Iosif Melinte, basarabeanul din cartierul Cornişa, împlineşte 102 ani

Cornişa are cel puţin un motiv de mândrie: aici locuieşte unul dintre băcăuanii care au depăşit suta de ani. Se numeşte Iosif Melinte, se ţine încă foarte bine şi după aniversarea de pe 4 aprilie a intrat în anul de viaţă nr. 103. Băcăuanul este, de fapt, un basarabean pe care vârtejul istoriei l-a smuls de pe plaiurile natale şi l-a purtat prin România pâna când a prins rădăcini pe malurile Bistriţei.

Din apartamentul situat la etajul 10 se aude Jean Moscopol, cu celebrul său şlagăr “Tot ce-i românesc nu piere”. Uşa se deschide după multă insistenţă. “Mă iertaţi, se scuză gazda. Mi-am pus un compact disc şi nu prea aud soneria din cauza muzicii”. Iosif Melinte este doar puţin schimbat faţă de acum doi ani, când l-am cunoscut. Atunci împlinea 100 de ani chiar în ziua de Paşte. Acum,  se pregăteşte să sufle iar în lumânările de pe tort şi speră să aibă musafiri. Este unul dintre primii locuitori ai cartierului Cornişa. “Când m-am mutat aici, cu zeci de ani în urmă, de la geam vedeam doar porumb şi pomi. Acum se văd betoane şi turnurile de la CET. După ce s-a terminat de construit, mi-a plăcut cartierul. Era elegant şi liniştit”. Mărturiseşte că astăzi nu-i mai place ca pe vremuri. Este ticsit de blocuri şi are prea multe maşini.

Băcăuan prin voia istoriei

Iosif Melinte s-a născut în satul Nerusai, comuna Ismail, Basarabia. Au trecut atâţia ani de când a părăsit acele locuri, dar îşi aminteşte şi acum că viaţa se scurgea atât de domol încât aveai impresia că timpul a uitat să curgă. Era secretarul comunei sale şi avea o soţie “frumoasă şi aprigă”, pe nume Raisa. Al doilea Război Mondial i-a obligat să lase totul în urmă şi să o ia de la capăt în România. Pare incredibil, dar toate amintirile îi sunt vii. Ştie toate locurile prin care a trecut, revede în amintire oamenii care i-au privit cu ură, dar şi pe cei care i-au găzduit cu drag. “Am ajuns în Bacău în 1954. Am stat la nişte prieteni, apoi am găsit o gazdă. 23 de ani am locuit cu chirie. Aveam serviciu şi trăiam bine. Apoi am primit apartament aici, în Cornişa, de unde nu mă mai mut”. Râde şi atunci îndrăznesc să îl întreb dacă mai respectă reţeta longevităţii sale. “Da, cumpătare şi păhăruţul cu ţuică în fiecare dimineaţă, moartea microbilor”. Mănâncă sănătos şi îşi găteşte singur. Pâna acum câţiva ani îşi frământa fără vreun ajutor cozonacii şi pasca. Zestrea genetică, stilul de viaţă, optimismul, norocul, nu ştie ce l-a ferit de boli. “Am peste o sută de ani şi nicio boală. Nici nu-mi mai aduc aminte de când nu am mai fost la doctor”. Ceva, totuşi, îl supără. “Mă uit la televizor şi pot să spun că am trăit un secol, dar aşa porcărie ca acum nu am mai văzut. Atâta ceartă, iar de oamenii obişnuiţi nu-i pasă nimănui”. Şi mai are un regret: s-au dus aproape toţi dintre cei dragi. Mai vorbeşte la telefon cu prietenul său, Dumitru Mincu, “care este mai tânar: are numai 97 de ani”.

Doina Mincu, 
www.desteptarea.ro

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Leonard

    La MULTI ANI scumpule BASARABEAN !
    Gratitudine si respect pentru nobletea sufletului Dumneavoastra!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *