Mihai Grecu – istoria unei vieţi
Despre marele maestru Mihai Grecu se poate spune că s-a născut orfan – şi a murit tot orfan, o viaţă întreagă fiind un suflet al nimănui…
Găsit pe pragul unei sărmane case, a fost înfiat, de mic copil, de nişte oameni care i-au salvat viaţa – viaţa lui, dar şi a multor generaţii de oameni de artă care urmau să vină din urma lui. Or, datorită acestui mare artist pe nume Mihai Grecu au fost salvate şi protejate generaţii întregi de artişti – atât din spaţiul acesta mioritic, cât şi din spaţiul Imperiului Sovietic.
Mihai Grecu a fost unul dintre cei mai mari Vulcani ai Creaţiei autentice, iar lucrările sale provocau, de fiecare dată, cutremure foarte puternice în lumea creatorilor.
Secretul Creaţiei sale era foarte simplu – alături de Darul şi Harul pe care i l-a dat Dumnezeu, el a mai adăugat două aripi absolut necesare pentru cel ce vrea să cunoască culmile creaţiei – Libertatea şi Curajul. Anume cu această „Sfântă Treime” maestrul Mihai Grecu a reuşit să lase nişte Urme de Aur în istoria artelor plastice.
Celebra sa lucrare „Copilărie” din tripticul „Istoria unei vieţi”, creată în 1967 (!), a devenit „copilăria” tuturor popoarelor. Şi pe bună dreptate, căci „copilul” lui a devenit „copilul” tuturor, iar „durerea” acestui „copil” a devenit durerea tuturor copiilor şi „speranţa” acestui „copil” a devenit speranţa tuturor.
Copilul acela „îngropat ” de viu în acea „împărăţie neagră”, care este străjuit şi aproape strivit de nişte „animale”, ne vorbeşte despre un Adevăr zguduitor al acelei epoci negre, pe care majoritatea colegilor săi o proslăveau şi o adorau, creând mari cicluri de „leniniane”, cicluri de „revoluţii socialiste” şi cicluri de „eliberări”…
În anul 1967 Imperiul Sovietic era în plină înflorire, mai mult decât atât – era un an jubiliar, se împlineau 50 de ani de la „Marea revoluţie socialistă din octombrie”, şi la această mare festivitate maestrul Mihai Grecu vine cu o „bombă” – un „pătrat negru”, care ne priveşte drept în ochi…
Aici e cazul să menţionăm în mod special că, pe lângă harul de la Dumnezeu, maestrul Grecu a avut nevoie şi de un mare curaj, de care a dat dovadă nu o singură dată…
În faţa mea stă „Copilăria” lui Mihai Grecu, iar alături de mine stă nepoţelul meu Cristi şi simt cum mă trec fiorii, gândindu-mă că, de fapt, nu s-a schimbat nimic – timp de 100 de ani…
Mă tem că deja mâine ar putea veni la putere alţi „socialişti” şi alte „animale”, iar copiii noştri vor rămâne ca şi „copilul” maestrului Grecu – cu guriţa căscată şi ochii plini de întrebări…
Apropo de întrebări. Mă întrebam şi eu: oare cu ocazia celor 100 de ani de la naşterea maestrului Mihai Grecu statul nostru, care, chipurile, tare îşi mai iubeşte artiştii, nu ar fi putut edita un album cu creaţia acestui mare Artist?
Cu atât mai mult cu cât tare ne mai dorim să intrăm în Europa, iar Mihai Grecu cu creaţia sa ne-ar fi făcut o mare onoare, şi Europa, în sfârşit, ar fi aflat că, în afară de „beciul” de la Cricova, mai avem şi Valori Culturale de nivel european…
Dar să zicem că guvernanţii noştri se gândesc doar la ale lor, adică la „buzunarele” lor. Or, această întrebare este valabilă şi pentru fraţii noştri români, mai ales pentru cei din celebrul Institut Cultural Român de la Chişinău, care, sunt absolut sigur, au auzit de jubileul lui Mihai Grecu şi ştiu că maestrul merită din plin să fie onorat de ei, măcar după moarte.
Peste maestrul Mihai Grecu s-a semănat Nepăsare! Timp de 100 de ani! Tot aşa ca şi peste acest sărman popor – trădat şi abandonat…
Cât oare va mai continua?
Andrei Mudrea, artist plastic, 12 noiembrie 2016
