Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Era ploaie, soare, ploaie

Era ploaie, soare, ploaie

(din Jurnalul Paulei Seling)

„Nu mai ştiu să dorm fără griji. După aşa o perioadă, somnul meu nu vine cu amintiri. Până ieri, planurile mi-au acaparat majoritatea gândurilor şi acum, când fac rezumatul a ceea ce a fost, îmi dau seama încă o dată cât a fost de preţios tot ce am trăit. Mi s-a dat o picătură din viaţa pentru care am simţit că am fost făcută şi acum, că a trecut, totul pare un vis.

Sunt tristă că a trecut, sunt fericita că v-am făcut fericiţi! Sper ca, pe viitor, să aducă cineva în România şi bucuria unui loc 1. Ovi şi cu mine am făcut tot ce s-a putut pentru acum.

Vă mulţumim pentru tot ce ne-aţi oferit! Susţinerea voastră, mesajele, dragostea, bucuria, toate ne-au făcut să zburăm. Am simţit fiecare rugăciune a voastră, fiecare gând bun şi, datorită vouă, am câştigat şi mai mult. Români de pretutindeni, vă mulţumim că ne-aţi votat!”, scrie Paula Seling pe siteul său paulaseling.ro, după ce telespectatori din toată lumea au făcut ca duetul Paula Seling&Ovi să obţină locul 3 la Eurovision 2010, cu piesa „Playing with fire”.

Siteul artistei conţine un Jurnal inedit în care aceasta a reflectat, pas cu pas, evenimentele din cadrul Eurovision. „Ieri m-am trezit cu usturime în gât! Ghinion sau semn bun? Judecând după faptul că toate premiile importante din viaţa mea le-am câştigat pe răceală, mă gândesc că nu m-aş da înapoi de la un nas înfundat… Am avut grijă de mine toată dimineaţa. Vă spun sincer, curentul de pe holurile alea de la Arena, aerul condiţionat blocat pe temperaturi „norvegiene” nu se înţeleg prea bine cu un Capricorn alergic la curent! Ce să zic? Oricum, în ultimele două luni, asta a fost starea mea naturală, aşa că nu mă mai mir.

Radu a scris toată seara, toată dimineaţa, mailuri. A vorbit la telefon pentru a reuşi să facă nişte corecturi de cadre pentru filmarea TV, împreună cu echipa TVR. Am primit câteva întrebări cu „ce părere am despre ce a spus „The Guardian”?”. Mi-a venit să râd şi să întreb dacă SIGUR nu au vrut să scrie altă ţară? Am căutat articolul original pe net, dar nu l-am găsit, am vrut să văd dacă scrie şi titlul piesei, să am certitudinea că despre noi e vorba şi că nu am fost în inşiruirea respectivă doar pentru că noi nu ne putem supăra pe ei. Dacă găsiţi articolul pe site-ul publicaţiei, vă rog să mi-l trimite şi şi mie…

Ieri am ajuns la Eurovision Village şi afară era ploaie, soare, soare, ploaie şi speram ca atunci când va fi să cântăm noi, să fie soare.

…Publicul a fost foarte fain! Mi-a plăcut cum am fost primiţi. Cu toată senzaţia mea că răcesc, am avut o energie bună. Fetele (Andreea Moldovan, Larisa Borza, Bianca Purcarea şi Andrada Suliman) au fost, din nou, frumoase şi foarte bune. Sunt tare mândră de ele!

…Participarea şi interesul presei faţă de piesa noastră mi-a depăşit aşteptările. Nu aş vrea să scot, totuşi, prea mult în evidenţă interesul pentru noi, pentru că îmi închipui că aşa e în cazul fiecărui concurent. Sper, însă, că oamenii care ne-au spus cât de mult le place „Playing with fire”, să fi fost sinceri! Am făcut multe poze, am dat multe interviuri, m-am amuzat când o prezentatoare a venit să îmi măsoare tocul, spunând că ea realiza un top al celor mai înalte tocuri de la lansare.

M-a copleşit atâta atenţie şi cred că seara a fost un succes!

Dimineaţa am avut un interviu pentru BBC, cu o echipă tare draguţă… Între timp, la TV se difuzează piesele din concurs şi m-am supărat puţin pentru că nu au difuzat videoclipul, ci doar filmarea din finală. Păcat pentru munca lui Eddi Schneider, a lui Mihnea de Vries şi a echipei…”

Videoclipul este o coproducţie Adevărul Holding şi TVR, regia fiind semnată de Mihnea de Vries, producător executiv – Eduard Schneider şi Casa de producţie Scheider Productions România.

Acţiunea se desfăşoară în viitor, tema piesei „Playing with Fire” pornind de la cearta unui cuplu care se transferă în spaţiul virtual, într-un joc în care Paula şi Ovi concurează pe diverse planuri. Astfel, ei devin diverse personaje precum piloţi, luptători de gherilă urbană, dansatori şi roboţi.

La realizarea videoclipului s-au folosit efecte speciale de ultimă generaţie, în premieră pentru România. Filmările au avut loc în România şi Austria, la realizarea videoclipului fiind implicate aproximativ 60 de persoane.