Îmblânzitorul “ghimpilor” din Coloniţa

După ce a găsit în biblioteca părinţilor săi cartea “Călătorii cu plante de cameră” a lui Nikolai Verzilin, după ce a admirat câteva ilustraţii cu specii de cactus, i-a încolţit un vis de care nu se desparte deja câteva zeci de ani. A dus o viaţă dublă – inginer la CET şi proprietarul celei mai mari colecţii de cactuşi din R. Moldova.

De cum dau brumele toamnei, Valeriu Ciolacu din satul Coloniţa are o grijă în plus – să treacă la adăpost vestita sa colecţie de cactuşi. Grijuliu, ca un tată cu pruncii săi, mângâie cu mâinile şi cu sufletul fiecare ghiveci de cactus, mutându-l în odaia special rezervată pentru iernarea colecţiei. 

În satul Coloniţa îl ştie fiecare localnic, dar e vestit şi în întreaga Moldovă, fiind în anii ’80 chiar preşedintele Clubului Amatorilor de Cactuşi.

“E un om universal. Fizician şi botanist, mecanic şi astronom, dar nu în ultimul rând un soţ ideal şi un tată bun”, spune zâmbind soţia sa Maria.  Când s-au cunoscut, Valeriu era deja student la Odesa şi preşedinte al Clubului Amatorilor de Cactuşi. Prietenele şi părinţii o tachinau mereu că “Băieţii aduc maşini acasă, da’ Valer, spini”. Iniţial ea zice că i-a fost greu să accepte pasiunea soţului, căreia acesta îi acorda în totalitate timpul său liber. Era deranjată şi de faptul că se cheltuiau bani pentru seminţe, literatură de specialitate, însă cu timpul a ajuns să înţeleagă că e mai bine să-l ştie alături, în familie, chiar şi cu aceşti “spini”, decât să aibă şi el pasiunea altora, care “se cultivă” prin baruri.

Primele trofee — 4 la un leu

Valeriu a adus acasă primii cactuşi pe la 10 ani, după care nu a mai încetat să-şi completeze colecţia. “Pe atunci locuiam cu părinţii mei în centrul Chişinăului, într-un bloc vis-a-vis de Teatrul “Luceafărul”. Eram în treacăt pe lângă Piaţa Centrală. Cândva, la intrarea principală în piaţă oamenii vindeau flori. Erau zile când vânzătorii formau câte 4-5 rânduri de plante.” Aşa a zărit un tânăr de vreo 20 de ani, care vindea cactuşi.  S-a apropiat de el, întrebându-l cât costă un exemplar. “Nu erau scumpi, 50 de copeici puiul”, concretizează Valeriu. Deoarece în buzunar nu avea decât o rublă, iar dorinţa de a cumpăra cât mai mulţi îi era foarte mare, îl întrebă dacă-i dă 3 la o rublă. După primul răspuns afirmativ, a adresat următoarea întrebare: “Da’ 4 la o rublă?”. Bătându-l pe umăr, Iurie, un student vânzător de cactuşi, i-a dat pentru o rublă 4 plante de specii diferite. Niciunul dintre ei nu bănuia atunci că îi va lega apoi o prietenie pe viaţă.

“Duceam acasă acei patru puieţi de parcă erau o comoară. Pentru mine erau… Am citit multă literatură de specialitate. Învăţasem totul despre îngrijirea, creşterea şi înmulţirea cactuşilor. Dacă pe atunci copiii cereau bani de la părinţi pentru dulciuri sau distracţii, eu ceream pentru a cumpăra cărţi. Am deprins măiestria altoirii cactuşilor după “Cartea despre cactuşi” a lui Zaletaeva. Ca în câţiva ani să ajung la performanţa de a planta singur puieţi, din seminţe colectate personal”.

Cactuşi sub microscop

Mai târziu, pe când era student la Odesa, la Institutul Electrotehnic de Telecomunicaţii “Popov”, asamblase câteva dispozitive de fitotron. În aceste climatocamere, creştea specii de cactuşi ce nu depăşeau doi milimetri. Făcea schimb de experienţă, seminţe, puieţi cu diverşi amatori de cactuşi din URSS. “La 20 de ani aveam cea mai mare colecţie de cactuşi din Moldova”, spune cu mândrie Valeriu.

În una dintre zile, în cadrul unei expoziţii de cactuşi din oraşul Odesa, l-a revăzut pe Iurie, studentul care îi vânduse primii cactuşi. S-au recunoscut şi au pornit o discuţie lungă despre aceleaşi flori. Mai târziu, au înfiinţat împreună Clubul Amatorilor de Cactuşi din Moldova. Valeriu a fost ales primul preşedinte al clubului. “Am deţinut preşedinţia de la înfiinţare, în anul 1981, până la destrămare, în 1989. A căzut URSS-ul, oamenii au început să circule, mulţi au emigrat, s-a desfiinţat şi clubul. Au rămas în Moldova doi “cactusologi”, Iurie şi eu”, explică nostalgic Valeriu Ciolacu.

Gheorghe Ghimpu la “colecţionarul de ghimpi”

Colecţionarul de cactuşi a avut parte de multe bucurii în viaţă, dar şi de “ghimpi”, mai ales din partea oamenilor, căci nu toţi îl acceptau din prima. Valentin Ghimpu, vecinul său, spune că îl cunoaşte pe “îmblânzitorul de ghimpi” din anul 1985. “Familia Ghimpu îl admiră pe acest om. Bădiţa Gicu (Gheorghe Ghimpu) era un bun prieten de-al său. Când se vedeau, vorbeau cu orele despre toate. Eu însă l-am acceptat mai greu. Mă gândeam: ce face cu schinii iştia şi la ce-i trebuie, ca mai târziu să înţeleg cealaltă parte, partea frumoasă, a acestei pasiuni”, spune Valentin.

Vera Smacula, o consăteancă a lui Valeriu Ciolacu, susţine însă că i-a apreciat întotdeauna pasiunea. “Acest om nu ţine la bani, ci la frumos. El investeşte suflet în fiecare cactus. De multe ori, trecând pe la poarta sa, aud cum cântă pentru ei. Pune mâna şi îi mângâie, iar florile acestea îl iubesc şi nu-l înghimpă.”

Acum, după ce spiritele critice s-au domolit, Valeriu Ciolacu e mândru că n-a sistat nici pentru o clipă activitatea de creştere, înmulţire şi altoire a cactuşilor. Pasiunea sa atrage atenţia multor localnici, care au decis să se implice în floricultură. Bunăoară, Mihai Ababii, un floricultor din Coloniţa,  mărturiseşte că apelează zilnic la sfaturile lui Valeriu Ciolacu: “Îl stimez mult pe acest om cu literă mare, pentru ceea ce este şi ceea ce face. Dacă întâlnesc vreo problemă legată de creşterea florilor, mereu îmi sare în ajutor. Odată chiar mi-a salvat un hectar întreg de flori, sfătuindu-mă cum să nimicesc păduchii care au dat în ele”.

La Primăria Coloniţa am fost informaţi că circa 7%  dintre locuitorii satului sunt implicaţi în creşterea florilor. Însă cea mai mare deosebire dintre Valeriu Ciolacu şi ceilalţi floricultori din Coloniţa este că el nu-şi vinde florile, ci le creşte din plăcerea de a le admira.

Diana Spătărel, ŞSAJ

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *