Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Lecţii de viaţă cu Teo…

Lecţii de viaţă cu Teo Trandafir

Pe 6 decembrie, peste 200 de femei au participat la întâlnirea cu Teo Trandafir, cunoscuta prezentatoare TV din România. Toate au dorit să afle mai multe detalii despre viaţa personală a vedetei şi despre experienţele prin care a trecut atunci când a decis să slăbească.

Teo a mărturisit că a călătorit pentru prima dată singură cu avionul şi i-a fost frică, mai ales că avionul în care a urcat s-a defectat şi toţi pasagerii au fost transferaţi în altă aeronavă. Speriată şi panicată, Teo spune că atunci şi-a dat seama că doar ea poate să se ajute, iar comunicarea cu noi înşine ne poate ajuta să găsim răspunsurile cele mai importante din viaţă: cine suntem, ce ne dorim, ce calităţi şi defecte avem, unde vrem să ajungem.

Astfel, Teo Trandafir a început discuţia cu femeile din sală printr-un îndemn foarte simplu: învaţă să fii fericită cu tine. „Să ne acordăm timp pentru noi – dacă stăm o zi în pat, nu moare nimeni”, crede prezentatoarea.

Teo a povestit despre primul său serviciu şi cum a ajuns să cântărească aproape 140 de kilograme, şi cât de greu i-a fost să se integreze, fiindcă „grasul este privit ca un nesimţit, în schimb prostul – nu”. Atunci când a ajuns pe masa de operaţie şi, în lunga perioadă de recuperare, a stat ţintuită la pat, Teo a mărturisit că îi părea rău pentru faptul că nu le-a spus „te iubesc” persoanelor dragi din viaţa sa. Atunci, cel mai mult îşi dorea acceptarea. „Să vă spun un secret – eu nu mi-am dorit să trăiesc. Mi-am dorit să fiu acceptată de oameni, să fiu integrată în colectiv. Mi-am dorit să trăiesc uşor”.

Despre dorinţe şi fericire

Contrar ideilor servite în cărţile inspiraţionale şi de dezvoltare personală, prezentatoarea TV a afirmat că nu există încredere în sine. Există atitudine şi stare de spirit faţă de o anumită situaţie. Aceasta ar însemna că fiecare dintre noi poate să înveţe ceva de la celălalt şi aici e esenţa fiecărui om: cât putem să dăm de la noi pentru ceilalţi.

Cu definiţii la prima vedere banale şi simple, Teo a încercat să contureze noţiunea de fericire. „Fericirea e ca şi orgasmul – nu se întâmplă tot timpul”. Dar fiecare dintre noi îşi imaginează fericirea printr-o listă de basme: să fiu frumoasă, să am casa perfectă, să am maşina perfectă, bărbatul perfect şi Iphone 6. Eu, pentru mine, cine eram? Şi aici Teo s-a referit la relaţionarea cu propriul eu, spunând că fericirea este o comunicare intra-personală.

O altă idee susţinută de Teo a fost cea referitoare la dorinţe. Deoarece suntem îndemnaţi mereu să ne gândim la ce ne dorim şi să trimitem aceste gânduri în univers. „De parcă Universul nu are altceva de făcut. Eu cred că dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, trebuie să acţionezi, să faci ceva în acest sens”.

500-teo2Asaltată cu întrebări

Teo Trandafir a fost asaltată cu întrebări despre viaţa de familie, relaţiile cu bărbaţii şi cu fetiţa sa, despre menirea ei în viaţă şi orientarea sa religioasă. Vorbind despre bărbaţi şi căsătorie, prezentatoarea a divulgat ce sfaturi le dă bărbaţilor care vor să fie împreună cu ea:

  • Niciodată să nu recunoşti că m-ai înşelat
  • Niciodată să nu mă loveşti, fiindcă n-o să te iert.

Bărbatul trebuie să fie sincer, dar nu nesimţit şi să ştie să spună „ce bine arăţi, ce frumoasă eşti, ce rochie minunată”. De obicei, bărbaţii spun doar ceea ce fac prost femeile. De obicei, toate femeile îşi doresc un bărbat frumos, curat, discret, bun la suflet, cu simţul umorului, însă înainte de toate el trebuie să fie rezonabil. Să poată opri dezastrul cu o secundă înainte de a începe. Dă-ne, Doamne, câte un bărbat rezonabil, a conchis Teo. „Dacă cineva nu te iubeşte aşa cum crezi tu, nu înseamnă că nu te iubeşte sau te iubeşte mai puţin. Dacă cineva nu crede în Dumnezeu, nu înseamnă că aceasta crede mai puţin”.

Vorbind cu femeile din sală despre relaţiile extraconjugale ale bărbaţilor, prezentatoarea le-a sfătuit pe femei să-şi ţină bărbaţii lângă ele, dacă îi iubesc, fiindcă amantele obosesc. Dacă vrei să fii regină, atunci însoţeşte un rege. Teo a sfătuit doamnele să nu facă niciodată observaţie bărbaţilor atunci când se află în public.

Întrebată de ce îi este frică, Teo a mărturisit că de Dumnezeu şi de neputinţa de a urla. „Atunci când zile în şir priveam tavanul spitalului din Viena, cel mai mult o invidiam pe servitoare. Fiindcă ea mergea pe picioarele ei şi putea să dea cu teul. Iar eu eram neputincioasă”.

Teo Trandafir a încurajat femeile să creadă în ce vor ele să creadă şi să aibă o atitudine demnă în orice situaţie. Ea a povestit cum petrece ore bune împreună cu copilul său şi alege sa facă aceasta în loc să prepare o tocană la bucătărie, îndemnând femeile să-şi uşureze povara casnică şi să investească în copiii lor.

„Menirea mea pe pământ este să dau tot ce am. Dacă una singură s-a ales astăzi cu ceva de la această întâlnire, pentru mine este suficient.”

Atât organizatorii, cât şi femeile prezente la eveniment au fost încântate de timpul petrecut alături de Teo, mai ales că prezentatoarea a făcut publicul să zâmbească şi a creat o bună dispoziţie generală. Aşa cum au afirmat participantele, Teo a fost cunoscută şi îndrăgită la noi încă de pe când realiza emisiuni la PRO TV, în perioada anilor 2000—2006.

Despre experienţa sa de slăbit, Teo a povestit că prima dată a încercat singură să slăbească, cu brânză de vaci. Însă kilogramele pierdute au fost acumulate din nou şi atunci a apelat la medicul chirurg, care i-a făcut o operaţie de micşorare de stomac. După aceasta, prezentatoarea a apelat la un medic nutriţionist, pentru a slăbi sănătos. Şi a reuşit să dea jos 60 de kilograme, însă şi-a schimbat total regulile de alimentaţie: fără sucuri acidulate, fără alcool şi gustări după ora şase şi, desigur, fără prăjituri şi dulciuri. La început de 2011, Teo Trandafir a fost diagnosticată cu pancreatită acută, iar starea ei era atât de gravă, încât vedeta a fost transportată în Austria, unde a suferit două intervenţii chirurgicale şi a stat internată aproape 3 luni.

În prezent, Teo este prezentatoarea emisiunii Teo show, de la Kanal D. Ea are un blog dedicat femeilor – teotrandafir.com.

Natalia DABIJA