Locul în care bolile mintale se transformă în artă

Să faci un muzeu viu e simplu. Tot de ce ai nevoie e un spaţiu gol. Cel puţin, asta afirmă Rokus Loopik, nursă psihiatrică şi iniţiator al „Living museum” din Olanda – un spaţiu ce le oferă posibilitatea persoanelor care suferă de boli mintale să se manifeste prin artă.

Conceptul nu e nou. Rokus povesteşte că a „furat” ideea de a crea un asemenea muzeu – unul viu, în care să activeze mereu artişti cu un trecut psihiatric – de la New York, unde există un spaţiu similar de 30 de ani. „În momentul în care am intrat acolo, cu 15 ani în urmă, m-am gândit că acesta chiar e un loc special, unde pacienţii pot fi ei înşişi, având toate acele simptome şi toate acele diagnoze în spate. E un loc în care oamenii îşi pot transforma vulnerabilităţile în artă, iar mulţi dintre ei au devenit, de-a lungul timpului, artişti adevăraţi. Ei pictează, sculptează, şi când vezi multe dintre acele lucrări, te gândeşti că vrei să le ai în casă”, îşi aminteşte Rokus.

Un spaţiu gol şi o uşă deschisă pentru creaţie

Atunci, Rokus Loopik s-a gândit că ar putea să facă ceva similar acasă, în Olanda. „Am început să vorbesc despre asta la conferinţe şi să cer o clădire, întrucât nu am bani şi nu pot plăti pentru chirie, dar ştiu că multe încăperi din spitalele de psihiatrie de la noi sunt goale – pacienţii s-au mutat, paturile au fost duse. Până la urmă, am găsit un spital în apropiere de oraşul meu natal”, spune bărbatul.

A reuşit să convingă conducerea să-i dea o clădire pentru acest proiect. „Tot ce am făcut eu mai departe a fost să deschid o uşă”, spune Rokus. Asta se întâmpla cu doi ani şi jumătate în urmă.

Iniţial, toate cele patru spaţii din clădire erau absolut pustii – „aveam doar o pictură, pe care am cumpărat-o de la acel muzeu din New York, şi pe care am păstrat-o în casa mea timp de trei ani, cu ideea că, dacă cineva îmi va da o clădire, aceasta va fi prima pictură în muzeu”, mai spune Loopik.

A început să invite oamenii să vină acolo. Acum, la muzeu vin periodic aproximativ 40-50 de oameni să lucreze, 15 fiind voluntari – „artişti, ca toţi ceilalţi” – care au acceptat să aibă grijă de spaţiu împreună cu Rokus. „Nu sunt nici eu plătit pentru asta şi nu am vorbit niciodată de bani acolo. De altfel, tot ce se află în muzeu a fost donat, inclusiv mobilierul. Cele mai multe din instrumentele de lucru artiştii le cumpără singuri. În schimb, oamenii primesc un spaţiu unde să se exprime”, adaugă Rokus.

„Ne dăm întâlnire doar ca să vorbim despre ce ne mişcă în arta noastră”

El mai punctează: „A fost dovedit prin cercetări că a avea o diagnoză psihiatrică este foarte des echivalent cu creativitatea extremă”. Rokus spune că aceşti oameni fac artă într-un mod destul de sensibil – „odată ce încep să picteze, vor pune toate experienţele prin care au trecut pe pânză. Şi asta e un fel de artă foarte confruntativă. Mulţi dintre vizitatorii muzeului sunt mişcaţi de ceea ce văd – râd sau plâng, pentru că o pictură se leagă şi de o experienţă din viaţa lor. E artă adevărată: poţi simţi anumite lucruri când te uiţi la ea. Asta e şi partea frumoasă, pentru că arta înseamnă să creezi emoţii”, afirmă Rokus.

Iniţiatorul „Living museum” povesteşte că oamenii care vin acolo sunt foarte deschişi în a vorbi despre ce înseamnă pentru ei acest muzeu – „unii spun că dacă acest muzeu nu ar exista, nu ar fi nici ei”. Ţine să accentueze că muzeul său nu e un centru directiv sau terapeutic, ci un adevărat spaţiu de lucru. „Îmi place să protejez această idee, pentru că sunt destule locuri unde oamenilor li se spune să facă una sau alta. În muzeul meu, toată lumea e liberă, nu sunt reguli. Dacă creăm reguli, trebuie să avem şedinţe în fiecare săptămână şi nu ne dorim asta. Ne dăm întâlnire doar ca să vorbim despre ce ne mişcă în arta noastră. Oamenii îşi fac aici propriile reguli în fiecare zi – aici e Woodstockul meu, e biserica mea, unde e nevoie mai ales de libertate, iar dacă nu ar fi aşa, arta ar fi diferită. Nu vreau limite pentru mine sau pentru artişti”, spune, entuziasmat, Rokus.

„E şi o parte însorită în a avea o diagnoză psihiatrică”

Din experienţa sa ca nursă psihiatrică a înţeles că „fiecare dimineaţă din spitalul de psihiatrie e o metaforă pentru reguli, despre câte nu poţi face, şi asta e foarte stigmatizant”, aşa că în muzeul său, „prin orice ai trecut, nu-mi pasă, îmi pasă de talentul tău şi de lucrurile la care eşti bun”.

Mai adaugă că la muzeu vin să creeze „oameni care au fost în iad şi s-au întors de acolo. Sunt traumatizaţi, unii s-au aflat prin spitale ani la rând, sunt depresaţi, psihotici, maniacali, suicidali, iar prin artă găsesc o nouă cale de a trece de toate acestea. E terapeutic, fără ca eu să creez sesiuni în acest scop. Ajută mai bine decât conversaţiile. Orice se întâmplă în lume şi despre care se va scrie în ziarul vostru, artistul meu va picta”.

Rokus are aproape 60 de ani. A început să lucreze din tinereţe în psihiatrie şi spune că nu s-a „tratat” până acum de asta. Pentru el, e cel mai bun lucru din lume. Îşi aminteşte că a fost genul de nursă nonconformistă, deşi a trecut prin momente dificile. Subliniază că o diagnoză nu reprezintă omul în totalitate şi că atunci când intri la psihiatrie, ţi se iau multe lucruri, inclusiv talentul. De aceea şi-a dorit să ofere alternative. Nu vrea să pară prea romantic, dar spune că e şi o parte însorită în a avea o diagnoză psihiatrică – „oamenii aceştia sunt foarte deschişi şi pot pune asta în artă”.

A devenit misiunea sa în viaţă să se gândească la programe ce pot face posibil ca oamenii să fie cine vor. „Mie îmi plac oamenii nebuni, amuzanţi, ciudaţi – ei au toate aceste istorii interesante, şi asta mai degrabă mă copleşeşte decât mă înspăimântă”, conchide Rokus.

În perioada 13 – 16 noiembrie 2017, Rokus Loopik s-a aflat în R. Moldova pentru a oferi instruire, în cadrul proiectului moldo-elveţian MENSANA, pentru 28 de specialişti din sistemul de sănătate mintală în managementul agresivităţii în serviciile de sănătate mintală.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Reporter

    Parafrazând, Locul în care bolile mintale se transformă în artă este Locul în care ele, adică bolile mintale se transformă în “ivancelgroaznic”! Și acest loc sunt comentariile la ZDG!!!
    Sper din tot sufletul, că Sihastrul Senea “dela” Durlești are simțul umorului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *