Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Grigore Posternac şi inima trunchiului…

Grigore Posternac şi inima trunchiului de pom

Ceasuri de lemn cu pendule, parcă aduse din casele nobililor din secolul XVIII; măşti decorative de bărbat cu mustaţă stufoasă, din care se ivesc doi dinţi răsuciţi şi rătăciţi; chipuri vesele şi parcă atât de cunoscute… toate acestea sunt „poveştile” create de mâinile dibace ale meşterului popular Grigore Posternac.

Prelucrarea artistică a lemnului i-a transformat viaţa, i-a colorat-o şi modelat-o aşa cum nici nu s-ar fi aşteptat.

„Modelarea” meşterilor

Grigore Posternac a absolvit facultatea de geografie la Institutul Pedagogic din Tiraspol. „Am predat câţiva ani geografia şi biologia, dar la sfârşitul anilor `80 au venit vremuri mai grele. Atunci toţi căutau să mai facă ceva pentru a câştiga un ban în plus, pentru a reuşi să-şi crească copiii şi să supravieţuiască. În acea perioadă am făcut cunoştinţă cu nişte meşteri populari, de la ei am deprins tehnica de cioplire a lemnului. La început făceam platouri pentru bucătărie. Treptat, mi-am îmbunătăţit tehnica. Am cunoscut mai mulţi meşteri, iar în 1993 am devenit membru al Uniunii Meşterilor Populari”, ne povesteşte maestrul despre primii paşi făcuţi pe acest drum al lucrului manual. Ulterior, a participat la o serie de concursuri şi expoziţii, unde a întâlnit oameni talentaţi, de la care a avut ce învăţa. „Atunci eram un elev care voia să înveţe cât mai multe, iar acum mă mândresc că am reuşit să „modelez”, la rândul meu, mai mulţi meşteri talentaţi, care fac parte din Uniune”, adaugă Grigore.

El spune că se mândreşte şi cu lucrările învăţăceilor săi mai mici. „Mă bucur când văd că reuşesc să facă ceva cu propriile mâini”, zâmbeşte meşterul, care predă la Şcoala auxiliară nr. 6 din Chişinău, unde învaţă copii cu nevoi speciale. De asemenea, le altoieşte dragostea pentru această meserie şi copiilor care vin la Centrul republican pentru copii şi tineret „ARTICO”. „Copiii de la şcoala auxiliară sunt foarte atenţi. Ei îţi repetă cu exactitate fiecare pas şi uneori ajung să creeze lucruri minunate”, constată bărbatul, care susţine că, din păcate, tânăra generaţie este prea obsedată de gadgeturi şi nu mai are răbdare să lucreze cu propriile mâini.

ADN-ul lemnului

Meşterul preferă tehnologii tradiţionale şi ecologice, utilizează numai materie primă autohtonă, confecţionează lucrări unice de colecţie şi lucrări în serii mici, pe care le prezintă la numeroasele expoziţii, târguri şi festivaluri din R. Moldova şi România. „Fiecare mască este unică, pentru că fiecare bucată de lemn îşi are ADN-ul său”, remarcă artistul care face măşti decorative. El susţine că adesea unii cumpărători descoperă în măşti trăsăturile unei rude sau ale unui prieten. „Cumpărătorii spuneau uimiţi: acesta parcă-i vecinul Ion, iar un bărbat din România a fost surprins când o mască decorativă semăna leit cu soacra sa”, zâmbeşte meşterul popular.

Grigore Posternac susţine că după decenii de cioplit are şi mai multe idei. „Idei sunt multe, doar că am impresia că nu-mi ajunge timp să le realizez pe toate. Simt acut lipsa timpului, care parcă îmi trece printre degete asemeni cristalelor de nisip, lunecă şi nu-l mai prinzi”, constată acesta.

Întrebat despre timpul necesar pentru confecţionarea unei lucrări, el se pune pe gânduri, după care ne zâmbeşte uşor detaşat. „O lucrare nu are un timp prestabilit. De exemplu, în cazul unei măşti decorative, nu poţi să zici că: iată, am luat o bucată de lemn şi îmi ia două-trei ore confecţionarea ei. Pentru crearea unei lucrări ai nevoie să parcurgi mai multe etape. De aceea, trebuie să te înarmezi cu multă atenţie şi răbdare, ca să nu dai greş. Dacă eziţi sau te grăbeşti, ai putea să nu te alegi cu nimic sau cu o lucrare care îţi crapă în mâini în timp ce îi faci ultimele retuşări… Este tehnologia de scoatere a scoarţei, tehnologia uscării, ca să nu crape lemnul, etc. Toate acestea necesită timp. Pentru uscarea lemnului de o grosime de 1 cm este nevoie de circa trei săptămâni, iar scândurile mai groase trebuie puse la umbră timp de un an, ca să reuşească să respire, să se odihnească şi să se usuce fără grabă, ca să fie rezistente şi cuminţi atunci când sunt cioplite”, explică artistul.

„În fiecare creaţie lăsăm şi o parte din noi”

Ziua sa de muncă începe devreme. „Îmi place să lucrez dimineaţa, la lumina zilei. Lucrez când toţi sunt plecaţi de acasă, ca să nu-i deranjez. Dar cel mai mult stau în atelierul de la şcoală sau în cel al Uniunii”, mărturiseşte meşterul.

În urmă cu câţiva ani a confecţionat ceasuri cu pendulă, dar a renunţat. „Am făcut mai multe ceasuri în stilul celor din sec. XVIII, care au fost oferite de către autorităţile noastre în dar oficialilor străini, dar, într-o zi, am renunţat, pentru că nu voiam ca în cutia de lemn, la care lucram câteva luni, să instalez un mecanism ieftin şi de proastă calitate”, remarcă meşterul. Chiar şi acum, în apartamentul lui, stă cel mai mare ceas din lemn (2 m) confecţionat de el, la care a lucrat opt luni.

Grigore Posternac spune că cioplirea unei bucăţi de lemn porneşte de la inima acesteia – nodul. De fiecare dată când ia în mână o bucată de lemn, mai întâi o priveşte, o răsuceşte, ca să vadă ce a creat natura, pentru ca să o completeze, dar nu să distrugă unicitatea acelei bucăţi de lemn.

Meşterul este de părere că tehnica cioplitului în lemn trebuie transmisă. „Ce folos că eşti cel mai bun, dacă îţi păstrezi tehnica în cea mai mare taină, iar atunci când pleci nu o mai moşteneşte nimeni şi e îngropată odată cu tine? Ce rămâne atunci? Cum să se deosebească neamul nostru de celelalte popoare prin artizanatul său? Creaţiile noastre ne reprezintă. În ceea ce facem lăsăm şi o parte din noi”, opinează Posternac. El recunoaşte că este greu să fii meşter popular în R. Moldova, pentru că aceasta nu este o ţară dezvoltată şi nici măcar nu a reuşit să devină atractivă pentru turişti. Însă, Posternac este optimist şi speră că vom reuşi mai multe dacă vom fi mai uniţi şi mai pasionaţi de ceea ce facem, pentru că doar munca ne ajută să cucerim cele mai înalte culmi.