Ioan Paulencu: „De ce nu facem un concurs de renaştere a obiceiurilor?”

Ioan Paulencu este cântăreţ de operă, pedagog şi Artist al Poporului. De-a lungul anilor, a studiat cultura mai multor popoare, dar a revenit mereu la cea de acasă, despre care spune că, la rădăcini, s-a bazat întotdeauna pe cumsecădenie şi hărnicie.

Ştie numeroase doine, balade, cântece nupţiale, colinde, conăcării. Cântă la fluier, cimpoi, caval şi alte câteva instrumente. Studenţii săi sunt laureaţi ai numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Vine din comuna Voloca, regiunea Cernăuţi, şi manifestă o dragoste aparte faţă de tradiţiile autentice româneşti, pe care le consideră, în mare parte, pierdute aici, în R. Moldova.

„Mi-am dat cuvântul că voi activa în aşa fel încât să „trezesc” obiceiurile”

O vreme, când avea mai mult timp, obişnuia să meargă de Crăciun şi de Sf. Vasile acasă, la Voloca, în regiunea Cernăuţi. „Luam maşina şi mă duceam prin 3-4 sate din jur. Ajungeam noaptea târziu acasă. Voiam să văd – poate voi da de-un sat unde încă se mai păstrează obiceiurile. Mort. Luminile stinse. Doar ici-colo trecea câte un om beat. Nu era nicio sărbătoare. M-am gândit că nepoatele mele aici trebuie să rămână mai departe, şi ele, cum vin sărbătorile, mă roagă să le duc la Cernăuţi. Mi-am dat cuvântul că voi activa în aşa fel încât să „trezesc” obiceiurile. Ar trebui însă să participe nu doar Ministerul Culturii, ci chiar şi cei de mai sus. Dar, pentru că ei toţi sunt crescuţi în „sucul” ăsta – fără obiceiuri, nu simt necesitatea de a avea grijă de ele”, spune Paulencu.

A lucrat la mai multe documentare despre folclor care, în mare parte, din diverse motive, nu au mai ajuns să fie puse pe post la televiziuni. A rămas dezamăgit, la fel cum este dezamăgit de muzica folclorică care este comercializată azi – „ţăranii nu mai cumpără muzică populară autentică. Muzica pătrunde în sufletul omului şi cu ea se educă”, spune, întristat, Paulencu.

Dragostea de muncă şi înţelepciunea străbunilor

De curând, a participat la o serată de romanţe în Călăraşi, unde, spune maestrul, lumea a rămas mută de uimire la auzul muzicii. În context, menţionează că regretă faptul că oamenii şi-au pierdut interesul pentru cultura autentică, deşi vede că atunci când au acces la ceva veridic şi profund, se emoţionează neapărat. Astfel, continuă să muncească la ceea ce se pricepe mai bine. „Ştiu să muncesc şi mi-e drag să muncesc. La cinci anişori, am fost prima dată vornicel. De la zece ani, spun oraţii, iertăciuni şi conăcării, care sunt atât de înţelepte”, povesteşte Paulencu.

Îşi aminteşte, totodată, despre cum, în 1953, sovieticii au vrut să închidă biserica din satul său, iar ţăranii au protestat în felul lor. „Au vrut să ne închidă biserica, chiar în ziua de hram. Atunci, ţăranii noştri au sărbătorit hramul zece zile, în loc de trei. Mai apoi, ne-au deschis biserica şi trăgeau clopotele întruna. Au vrut să ne distrugă obiceiurile secretarii de partid. Mă întreb: de ce nu facem azi un concurs anual de renaştere a obiceiurilor? Îmi răspund că, probabil, nimeni nu mai vrea să facă asta”, mai spune Paulencu.

„Nimeni nu se mai interesează de cultură”

Ioan Paulencu îşi mai aminteşte că era un destul de des invitat al KGB-ului. „Când am cântat prima dată la Conservator, fiind student, aria lui Oedip, de George Enescu, mă chemau să întrebe de ce, din sute de mii de arii, am ales-o pe asta. Le spuneam că asta mi-a plăcut şi că e clasică universală. Vedeau că nu au ce să-mi răspundă, mă lăsau în pace şi mă rechemau peste un timp. Era însă un KGB-ist care ţinea la ceea ce făceam eu. Când se juca opera „Faust”, venea să mă vadă în rolul lui Mefisto, venea la „Bărbierul din Sevilla” şi la alte opere. Astfel, el prelua plângerile la adresa mea, probabil se săturase să le primească. De altfel, când am venit în teatru, eram şase moldoveni. Mai apoi, am cântat sute de spectacole cu Bieşu – i-am fost şi tată, şi frate pe scenă”, rememorează artistul.

Acum, dacă ar fi ministru, spune că ar încerca să valorifice cu orice preţ cultura acestui popor. „Aş încerca să găsesc resurse financiare şi aş restabili respectarea tradiţiilor. Consider că resursele financiare nu sunt canalizate spre aceasta. Oamenii, când aud la nunţi conăcării sau oraţii, se bucură, că sunt frumoase. Totuşi, nimeni nu se mai interesează de cultură, nimeni. La cei 76 de ani ai mei încerc să fac cât mai multe, astfel încât, atunci când voi ajunge Sus, să pot spune: „Doamne, am încercat”, conchide Paulencu.

Ioan Paulencu a interpretat peste 60 de roluri pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”.