Magistrata Nina Rusu: Pentru mine, pronunţarea unei pedepse sub formă de arest de fiecare dată e o traumă

Această judecătoare, de fiecare dată când trimite pe cineva după gratii, îi dau lacrimile şi nu pentru că ar fi la începutul carierei, ci pentru că fiecare dosar pe care îl examinează îl trece nu doar prin cap, dar şi prin suflet, lucru pe care nu se sfieşte să-l recunoască. Judecătoarea Nina Rusu, în ultimii 5 ani, a condus o instanţă care a ajuns să fie un model pentru justiţia din R. Moldova. La Hânceşti, reformarea justiţiei a început de mult, iar azi dă şi rezultate. Astfel, s-a demonstrat că se pot face schimbări în sistemul judecătoresc, dacă se doreşte.

Secretul unei instanţe judecătoreşti considerată de succes este dorinţa şi echipa, susţine judecătoarea Nina Rusu. Pe colegii de lucru îi numeşte a doua sa familie. “Colectivul la noi este de minune, foarte unit, profesionist. Suntem umăr la umăr tot timpul. Întotdeauna m-am sprijinit pe specialiştii judecătoriei, care pot să fie un model pentru toată republica. De fapt aşa şi sunt”, susţine ex-preşedinta instanţei. Maria Ganganu, specialist coordonator şi grefieră, spune că Nina Rusu este o femeie extraordinară şi foarte modestă, pe lângă toate. Ea este convinsă că multe din practicile bune implementate în această instituţie se datorează anume acestei judecătoare.

„Am făcut ce-am putut”, spune, modestă, Nina Rusu, care a plecat recent de la conducerea instanţei. În cei 5 ani, cât a fost preşedinta instanţei, s-au schimbat multe lucruri. A fost renovată, deşi nu în totalitate, clădirea Judecătoriei, au fost aplicate noile tehnologii, Judecătoria din Hânceşti fiind prima din R. Moldova care, în totalitate, înregistrează audio toate şedinţele de judectă. Au fost înbunătăţite şi condiţiile de lucru ale angajaţilor, mai nou, a fost dotată din resurse proprii o sală special amenajată pentru audierea minorilor, fiind prima instanţă din R. Moldova cu o astfel de sală. De fapt, aceasta a fost o dorinţă a judecătoarei Rusu.

De mai bine de jumătate de an această sală funcţionează. Ideea a venit în urma unei cauze pe care a judecat-o Nina Rusu. Era un dosar legat de decăderea din drepturi a unei mame. Copilul, un băieţel de vârstă preşcolară, fusese lăsat fără îngrijire, supus violului, rămas orb şi infectat cu o boală venerică. Pe parcursul procesului, copilul a fost audiat într-o sală separată de cea în care se afla mama, dar nu era special amenajată pentru astfel de cazuri. Atunci, preşedinta instanţei a decis că Judecătoria pe care o conduce are absolută nevoie de o astfel de încăpere, pentru a proteja drepturile copiilor, care ajung în sala de judecată într-un număr tot mai mare, în ultima perioadă.

Nina Rusu recunoaşte că nu a visat vreodată să devină judecător. Şi-a dorit să fie avocat, meserie pe care a şi practicat-o ani buni. “Dacă am ajuns să conduc un birou de avocaţi, înseamnă că nu mă descurcam rău, dar colegii judecători m-au tot presat, practic m-au impus să vin să lucrez alături de ei. M-am sfătuit cu rudele apropiate şi taică-meu a spus: dacă nu te duci tu, cine să se ducă? N-am avut încotro. Am venit, am dat jurământul şi activez”, îşi aminteşte judecătoarea de decizia pe care a făcut-o acum 16 ani. Deşi admite că este foarte greu, uneori aproape imposibil să-şi facă meseria, nu regretă că a luat această decizie.

„Mă simt la limită atunci când văd negreaţa asta care s-a adunat asupra justiţiei. Sunt de acord că foarte multe lucruri ar trebui schimbate, dar sunt foarte mulţi oameni cinstiţi, curajoşi, care lucrează zi de zi foarte mult. N-o să credeţi când o să vă arăt că judecătorul are în examinare în fiecare zi în jur de 15 dosare. Numai un om care şi-a asumat responsabilităţi poate rezista unei astfel de sarcini. Pentru mine, pronunţarea unei pedepse sub formă de arest de fiecare dată e o traumă. De fiecare dată am nişte emoţii enorme şi chiar mi-a zis recent un procuror că a venit după pronunţarea sentinţei şi m-a găsit cu ochii în lacrimi. E şi normal să ai emoţii, pentru că-ţi trece prin suflet tot ce se întâmplă şi numai în aşa mod trebuie să lucreze un judecător. Dacă un judecător are o atitudine formală şi îi este indiferentă soarta oamenilor, nu trebuie să mai lucreze în justiţie”. Judecătoarea vorbeşte pe nerăsuflate, cu vocea tremurândă, de parcă ar fi avocatul meseriei de judecător, care rosteşte o pledoarie în sala de judecată.

Magistratul recunoaşte că înfăptuirea actului justiţiei nu este un simplu proces. “Personal, de fiecare dată trec cazul nu doar prin cap, dar şi prin inimă. E foarte dificil. E de ajuns să iau dosarul în mână şi îmi apare în faţă întreg procesul. Victimele nu le mai uiţi niciodată”.

T.E.