Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Ion Aldea-Teodorovici. Amintiri din copilărie

Ion Aldea-Teodorovici. Amintiri din copilărie

La 7 aprilie 2016 ar fi împlinit 62 de ani. Maestrul care a creat piese de patrimoniu a fost și el un copil, care fugea de exerciţiile de pian și se mai încăiera cu prietenii de școală. Dar la ”școala bărbăţiei” în Armata Sovietică a plecat ca un mare liric cu o carte de Eminescu, împrumutată. Azi, la Leova, casa care a fost școala de muzică a Teodorovicilor nu mai este, dar există amintiri de neuitat.

Orașul Leova are peste zece mii de locuitori. Casa lui Adrian Teodorovici, fratele lui Ion Aldea-Teodorovici, am găsit-o cu ajutorul lui Ilie Revenco, un băștinaș pe care l-am întâlnit pe stradă şi care s-a dovedit a fi un fost membru al corului condus de tatăl lui Ion Aldea-Teodorovici. Pe Adrian îl cunosc mai toţi în oraș, deoarece, pe lângă faptul că este fratele lui Ion și Petre, mai este și un apicultor bun.

Tatăl Cristofor și mama Maria

Adrian Teodorovici ne-a povestit cu emoţie despre copilăria sa și a fraţilor săi. Ion s-a născut în familia lui Cristofor Teodorovici şi a Mariei Aldea, fiind al doilea copil după Petre. Tatăl mai avusese două căsătorii, din care îi avea pe Adrian şi Igor. „Niciodată nu am simţit că am fost crescut de o altă mamă. Mama Maria ne-a iubit pe toţi la fel. A fost mare bucurie în familie când s-a născut Ion. La început Petrică, fratele mai mic, a fost gelos, dar i-a trecut odată cu anii”, zâmbește Adrian. Este singurul frate din familia Teodorovici rămas în viaţă.

Compozitorul și interpretul Ion Aldea-Teodorovici s-a născut pe 7 aprilie 1954, în orașul Leova. Adrian spune că mezinul s-a născut într-o zi frumoasă, când natura se trezește, iar creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire a Maicii Domnului pe stil vechi. I s-a dat prenumele în cinstea bunicului pe linie paternă. Tata, Cristofor Teodorovici, a fost dascăl, mai apoi profesor de muzică și dirijor de cor la Şcoala nr. 2 din Leova. Maria Aldea a fost moașă iscusită, dar și chirurg. Petre şi Adrian au purtat mereu numele tatălui – Teodorovici, iar Ion şi-a adăugat şi numele mamei.

562-adrian-teodoroviciSomnul și acordeonul

Deoarece Adrian avea 14 ani când s-a născut Ion, a fost mâna dreaptă a părinţilor. „Fiindcă eram deja mare, a trebuit să am grijă de Ion. Practic, eu l-am crescut. Băieţii se duceau la joacă, iar eu îl hrăneam, îl adormeam. Pe lângă toate astea, aveam grijă de o scroafă și de iepuri, care erau vreo sută la număr. Aveam multe pe capul meu”, spune bărbatul, pus pe amintiri. Fratele mai mare recunoaște că nu a avut o copilărie ușoară, fiindcă mama lui decedase când avea un an şi jumătate. Nu a fost călăuzit în mod special pe calea muzicii, dar a învăţat singur să cânte la acordeon. Ion în copilărie era deseori adormit de exerciţiile acordeonistice ale lui Adrian. „Cântam și el adormea. I s-a dezvoltat auzul din fașă. La noi totul a mers pe ierarhie. Eu l-am învăţat pe Petrică să cânte la instrument, iar el pe Ion. Lui Ion i-a fost greu să înveţe a cânta la un instrument. La 5 ani tata i-a cumpărat o vioară. El avea degete borcănoase și grele. Strunele erau prea aproape pentru degetele lui. Ion nu prea voia să cânte la instrument, dar tata a fost foarte sever și-l punea cu de-a sila. I-a schimbat instrumentul. A început să ia lecţii de pian. Eu am învăţat a cânta la vioară datorită lui Ion și lui Petre”, mărturisește Adrian.

Ne-a arătat fotografii din copilărie. Adrian a acompaniat corul creat de tatăl său. Iar primii bani i-a câștigat cântând la horele din sat. Mai târziu a încercat să îl înveţe pe Ion să mânuiască acordeonul, dar acesta nu părea interesat. Leoveanul mai spune că tatăl său nu știa să cânte la niciun instrument. Cristofor Teodorovici a fost bun la solfegiu și a avut o voce extraordinară, ca și soţia sa. A condus un cor de 120 de copii și a colindat toată ţara, participând la concursuri. Adrian își amintește că, prin anul 1956, corul condus de tatăl său a luat locul întâi pe republică, iar premiul a fost un pian model „Rostov-na-Donu”. „Era un pian foarte bun. Eu am cântat primul la el, căci claviatura semăna cu cea de la acordeon. Mi-au dat lacrimile când am cântat prima dată. Am înţeles că am cântat bine. Toţi m-au aplaudat. Ulterior, și Ion a învăţat să cânte la pian”, spune acesta.

