Mama violonceliştilor din Moldova

Bela Savici venerează violoncelul. Dragostea pentru acest magnific instrument muzical a ţinut-o, timp de 62 de ani, la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”. Aici a fost profesoara mai multor generaţii de violoncelişti, care acum sunt prin orchestrele din lumea întreagă. Bela Savici este convinsă că un violoncelist adevărat trebuie să aibă mâini mari, degete lungi, un bun simţ al ritmului şi auz perfect.

Bela Savici este originară din Ucraina, dar pentru că tatăl său era inginer, iar mama profesoară de matematică, deseori erau trimişi pin raioane. „M-am născut la Krivoi Rog, dar părinţii erau trimişi la muncă în diferite raioane. Au fost la Dnepropetrovsk, la Berdeansk, la Osipenko. Copilăria mea mi-o ţin minte pe Volga”. Bela îşi aminteşte că a locuit acolo până în 1944, inclusiv chiar şi pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Erau ani foarte grei, tata era pe front, mama făcea ore. Deseori mă lăsa responsabilă de fratele mai mic. De mică m-am obişnuit să fiu independentă”.

În 1944, au decis să vină la Chişinău. „Tatăl lucra la calea ferată, locţiitorul şefului responsabil de transportarea trupelor. Ne-a chemat la el, şi într-un vagon de provizie, am mers o lună întreagă, iar pentru că oraşul Chişinău mai era în război, o lună am trăit la Ocniţa”. Când au ajuns la Chişinău, „oraşul era distrus, lume puţină, treceai pe străzi ca printr-un pustiu”.

Pasiunea pentru violoncel

A urmat înscrierea la şcoala de muzică. „Părinţii m-au dus la Şcoală de muzică nr. 6. Acolo mi-au verificat auzul, memoria şi, văzând ce mâini mari am (râde), vioristul Grigori Gershfeld a spus că doar la violoncel trebuie să cânt”. Aşa, în patru ani, a însuşit programa preconizată pentru zece, iar după absolvire, şi-a continuat studiile la Conservatorul de Stat, acum Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Aici, l-a cunoscut pe viitorul său soţ, Vasile, tot violoncelist. După ce s-au căsătorit, a fost acceptată şi la Conservatorul din Kiev. După trei ani de studii, diploma nu a fost singura sa bucurie. Pe 5 noiembrie, l-a adus pe lume pe Alexandru, singurul copil din familie. „La revenirea acasă, tata îl întâlnise pe feciorul lui Gershfeld, David, compozitorul care a scris prima operă moldovenească, „Grozovan”. El era atunci directorul şcolii de muzică şi, interesându-se ce-i mai face fiica, iar tata spunându-i că a absolvit Conservatorul, ne-a invitat la el şi mi-a propus să lucrez. Iată că, din 1954, lucrez la şcoala de muzică (râde), acum puteţi să calculaţi de câţi ani lucrez”. Zi de zi, Bela se dedica orelor de violoncel, dar şi orelor de mamă şi soţie bună.

Deşi ambii părinţi îi erau violoncelişti, Alexandru nu a moştenit pasiunea pentru muzică. „Alexandru este erudit, iubea să citească, acum lucrează în domeniul medicinei”.

Bela Savici are 85 de ani împliniţi şi acum un an încă le preda elevilor săi măiestria de a mânui arcuşul pe strunele violoncelului. Din cauza problemelor de sănătate, a renunţat la Liceul de muzică „C. Porumbescu”.

Premiile elevilor, mândria violoncelistei

Profesoara spune că este fericită şi mândră de succesele discipolilor săi, printre care sunt Nicolai Tatarinov, Ion Josan, Valeriu Verstiuc, Radu Croitoru, Constantin Borodin, Igor Musteaţă şi alţii.

În 1980, unul dintre discipolii săi, Igor Musteaţă, a participat la un concurs internaţional, unde a luat locul II printre reprezentanţii a cinci state. A fost primul concurs internaţional la care un discipol de-al său a participat. Toţi concurenţii erau studenţi sau absolvenţi de conservator. El era singurul elev, studia pe atunci în clasa a XI-a.

Şi Valeriu Verstiuc i-a fost elev. „A fost laureat al mai multor concursuri. Acum lucrează în Elveţia, concertmaistru al orchestrei simfonice şi de operă. Recent, m-a vizitat împreună cu tatăl său. E înalt şi chipeş. Frumos băiat”, povesteşte profesoara.

Un alt elev dintre cei mai buni este Nicolai Tatarinov. „A fost primul meu absolvent”, spune profesoara, continuându-şi amintirile. „Demult, o fetiţă, mi-a scris: „Dragă Bela Ivanovna, eu am aflat ce e aia muzică şi viaţă. Mulţumesc. Liuda. 1968.” O întreagă veşnicie. Liuda Anticona a absolvit Conservatorul din Belarus şi acum face parte din orchestra prezidenţială.

— De ce anume violoncelul?

— Prefer două instrumente, violoncelul şi alto, în interpretare bună. De ce violoncelul? Pentru că este mai aproape de vocea umană prin timbru şi prin înălţime. Sunetul violoncelului este profund, foarte cald.

— Care sunt cele mai vesele momente cu elevii dvs.?

— Cu Igor Musteaţă am avut un caz. Era prin clasa a III-a. Eu exersam cu alt elev, dar ştiam că Igor este undeva în sală. Mă întorc şi nu-l văd. Era sub masă, se ascundea.

Am mai avut un elev, părinţii lui lucrau la fabrică. Era o sărbătoare. El s-a apropiat de mine pe hol şi mi-a zis: „Vă urez sănătate, fericire şi succese la fabrică!” (râde). Dacă-i să te gândeşti mai bine, şi la noi e un fel de fabrică…

Un alt caz, unic. Mă sună într-o zi o femeie şi mă întreabă dacă la mine învaţă o fetiţă pe nume Lupaşcu. Eu am zis că o ţin minte, dar că a fost de mult. Aflu că ea acum face business, undeva, departe, şi că vrea să ne întâlnim. Atunci mi-a zis că tot ce are acum, mi-ar datora mie… Vă închipuiţi? Şi peste 30-40 de ani le-a rămas ceva în minte.

Toţi elevii violoncelistei sunt plecaţi. Radu Croitoru, Costea Borodin… Andrei Harabara a plecat în SUA, Evanghelina, tot în SUA. Ultima sa elevă este Cristina Rădvan. Profesoara spune că au fost şi elevi la care a renunţat, pentru că nu-şi dădeau interesul să înveţe.

Acum, când nu mai este la şcoala de muzică, pasiunea sa este grădina cu flori, dar chiar şi aşa, spune că ar mai face lecţii private de violoncel.

Calităţile unui violoncelist

Bela Savici susţine că pentru a fi un bun violoncelist trebuie să întruneşti atât calităţi fizice, cât şi morale. „În ce priveşte calităţile fizice, dacă eşti stângaci, pentru instrumentele cu coarde nu-i prea bine. La vioară şi violoncel stângacii nu prea reuşesc. Am avut o elevă, îşi dădea interesul, dar, oricum, problemele au apărut mai târziu. Eu, dacă aş încerca să cânt cu stânga, nu aş putea emite niciun sunet”. Profesoara mai spune că şi cei cu degetele scurte şi mâinile aspre ar putea eşua. Cât despre calităţile morale, cel mai important e să-ţi placă violoncelul, să simţi că muzica îţi este vocaţia şi că asta e ceea ce vrei să faci toată viaţa.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *