Frumuseţile de pe chipurile încruntate

„Frumuseţea nu trebuie să o cauţi. Ea e prezentă la orice pas. O poţi găsi chiar şi pe chipurile încruntate sau obosite ale oamenilor pe lângă care treci”, susţin fraţii Şcaterman. Andrei şi Nicolae sunt tineri artişti care au fost remarcaţi chiar şi în timp ce învaţă la Academia de Teatru şi Arte Plastice. Fraţii gemeni sunt tineri, energici şi curioşi să descopere lumea şi frumuseţea ce poate fi reflectată pe pânză sau modelată din lut.

Pasiunea pentru artă, culori şi pânză au descoperit-o încă în copilărie, când părinţii au decis să-i înscrie la şcoala de pictură din satul Copanca, raionul Căuşeni. „Mama ne-a înscris la şcoală când a văzut că nu ne ajungeau nici pentru două zile albumele şi caietele în care desenam tot ce vedeam. Chiar după prima lecţie de desen, ne-am simţit extrem de fericiţi”, îşi amintesc fraţii.

Lutul încălzit în palme

Au învăţat la şcoala de pictură din sat, iar după clasa a IX-a au decis să se înscrie la Colegiul de Arte „Alexandru Plămădeală” din Chişinău. „Visam să învăţ design interior, dar nu am reușit”, spune cu tristeţe Andrei. De aceea, cei doi fraţi au ales să facă ceramică artistică. „După înscriere la această specialitate, ne-am adresat numeroase întrebări. Eram sceptici, nesiguri. Nu ştiam dacă am făcut alegerea corectă şi nici nu ne puteam imagina ce viitor ne-ar putea aştepta. Toate temerile, însă, au fost spulberate chiar la primele ore, după ce am realizat prima noastră lucrare. A fost absolut minunat, şi aici nu mă refer la ceea ce am modelat din lut, ci la sentimentele pe care le-am trăit în acea clipă”, îşi aminteşte Andrei despre emoţiile trăite când „s-a jucat” pentru prima dată cu lutul. „Îmi place să lucrez cu lutul, să-l modelez, să văd cum ia forme, cum se încălzeşte în palme… Acum cumpărăm lutul gata făcut. La Colegiu, însă, îl pregăteam singuri: mergeam la carieră, luam boţuri de lut şi le încărcam în taxi. De obicei, taxistul nu era fericit că ne-a luat (râde). Aduceam acel boţ mare şi greu în atelier. Cu ciocănaşul îl mărunţeam şi îl puneam la înmuiat în apă. Aşteptam 2-3 zile, după care îl strecuram. Îl aşezam pe o placă de ghips, să se absoarbă surplusul de apă. După asta puteam lucra cu el. Acest proces era un adevărat calvar, nu pentru noi, ci pentru profesorii, care ne vedeau murdăriţi din cap până în picioare de lut, dar fericiţi”, povesteşte tânărul, în timp ce un zâmbet larg îi răscoleşte chipul de copil visător.

Vara, în Spania

În timp ce Andrei este visător, Nicolae este mai energic, mai nerăbdător. „Nu stă niciodată locului. Eu sunt mai liniştit, mai rezervat, mai calculat, dar el este ca o explozie. Ne inspirăm şi ne completăm unul pe celălalt”, constată Andrei, în timp ce finalizează lucrările care vor fi prezentate la o expoziţie în Spania.

„Lui Andrei îi place să lucreze cu lutul, iar mie – să pictez”, recunoaşte Nicolae. „Mereu îmi plăcea să desenez, dar la început nu eram sigur că mă poate ajuta şi pe plan financiar, nu doar spiritual. Primele lucrări mai serioase le-am făcut la 13 ani, dar primii bani din pictură i-am câştigat abia când îmi făceam studiile la Academie”, povesteşte tânărul artist, care încă din primii ani de universitate a descoperit frumuseţea Spaniei, pe care a vizitat-o mai multe veri la rând. Spania a fost ţara care i-a vrăjit pe cei doi fraţi prin cultura, liniştea dezinvoltă şi oamenii de acolo, care sunt interesaţi de artă. „În timpul verii, am stat câteva luni în Spania. Pictam pe stradă, în faţa oceanului. Ne trezeam dimineaţa şi mergeam acolo. Peste câteva zile am decis să construim un mecanism pentru olărit. Am cumpărat şi o bicicletă veche, una ieftină, am reparat-o şi ne plimbam cu ea. Adesea, oamenii ne cumpărau lucrările pe care le făceam în timpul zilei. Aşa ne achitam chiria. Acolo am simţit că suntem apreciaţi şi că putem bucura oamenii cu ceea ce creăm. A fost o perioadă nespus de frumoasă şi colorată”, ne relatează cu entuziasm tinerii artişti.

Purtat de inspiraţie

„Îmi place să olăresc. Aşa mă liniştesc. Sunt doar eu cu ideile mele, iar lumea din jur se mişcă într-un ritm mai lent, parcă stagnează”, recunoaşte Andrei, care adoră să lucreze noaptea cu lutul, în timp ce muzica răsună încet. Anume atunci el lucrează asupra vasului, îl modelează, îl completează, îl transformă până se regăseşte în lucrarea sa.

În schimb, Nicolae se delectează cu pictura. „Ideile îmi vin lucrând. De multe ori mă aşez în faţa pânzei fără a avea vreo idee, dar după ce fac nişte linii, deodată, toate iau forme şi sunt purtat de inspiraţie. Chiar şi atunci când pictez portrete, deşi pornesc de la o fotografie, în afară de chipul persoanei, toate celelalte sunt pură fantezie”, ne spune Nicolae.

Fraţii Şcaterman participă la toate expoziţiile şi târgurile organizate în oraş. „Dacă vrei ca lumea să te cunoască, trebuie să acţionezi. Ador aceste târguri de creaţie. Acolo întâlneşti oameni noi, oameni minunaţi, care nu fac decât să te inspire. Eşti mai fericit fiind înconjurat de lucruri şi oameni frumoşi”, opinează tinerii.

Modelarea personajelor din marţipan

Cei doi susţin că uneori este greu să fii artist. „E greu să te hrăneşti din artă, pentru că piaţa este instabilă. Uneori eşti căutat, alteori nu câştigi niciun leu luni la rând. Ca să trăieşti modest, ai nevoie de un serviciu ce ţi-ar aduce un venit stabil”, zice Andrei, care a lucrat, timp de câteva luni, la o patiserie din Chişinău, modelând personaje din marţipan pentru decorarea torturilor. „Îmi plăcea să fac asta, doar că, într-un moment, aveam impresia că devin o maşinărie”, zice tânărul, arătându-ne câteva modele.

De asemenea, tinerii au închiriat și un atelier, unde făceau cursuri de olărit cu copii. „Era distractiv. Copii sunt curioși și vor să facă mereu ceva. Îmi plăcea să le văd curiozitatea de pe chipuri și bucuria când reușeau să facă ceva cu propriile mâini”, zâmbesc tinerii. Toți banii pe care i-au câștigat atunci i-au investit în dezvoltarea sa: au cumpărat un cuptor modern pentru arderea lucrărilor făcute din lut.

„Un artist învață mereu”

Tinerii spun că vor să plece peste hotarele țării, ca să-și clădească o carieră și să se modeleze ca artiști. „În Moldova îi este foarte greu unui artist. Nu are unde să se expună sau să-și vândă lucrările, decât, de obicei, la piața artiștilor de lângă Eminescu. Nici cei de la Uniunea Artiștilor Plastici nu susțin tinerii. Îi înțeleg, își fac griji să nu-și piardă locul. Asta este pâinea lor și de aceea nu vor concurență, dar tinerii nu au nevoie decât să fie încurajați… Îmi place Moldova, dar mai puțin comportamentul/temperamentul oamenilor de aici, care sunt mai agresivi, mai irascibili, mai închiși. În Europa oamenii sunt mai sociabili, mai atenți, mai buni, mai prietenoși. Ne luptăm pentru lucruri abstracte: cum să numim limba pe care o vorbim, dar uităm de cultura și felul în care trăim. Am fost și prin satele din Spania, care sunt mai aranjate, mai îngrijite, chiar și casele părăsite, sunt frumos părăsite. Casele au un stil și sunt foarte simple. Ei nu tind să constuiască o casă mai scumpă și mai mare decât a vecinului. Au acolo și panouri solare, pentru că au grijă de mediul în care trăiesc. Sigur, și acolo sunt multe probleme, dar e mai bine decât la noi. Revenind acasă am fost criticat dur de cei din jur pentru că devenisem acolo mai sociabil, mai deschis și zâmbeam, nu neapărat pentru un motiv sau să fac pe plac cuiva. Aici îți este parcă frică sau rușine să întrebi ceva, pentru a nu părea prost. Totodată, vezi cum mulți vor să-ți pună piedici. Acolo, chiar dacă oamenii nu te cunosc – ei se apropie și te încurajează, se bucură că te pot face fericit măcar pentru o clipă”, constată Andrei.

„Un artist nu stă niciodată locului. El mereu încearcă să învețe ceva nou, să se dezvolte și să descopere. Îmi place să cred că există această muză, deși trebuie să lucrezi mereu, pentru că doar așa te inspiri și-ți vin idei noi”, adaugă tânărul.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Popa Duhu dela Mânăstirea Căpriana

    Doar Re-Unirea cu Patria-mamă România Mare Europeană
    ne este Salvarea de marasmul în care ne bălăcim !
    Dacă suntem deștepți – vom alege viitorul, iar dacă suntem proști – vom rămâne acolo unde suntem acum
    -un dondonism tuciuriu opac întunecat obsur negru jegos impur mitocănesc anti-european anti-românesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *