate topurile. Dar niciunul nu investeşte în artă, de ce? Oare chiar nu ar putea investi în construirea unui muzeu de artă modernă în Chişinău? Ar fi o foarte bună investiţie. Poate sugerezi această idee doamnei Natalia Vrabie, sora ta, ştiu că doamna Vrabie este o pasionată de pictură!

M.Ţ.: — Oamenii bogaţi de la noi, probabil, nu sunt prea bogaţi cu duhul, arta nu o prea poţi număra, ca s-o pui pe cont şi apoi să scoţi procente/dividende. Pentru acest tip de oameni e o activitate de neînţeles. Faptul că sunt în topuri nu înseamnă prea mult. Un muzeu de artă e o idee foarte bună, dar foarte costisitoare. Trebuie mereu să dai bani, să găseşti bani pentru întreţinerea activităţii. Doamna Vrabie nu este un oligarh, ca să-şi permită acest lucru.

— Fiind venit în copilărie la Chişinău de la Sineşti, Ungheni, ce imagine a satului din acei ani îţi stăruie în memorie? Ai pictat ceva în acel sat? Dar în Chişinău, unde există o lucrare de a ta? Şi în Sankt Petersburg?

M.Ţ.: — O imagine din Sineşti ar fi drumul cu praf/colb şi maşinile care trec spre lozniţa satului, iar noi, droaie de copii, jucându-ne pe acest drum, în colbul înfierbântat de razele soarelui de vară. La Cişinău, o imagine din depozitul memoriei ar fi iarba înaltă aproape până la brâu pe marginea căii ferate, mirosul de răşină ce venea de la linia fierată, tot acolo o căsuţă părăsită în care au rmas urme de unsoare de la curăţirea automatelor kalaşnikov de către soldaţii din unitatea militară care se afla în imediata apropiere. Din Petersburg, din adolescenţă, anii studenţiei şi până azi stăruie Cheiul Universităţii cu râul Neva enorm, Ermitajul, fortăreaţa Petru şi Pavel, toate acestea învaluite de nopţile albe.

— Chişinăul în care te-ai format până a pleca la Petersburg avea un farmec…exista un grup de intelectuali încă din cei de şcoală românească interbelică…Care a fost relaţia ta cu Mihai Grecu, Ada Zevin?

M.Ţ.: — Da, prima mea învăţătoare, doamna Caşcaval, făcuse studii în România! Ea ţinea mult să mă împrietenesc cu fiica ei, iar eu o ţineam una şi bună cu pictura. Nu mă interesau domnişoarele. Profesorul de la scoala de pictură, domnul Bortnic ne spunea că în română se spune “multumesc frumos”, nu numai “spasibo”, ca în ruseşte, tot acolo, doamna Mândâcanu cu frumoasele lecţii de literatură. Cu maestrul Grecu discutam nu numai despre problemele picturii, ci şi despre limbă, semnificaţia prepoziţiei ÎNTRU, tratată de Constantin Noica. Cu doamna Zevin, care avea un stil individual,ALTFEL atât în modul de a trata arta, cât şi în gândire, vestimentaţie, comportament, care nu se asociau sub nicio formă cu modul sovietizat şi neinteresant al multor altora. La Petersburg au fost alţii, din fosta aristocraţie rusă,nume mari pentru cultura rusă: Sterligov, Glebova, Krasovsky, Povelikhina, Palibina…

— Unde ţi-a plăcut cel mai mult să pictezi, care ar fi acel loc pe Terra?

M.Ţ.: — Peste tot, important e să fii inspirat. Impresionant a fost la Marea Neagră la Alupca, în ultimul timp pe Cote d’Azur în Franţa, dar n-am pictat acolo… marea îmi schimbă sensibilitatea.

— Andrei Sârbu afirma că fratele tău Arcadie Ţăruş era un talent absolut! De ce uităm atât de repede pe cei trecuţi dincolo? Poate în acest context ne-ar trebui un muzeu de artă modern, ca să fie expuse lucrările lui Arcadie Ţăruş şi ale altor artişti? Deşi… omul trebuie păstrat în amintire şi nu în muzeu…

M.Ţ.: — Opera artistului trebue păstrată în muzeu, omul, e altceva. Am avea nevoie de un muzeu de artă contemporană, dar… o ţară al cărei viitor este incert are puţine şanse pentru o asemenea instituţie.

Andrei a sesizat foarte bine capacităţile fratelui meu. Păcat că atunci nu puneam preţ pe asta. Ne părea că viaţa e interesantă aşa cum se trece, firesc. Anul trecut am găsit un caiet în care fratele meu îşi scria poeziile… Nu sunt multe, dar m-au uimit. Nu prea se scria la Chişinău aşa poezie, chiar dacă erau poeziile lui de debut. Sigur că nu puteau fi publicate, poate de asta a abandonat scrisul. Totuşi cred că a fost ceva mult mai grav, securitatea şi învinuirea de naţionalism care i-au fost incriminate.

— Pentru că eşti stabilit la Petersburg, eşti informat de la sursă, vreau să ştiu ce fenomene se întâmplă azi în arta rusă, care sunt numele de rezonanţă care o exprimă, există o scară de valori sau e un haos şi la ruşi?

M.Ţ.: — În Rusia sunt artişti cu o bună cotaţie în plan internaţional, dar ei nu locuiesc în Rusia… Acum ministerul culturii a lansat un proiect pentru artă. Se vrea redirecţionarea artei spre valorile autohtone/naţionale, nu cele europene… Acest program e pentru artă în slujba statului.

— Ce atitudine ai faţă de opinia publică? Dar faţă de criticul de artă? Practic nu există, nu?

M.Ţ.: — Opinia publică… astăzi VIP-urile sunt cei care au priză la opinia publică…

Critica de artă corespunde nivelului de dezvoltatre a societăţii, zice criticul de artă Tudor Braga şi nu-si face probleme în această privinţă. Asta-i situaţia la noi, azi. Criticul este şi el un consumator, el nu poate să nu-şi exprime părerea personală. Aici, în Moldova, sunt moment e mai importante care ţin/vizează existenţa lui.

— Ce regrete are Mihai Ţăruş?

M.Ţ.: — Nu ştiu, nu ştiu…

— Mulţumesc pentru interviu.

Antonina Sârbu
Chişinău, 28 aprilie 2014