Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Grigore Vieru - un dar…

Grigore Vieru – un dar al lui Dumnezeu pentru neamul românesc

459-grigore-vieru-1Pe 14 februarie, românii de pretutindeni au sărbătorit, întâi de toate, ziua de naştere a poetului Grigore Vieru. Au răsunat poezii şi cântece din creaţia poetului, care prezintă dorul şi/sau bucuria neamului românesc. Cu această ocazie, la Chişinău, a fost lansată antologia „Tu m-ai strigat, fiule?”, o culegere de poezii de Grigore Vieru.

Lansarea a avut loc la Biblioteca Naţională, unde s-au adunat scriitori, elevi dornici să recite fragmente din opera lui Vieru, dar şi familia poetului. Inedit este faptul că lucrările prezente în antologie au fost selectate de prietenul poetului, scriitorul Spiridon Vangheli. Cartea conţine mai multe fotografii, dar şi picturi, realizate de pictorul şi, întâmplător sau nu, tizul poetului, Igor Vieru.

459-grigore-vieru-2„Tânjim după sufletul lui de copil”

Familia lui Grigore Vieru, dar şi prietenii poetului, nici astăzi nu s-au resemnat cu absenţa celui drag. Raisa Vieru îşi aminteşte zilele de naştere, sărbătorite pe când poetul era în viaţă. „Casa mereu era plină cu oaspeţi. Se bucura foarte mult când veneau prietenii. În 2009, trebuia să sărbătorim nunta de aur, însă… n-a fost să fie”, oftează soţia poetului. Mereu a fost conştientă de talentul cu care a fost hărăzit Grigore Vieru şi de importanţa sa pentru românitate. „De la bun început mi-am dat seama că are un mare talent şi i-am creat toate condiţiile să-şi realizeze acest talent. 50 de ani am fost alături de, permiteţi-mi să spun, marele poet”, se confesează Raisa Vieru.

Prietenii prezenţi la lansare n-au ezitat să-şi împărtăşească sentimentele de bucurie pentru apariţia antologiei, dar şi de tristeţe. „ Zeci de ani am fost împreună şi regretăm mult că el lipseşte dintre noi şi ne jenăm oarecum că l-am supravieţuit. Grigore a fost un dar al lui Dumnezeu pentru neamul nostru. Dacă nu l-am fi avut, am fi fost un pustiu”, recunoaşte scriitorul Vladimir Beşleagă. N-au lipsit de la ceremonie nici elevii şcolii care poartă numele poetului. „Când venea în vizită, şcoala era în sărbătoare. Îi ducem dorul. Tânjim după sufletul lui de copil, curat şi sincer ca lacrima mamei. Ne mândrim că-i purtăm numele”, spune Lilia Grădinaru, directoarea Şcolii Primare nr. 83 „Grigore Vieru”.

459-grigore-vieru-3Poetul Grigore Vieru nu va avea odihnă niciodată

Scriitoarea Maria Şleahtiţchi subliniază importanţa antologiei „Tu m-ai strigat, fiule?”, inclusiv prin faptul că selecţia lucrărilor a fost efectuată de unul dintre prietenii poetului, Spiridon Vangheli. „Nu am mai văzut şi nu am mai citit o antologie selectată de un prieten. Cred că această situaţie inedită dă o pată de culoare absolut deosebită acestui eveniment de omagiere a poetului Grigore Vieru”, spune Maria Şleahtiţchi. „În literatură, rămân scriitorii, rămân poeţii cu opera lor şi nu este un monument mai mare pe care îl poate avea un scriitor decât opera sa. Niciun bust, niciun portret, nicio statuie nu-l reprezintă pe un scriitor aşa cum îl reprezintă propria lui operă”, susţine scriitoarea.

Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, remarcă modul în care a fost structurată antologia, astfel încât aceasta cuprinde „toate faţadele creaţiei lui Gr. Vieru”, prezentate în capitole. „Am căutat să pun motto-ul la fiecare despărţitură, care disciplinează aceste capitole”, explică scriitorul Spiridon Vangheli, cel care a selectat lucrările. Îşi aminteşte însă nu doar de poetul Grigore Vieru, ci şi de muzicianul din interiorul acestuia. A reţinut ziua când l-a întâlnit la gară. Poetul se grăbea, ţinând mâna la gură. „Fugea spre casă. M-am gândit: cine ştie ce i s-o fi întâmplat? Apoi, mi-a spus: aveam melodia în autobuz şi mă temeam să n-o pierd”, îşi aminteşte, zâmbind, Spiridon Vangheli.

În prefaţa cărţii, scriitorul îşi împărtăşeşte gândurile cu cititorul: „Ne regăsim cu toţii în poezia şi în cântecul lui Grigore Vieru… Asemeni biblicului David, el l-a răpus pe uriaşul Goliat, şi nu cu piatra, aruncată din praştie, ci cu săgeata Adevărului şi cu forţa talentului divin. Omul Vieru se va odihni acolo, sus, poetul Grigore Vieru nu va avea odihnă niciodată”. Editarea antologiei „Tu m-ai strigat, fiule?” a fost finanţată de municipalitate. Cartea va fi distribuită în şcoli, biblioteci, gimnazii-internat, precum şi în şcolile cu predare în limbă română din Transnistria.