Jurnalul unui evadat din Est

Scriitoarea Eugenia Bulat şi-a lansat ieri, la Chilinău, prospătul său volum “Veneţia ca un dat sau Jurnalul unui evadat din Est»

În Cuvântul de însoţire al prospătului volum, autoarea spune: « Scrisă aproape exclusiv la Veneţia, în plinul unui dramatic suspans existenţial, cartea aceasta nu este o muzică uşoară… Este, poate, o simfonie în cheie minoră, cu munţi înalţi şi ape adânci, cu iluzii împlinitoare, dar şi tristeţi hăulitoare de neant, cu dezechilibrate alunecări în vid. Este, poate, o muzica nativă: glasul eternei rotaţii interioare, care, graţie imensei capacităţi de concentrare şi esenţializare a poeziei, relevă in nuce propria-şi existenţă, contorsionată, catapultată violent din habitatul său natural, regăsindu-se/regenerând în uterul matern şi protector al eternei Veneţii. Ceea ce ştiu însă cu certitudine este că această plonjare pe cercurile concentrice ale propriului refugiu (în sine sau pe anumite coordonate geografice ale lumii, de la un punct încolo nu mai contează…) este o nesperată eliberare/mântuire prin cuvânt. Nemarginile acesteia duc, fără îndoială, spre mult-râvnita apropiere de leagănul armoniei, echilibrului şi înseninării, – spaţiu în care, în căutarea eternului Absolut, să nu ne mai terorizeze manifestările dureroase şi paradoxale ale vieţii. Şi, cu atât mai mult, curgerea noastră continuă spre Marele Tot”.

Scriitorul Adrian Dinu Rachieru, cel care a prefaţat “Jurnalul lui evadat din Est”, scrie: “Evident, mulţi scriitori, de la Eminescu la Eugen Barbu, au lăsat pagini memorabile despre spiritul venet. Dacă la marele nostru poet oraşul era damnat, respirând un aer funerar, îmbrăţişat de ape coclite, intrat într-o somptuoasă agonie, pentru Eugen Barbu, un intratabil pictor al viciului, cultivând un festin al limbajului, oraşul, răspândind un farmec crepuscular, era senzual, propunând pasionalitatea şi viaţa în exces.

Ajunsă la Veneţia, Eugenia Bulat descoperă o cu totul altă perspectivă şi, inevitabil, se descoperă pe sine. “Veneţia ca un dat” este, până la urmă, un dar pe care destinul, prin legile lui paradoxale, îl oferă autoarei. Chiar dacă nu a părăsit decât fizic baricadele românităţii din Basarabia, chiar dacă a ars “fără rest” (cum se mărturiseşte), poeta încearcă să uite, să se desprindă de nişte realităţi apocaliptice, să se regăsească/reîntemeieze, reînviind prin poezie. Pentru că poezia e respiraţie şi vine fantasmatic (“cu mii de degete vine / pe o orgă celestă vibrând”), invadându-te iar, trecându-te iar, nevătămată, peste apa bătrânului Styx. E, aşadar, un dat.

Să reamintim că, suflet tumultuos, justiţiar-febricitant, străin de voluptatea izolării, acolo, pe Valea Plângerii, Eugenia Bulat (n.19 septembrie 1956, la Sadova, Călăraşi) a absolvit Facultatea de filologie (1982), a fost profesoară în satul natal, acolo unde, în contextul exploziv al anilor ’90, a fost primul primar ales în mod democratic. Venind la Chişinău, munceşte în diverse instituţii, dar, căutând să contureze, să atingă cât mai îndeaproape faţa viitorului, din anul 1991, fondează şi conduce, iniţial cenaclul, apoi revista “Clipa Siderală” – o pepinieră de conştiinţe, de remarcabile inteligenţe şi tinere vlăstare literare. În poezie este o fiinţă justiţiară, tensionată, acuză vehement realul “apocaliptic”, împărţindu-se între vis şi o sensibilitate rănită, între Ţară şi Est (alias Basarabia). O necurmată alergare în cerc sub apăsarea îndoielilor (tot mai torturante odată cu înaintarea spre echilibru şi luciditate), gândind pasional Reîntregirea. Cunoaşte acumulări, angoase, căderi şi sfâşieri, râvneşte “o mare de alb” ca un ultim acord, scrie în transă şi, încredinţându-ne vocea interioară, se eliberează, aşteptând “un tren” (lumina de la capătul tunelului, deci) într-o “gară bolnavă”, pe un “peron de tranzit”, realitate în care a încremenit, din păcate, Basarabia de azi.

Luptătoare, aşadar, vizitată de exaltări şi grele tristeţi, animată de mari proiecte, veghind “visul pruncului”, apărând scriptural (dar nu numai) o cauză sfântă (“textul e Ţara”, zice autoarea), Eugenia Bulat tipăreşte acum o remarcabilă plachetă: “Veneţia ca un dat sau Jurnalul unui evadat din Est”, care carte, indiscutabil, îi va conferi un alt statut scriitoricesc şi o altă vizibilitate literară.

E o carte-călătorie, în fond, de la Est către sine (finalmente). “Plină de faceri”, “întru foame de păsări zidită”, devenită, prin dezlocuire, “trist călător”, pe rând ostaş şi femeie în pribegie, poezia Eugeniei Bulat poartă în sine un viu durernic, care ne face martori la o reîncarnare dar şi părtaşi la o călătorie îndărăt. Sedusă de acest burg ireal, creaţia ei împrăştie “o stare de vrajă”. Placenta venetă îi hrăneşte visătoria. Dar şi însingurarea, insomniile, febra scrisului, retrospecţia…

Dezbrăcată de iluzii, distanţată cumva de precedentele-i cărţi (esenţa lor răzbătând, totuşi, retopită, revalorificată, în câteva poeme), basarabeanca din Italia vrea să-şi “controleze” de una singură viaţa, să treacă prin retortele intelectului combustia fiinţială. Ea există, întreagă, în aceste splendide poeme. Iar “Veneţia ca un dat” înseamnă, cu certitudine, un alt început”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *