«Marea antologie a epigramei româneşti»
„Scuzaţi pentru deranj”, domnule Efim Tarlapan, însă potrivit unor surse sigure, ştiu că v-aţi născut în circumstanţele unui „atlas comic”, ca singur locuitor al unei văi… adică sub un car, un pic mai la vale de linia frontului, în Valea lui Mălai, în ziua ofensivei armatei sovietice asupra celei germane, pe o lapoviţă rece, şi aţi fost scăldat într-un izvor. Era 17 mai 1944.
Efim Tarlapan, „buturuga mică” de atunci, a crescut mare, n-a fost niciodată prins „cu mâţa-n carte”, a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Ziaristică, Chişinău, şi ne dăruieşte azi „zâmbete cu supliment”, „câte-o poantă de căciulă” din spaţiul umoristic românesc, pentru că din ADN-ul neamului nostru de români se trage şi domnia sa. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România, cu peste şaizeci de titluri de carte, cetăţean de onoare al Clujului, poet, memorialist, antologator, publicist, traducător, deţinător al titlului guvernamental „Maestru al literaturii”, Efim Tarlapan inaugurează prin prezenta antologie amfiteatrul unui Colosseum, umoristic.
„Marea antologie a epigramei româneşti” surprinde plăcut cititorul cu lojele intelectuale înalte, selecţii de performanţă ale clasicilor şi neoclasicilor, aproximativ patru sute de nume cu ecou în literatura noastră. Editura „Prut Internaţional” din Chişinău se învredniceşte cu străluminarea „acestui florilegiu ales pe sprânceană” de valorosul scriitor, care „promovează şi continuă o tradiţie multiseculară cu profesionalism”, afirmă domnisa sa, acad. Mihai Cimpoi, în prefaţă. Succesul de care s-a bucurat antologia este rezultatul efortului distinsului cărturar Efim Tarlapan, „scriitorul care se contopeşte cu destinul neamului nostru, cu memoria lui fără moarte”. Antologia – lume a umorului literar valoros, aură a spiritului românesc, apărută în condiţii de excepţie, susţine şi promovează epigrama, ca element preţios în literatura românească, constituind totodată continuarea la un nivel superior a experienţelor anterioare, iar pentru cei care apreciază genul, un prilej de reaşezare a antologaţilor în memoria culturală a vremii.
Apariţia ei impune ridicarea ştachetei în cazul altor ediţii viitoare ale genului. Priza atracţiei la lectură fiind mare, cititorul va constata că străbate radiografia unei perioade importante, cum rar va mai avea ocazia să citească, cuprinsul antologiei prilejuindu-i întâlnirea, într-un climat de elită, cu traiectoriile luminoase ale multor nume de prestigiu apaţinând genului epigramatic, care au fecundat prin creaţie spiritul universal al vremii, o epocă culturală sau alta. De la Nicolaus Olahus până la Caragiale, de la Macedonski până la Sextil Puşcariu, de la Emil Gârleanu până la Victor Eftimiu, de la Păstorel Teodoreanu până la George Lesnea, de la Tudor Muşatescu până la Mircea Pavelescu, Stelian Filip şi toţi umoriştii de până şi de după el, pânâ la Petre Gigea Gorun şi George Petrone, şi stimă celor rămaşi nestrigaţi, cu toţii aparţinători valoroşi ai patrimoniului literar românesc.
Masivă la propriu şi la figurat, antologia insistă şi demonstrează că literatura umoristică românească are tradiţie, are rădăcini istorice, iar azi, o viaţă profundă şi bogată, de mare importanţă. Vârfului de lance pe care îl conturează antologia în peisajul editorial de gen îi va corespunde interesul cititorului vremii, care îi va acorda întotdeauna atenţie şi semnificaţie. Mărcile cardinale ale umorului clasic şi neoclasic, regăsite în bogăţia şi în rigoarea expunerilor, carierele acelor notabili scriitori, dar şi raporturile dintre literatura lor şi climatul social al timpului, sunt cu adevărat martori ai unităţii noastre întru cultură. Iar domniei sale, Efim Tarlapan, îi datorăm recunoştinţă pentru făptuirea de spirit cu care ne învredniceşte pe noi, cititorii.
Maria Diana POPESCU, www.art-emis.ro
