„Îmi tremură picioarele ca-n ziua nunţii”

Pe 3 decembrie 2010, la Oficiul Stării Civile din Chişinău, 20 de cupluri şi-au celebrat nunta de aur. Cu această ocazie, Primăria capitalei le-a făcut câte un cadou bănesc în valoare de 1000 de lei. Celebrarea nunţilor de aur îşi are începutul în 1997. Până în prezent, 2819 cupluri şi-au serbat această aniversare.

Ajunsesem prea devreme la Oficiul Stării Civile din Chişinău. Rând pe rând, au început să apară şi „tinerii însurăţei”, care se ţineau de mână sau veneau la braţ. Deşi au avut multe urcuşuri în viaţă, urcau vioi şi aceste trepte. Fiecare dintre ei şi-a pus cea mai bună haină pe care o avea. Pe cât de calmi păreau unii, pe atât de agitaţi erau alţii, dar toţi erau foarte solemni şi emoţionaţi. Unul dintre cei prezenţi chiar i-a şoptit la ureche, dar în glas, jumătăţii sale: „Îmi tremură picioarele ca-n ziua nunţii. Doar că atunci era de emoţie, iar acum de bătrâneţe. Ceea ce a rămas neschimbat e faptul că noi doi suntem împreună”.

„Amar” la Cartea Aniversărilor

Un bărbat s-a ridicat, oferindu-i locul unei doamne. Nu era altcineva decât soţul ei, care i-a rezervat un scaun. Ea i-a mulţumit respectuos,  ocupându-şi locul, iar el, precum un cavaler, s-a pus de-a stânga doamnei inimii sale şi a stat aşa până au fost invitaţi să intre.

S-au deschis larg uşile într-o sală luminoasă şi încăpătoare. Toţi au făcut un pas înainte, dar imediat s-au oprit, fiind surprinşi de primele acorduri ale „Marşului nupţial” al lui Felix Mendelssohn-Bartholdy. După ce s-au aranjat, unii haotic, alţii strict în două rânduri, soţiile în faţă, soţii în spatele lor, stând cu ochii în patru, precum nişte bodyguarzi, a început propriu-zis ceremonia. S-a ţinut un discurs atât în română, cât şi în rusă. Introducerea a fost laconică, dar plină de metafore: „Domol, prin tumultul ploilor şi prin atâtea toamne şi primăveri, şi-a găsit loc în capul mesei o frumoasă sărbătoare a familiei dvs., nunta de aur”.

Fiecare cuplu a semnat în Cartea Aniversărilor. Femeile – primele, soţii aşteptau tăcuţi alături, privindu-le cu multă gingăşie şi punându-şi imediat şi ei semnătura. Pe neaşteptate, unul dintre cuplurile care au semnat a întrebat de ce nimeni nu strigă „Amar” şi s-au sărutat cu foc de trei ori, exemplul lor fiind urmat şi de celelalte perechi.

M-am apropiat de acest cuplu îndrăzneţ ca să facem cunoştinţă. Ambii, înalţi, mereu atenţi la tot ce se petrece în jur. El, în costum fără cravată, cu părul cărunt şi ochii vioi. Bastonul în care se sprijinea îi dădea un aer solid şi oficial. Ea, cu părul şi cămaşa de culoarea focului, privea zâmbitor la cei prezenţi, susţinându-şi jumătatea de fiecare dată când făcea o mişcare. Larisa şi Anatol Reznicov au făcut cunoştinţă în Harkov. Larisa era atunci studentă la Universitatea din Moscova şi venise în vizită la părinţii ei. Soţul îşi aminteşte că, atunci când a văzut-o, s-a gândit: „Trebuie numaidecât să o vrăjesc acum, până nu e prea târziu, în caz contrar, alţii mi-o vor lua înainte”. Anatol a cerut-o de soţie exact peste o săptămână. Larisa i-a zis că nu poate să-i răspundă imediat, că trebuie să se mai gândească. S-au căsătorit în 1960. În 1963, au venit în Moldova ca să muncească la construcţia uzinei de tractoare împreună cu alţi specialişti. Ei susţin că oamenii de aici i-au cucerit prin ospitalitatea şi veselia lor şi îşi amintesc că, atunci când se întorceau din deplasări, erau întâmpinaţi întotdeauna la gară de prieteni cu dansuri populare moldoveneşti. Larisa şi Anatol spun că aşa cum dansează moldovenii nu dansează niciun popor. Astfel a început viaţa lor familială în Moldova. Au doi copii, un băiat şi o fată, care şi-au făcut studiile aici, s-au căsătorit şi şi-au format propriile familii tot aici, fără a avea vreo intenţie să plece altundeva.

