A pornit la drum cu Marele Premiu al primului Festival de poezie și muzică de la Sighet din ’73… o valiză. Mai târziu, avea să fie surprins la manifestările Cenaclului „Flacăra”, la Baia Mare. Aveau să urmeze numeroase concerte şi piese nou-înregistrate. Iar peste ani va deveni, probabil, cel mai trist îndrăgostit din muzica românească.

Duminică, 4 noiembrie, cunoscutul interpret de muzică folk din România, Ducu Bertzi, a susţinut un concert pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

Deşi evenimentul a început în varianta clasică – Ducu Bertzi, chitară, şi Mihai Neniţă, vioară —, ulterior, li s-au alăturat şi instrumentiştii de la „Angry Band” (în trad. din engl. – trupa supărată/furioasă – n.r.). „A fost ideea mea. În cele trei concerte de până acum au fost în scenă doar Mihai Neniţă şi Ducu Bertzi, şi m-am gândit să fie ceva nou, să sune altfel”, explică impresarul Dragoş Buga, organizatorul concertului.

Şi, într-adevăr, acompaniate de o chitară electrică, o chitară bas, de tobe şi clape, piesele lui Ducu Bertzi au sunat mai drive decât în varianta originală. Cu toate acestea, piesele care s-au regăsit în play-list-ul concertului, printre care deja binecunoscutele „Când s-o-mpărţit norocu'”, „Şi de-ar fi…”, „Suflet fără chei”, „M-am îndrăgostit numai de ea”, „Floare de colţ”, dar şi mai noile „Mi-a spus azi-noapte chiar ea”, „Visul”, „Fata bătrână”, piesa la care Mihai Neniţă pur şi simplu a excelat, au fost urmate de aplauze prelungi. În replică, Ducu Bertzi se tot înclina în faţa publicului, spunând că este unul „special”.

În pauzele dintre piese, artistul îşi tot împărtăşea fie impresiile despre cât e de frumoasă toamna în Moldova, fie despre cum bunicul său îi recomandase să se facă preot, fie despre cum băuse ţuică, în post, la o mănăstire din România. Aşa a ajuns să pomenească şi de Doina şi Ion Aldea Teodorovici, care zilele trecute au împlinit 20 de ani de la trecerea în nefiinţă, şi de Adrian Păunescu, care s-a stins din viaţă pe 5 noiembrie 2010, de la care a aflat de durerile Basarabiei şi prin intermediul căruia l-a cunoscut pe regretatul Grigore Vieru, oameni de care s-a arătat mândru că a avut ocazia să-i cunoască.

Evenimentul însă nu a fost lipsit de „incidente”. După ce prezentatoarea a anunţat un moment poetic, în scenă a urcat un tânăr care a recitat ultima strofă din piesa lui Ducu Bertzi „Floare de colţ”, după care şi-a cerut prietena în căsătorie. Ulterior, şi Ducu Bertzi şi-a amintit că un Vasile, care, din câte se pare, n-a fost prezent la spectacol, l-a rugat, pe o reţea de socializare, să anunţe că doreşte să-i ceară mâna iubitei sale. Deşi a recunoscut că astfel de cereri s-au întâmplat de mai multe ori la concertele sale, artistul, mai în glumă, mai în serios, i-a rugat pe respectivii să nu vină la el şi cu divorţurile, ci doar împreună cu urmaşii lor, adică copiii.

Potrivit organizatorilor, aceştia intenţionează să organizeze în fiecare an la Chişinău câte un concert cu participarea lui Ducu Bertzi.

„În dragoste, nu e numai veselie”

— La primul Festival de poezie și muzică de la Sighet din ’73 aţi obţinut Marele Premiu – o valiză. Mai aveţi acea valiză?

— O am şi o păstrez, fiindcă valiza aia m-a ajutat în primele mele drumuri şi mi-a purtat noroc pe unde am umblat. Este într-o stare absolut bună, doar că nu mai e la modă. Acum sunt cu roţi, cu rotile, dar aia e o valiză ca lumea.

— În ce măsură versurile din piesele dvs. sunt autobiografice?

— Nu aş spune neapărat că sunt autobiografice. Sunt nişte versuri în care mă regăsesc, care vin parcă din viaţa mea. Eu citesc multă poezie, şi-atunci aleg nişte versuri care să-mi fie aproape, în care să mă identific.

— În ultimii ani aţi susţinut mai multe concerte la noi. Cum vi se pare „cel mai sărac stat din Europa”, aşa cum este catalogată R. Moldova?

— Nu ştiu cine o numeşte „cea mai săracă”, aud prima dată acest lucru. Eu cred că e o ţară bogată, şi din punct de vedere material, şi mai ales din punct de vedere spiritual. Alte ţări sunt mult mai sărace din punct de vedere spiritual, ţări care, la prima vedere, par bogate. Eu mă simt foarte bine aici, întâlnesc permanent oameni minunaţi şi oameni cu totul şi cu totul speciali. Apropo, de partea spirituală a lor şi de modul în care se comportă, eu cred că asta e cea mai mare bogăţie a unei ţări. Şi, de aici încolo, cred că toate şansele sunt de partea Moldovei.

— Dvs. sunteţi, probabil, cel mai trist îndrăgostit din scena muzicală românească. De unde vine această stare?

— (Zâmbeşte.) Păi, în dragoste, nu e numai veselie. E şi suferinţă, şi speranţă, şi deznădejde, şi încerc să le prezint în cântecele mele.

— Credeţi într-o posibilă unire dintre R. Moldova şi România?

— Este posibilă, pe de o parte, dar pe de altă parte… Mai degrabă e posibilă intrarea Moldovei în UE,  ca şi entitate de sine stătătoare, şi unde, alături de România, să facă o echipă puternică, aşa cum fac ţările anglo-saxone, de exemplu.

Ana CEBAN, Nicolae CUŞCHEVICI

[nggallery id=140]