Înainte de moarte, tata a spus că băieţii trebuie să facă muzică

Chiar dacă mai multe decenii îl despart de anii copilăriei, își amintește de lecţiile de viaţă pe care le-au învăţat împreună. „M-am dus să-l iau pe Ion de la grădiniţă. Văd că el vine cu o jucărie în mână care nu pare fi a lui. I-am zis s-o ducă înapoi. Se duce, dar revine prea repede. I-am zis că l-am văzut cum a ascuns jucăria, chiar dacă nu eram sigur. El a pus ochii în pământ. Am mers împreună să luăm jucăria și s-o întoarcem la grădiniţă. I-am zis să nu mai facă asta, iar dacă vrea ceva, să ne spună. Am revenit acasă ca doi prieteni”, spune zâmbind Adrian Teodorovici, care are acum 76 de ani.

Tatăl fraţilor Teodorovici a decedat când Ion avea 10 ani, iar mama acestora a fost pusă la o grea încercare. „Mama l-a întrebat ce să facă mai departe cu băieţii, iar el e răspuns să continue pe drumul muzicii. Atunci mama a găsit o prietenă la Chișinău, care a ajutat-o ca Ion să fie admis la Şcoala-internat de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), ca să studieze clarinetul. Astfel Ion a plecat prea mic de acasă”, spune Adrian.

Soţia lui Adrian Teodorovici, Anisia, îl cunoştea pe Ion de când acesta avea șase ani. „Era blond și dolofan. Îi semăna maică-sii la modestie și la înfăţișare. Ion avea peste 5 kg când s-a născut”, îl descrie Anisia. Îi place să vorbească despre el și are multe amintiri. Zice că Ion ar fi fost un bun profesor de limba și literatura română. Avea o gândire deosebită și o română frumoasă.

Cu Eminescu și saxofonul în armata sovietică

Ion nu a absolvit școala de muzică din Chișinău, pentru că s-a transferat la Colegiul de Muzică din Tiraspol, unde a urmat clasa instrumentelor de suflat: clarinet-saxofon. Le-ar fi studiat nu fiindcă îi plăceau aceste instrumente, ci fiindcă era nevoie de saxofoniști și el ar fi fost potrivit datorită aspectului fizic. A absolvit în 1973 și a plecat la armată. „Când Ion a plecat la armată, a luat cu el o carte de-a lui Eminescu. El mi-a cerut-o și eu i-am dat-o. Cartea și-a luat-o, dar instrumentul l-a uitat. Petre l-a ajuns din urmă cu saxofonul. O întreba pe maică-sa, de ce pe Petrică l-a făcut frumos și talentat, dar pe el nu?! Iar Maricica îi răspundea că fiecare cu norocul său”, spune Anisia Teodorovici.

După ce m-am despărţit de familia Teodorovici, Ilie Revenco, care a mers timp de șapte ani la corul dirijat de Cristofor Teodorovici, mi-a explicat cum pot găsi strada care poartă numele compozitorului Ion Aldea-Teodorovici și a soţiei acestuia, Doina. Nu am văzut nicio placă pe care să fie scrisă denumirea străzii „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”.

Leovenii risipiţi prin lume îl ascultă pe Ion pe Youtube

Mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit pe strada unde a copilărit Ion mi-au spus că nu l-au cunoscut. Iar cei care au copilărit cu el au plecat și din oraș, și din ţară. Am reușit să discut cu Vova, un fost vecin și coleg. După jumătate de secol Vova își amintește chiar și prima zi din clasa întâi a fostului său coleg. „Chiar în prima zi de școală, el și un coleg de clasă, ambii dolofani, s-au bătut ca doi cocoși. Au vrut să arate cine e mai puternic”, povestește vecinul. Spune că la școală Ion nu era printre elevii care aveau cele mai bune note, însă acasă se ocupa mult la instrument. „Taică-său era sever. Când nu voia să cânte la instrument, Ion fugea la joacă sau se ascundea într-o colibă, construită într-un agud de patru metri”, adaugă Vova.

Tanea este o altă vecină care l-a cunoscut pe Ion. „Tare nu-i plăcea să cânte la pian. Se ascundea în soba școlii ca să nu-l găsească taică-său și să-l pună să cânte. Ţin minte că se juca cu un pistol de lemn și intra în toate șanţurile”, spune Tanea, aranjându-și baticul. Ea a plecat cu mulţi ani în urmă din ţară. De fiecare dată când îi este dor de Moldova, deschide Youtube și ascultă piesele lui Ion. Spune că îi alină dorul și sufletul.

Casa părintească a Teodorovicilor a fost dărâmată, apoi locul a fost distribuit cuiva care şi-a construit altă casă, acoperind o parte din istoria familiei Teodorovici.

R.T.