Secretul unei căsnicii fericite

Pe parcursul anilor, soţii susţin că simţul umorului şi dragostea i-au ajutat să depăşească momentele grele din viaţă. „Niciodată n-am pus problema astfel: cine are dreptate şi cine nu. Niciodată nu am căutat cine este vinovatul. Am încercat întotdeauna să transformăm orice neînţelegere într-o glumă. Probabil că acesta ar fi secretul unei căsnicii fericite de lungă durată”, spune Larisa. Glumele şi voia bună i-au însoţit şi la acest eveniment. „Aş vrea să fiu iarăşi tânăr şi să-mi reiau viaţa de la capăt. S-o mai trăiesc cel puţin încă o dată”, mărturiseşte Anatol. Peste o mică pauză, adăugă, privindu-şi soţia cu ochii zâmbitori: „S-o trăiesc încă o dată, dar alături de aleasa inimii mele”.

În prezent, Larisa şi Anatol locuiesc împreună cu fiica şi familia ei, din motiv că ea nu-şi permite un apartament, iar chiria e prea scumpă. Totuşi, sunt mulţumiţi, pentru că, spun ei, se simt iarăşi tineri. Acum au în grija lor cei doi nepoţei, copiii fiicei lor, care sunt uneori o pacoste, dar şi o enormă fericire. Între timp, nepoţii alergau dintr-un colţ într-altul, examinând nu doar toată sala, ci şi întreaga clădire. Alexandru, cel mai mare dintre ei, le-a urat multă fericire, sănătate, nu în ultimul rând dragoste şi „să trăiască încă mulţi-mulţi ani înainte şi să joace şah cu noi, lăsându-ne să învingem în continuare”, adăugând: „Noi suntem foarte buni la şah doar pentru că buneii ne permit să fim”.

Dansul de după 50 de ani

A pornit muzica şi cuplurile s-au încins într-un dans „cu foc”, mai întâi câte doi, apoi, formând un cerc mare şi unit. Toţi, bucuroşi, se felicitau şi se aplaudau reciproc. Doar Anatol stătea pe scaun, fiindcă îl dor mult picioarele şi-i este greu să se deplaseze fără baston. A reuşit totuşi să o convingă pe soţie să se distreze. „Dacă ea e fericită, şi eu sunt fericit. Crezi că eu nu ştiu a dansa? E-he, cum îmi saltă mie inima. Nimeni nu poate aşa!”, spune Anatol, fără să-şi scape soţia din ochi.

Larisa mărturiseşte că Anatol este jumătatea ei cea mai bună. Anatol, la rândul său, susţine că 50 de ani au trecut precum o zi, în deplină înţelegere şi dragoste.

Dansul s-a încheiat şi cuplurile „de aur” s-au îndreptat spre ieşire, ducând cu sine câte o părticică din lumina şi căldura care domina în sală. Aceasta a rămas iarăşi pustie, privind trist în urma celor din nou „proaspăt căsătoriţi”.

Şefa Direcţiei social-umanitare şi relaţii interetnice a Primăriei municipiului Chişinău, Nina Stratulat, spune că celebrarea nunţilor de aur îşi are începutul în 1997. Până în prezent, 2819 cupluri şi-au serbat nunta de aur.

Olga BULAT, ŞSAJ