„E întuneric, aşa-i? S-a terminat filmarea…”
Luni seara, la cinematograful „Odeon” din Chişinău, a fost lansat un documentar de excepţie – MARICA – o realizare a lui Mircea Surdu şi Leonid Melnic, în colaborare cu o echipă de creaţie de la Moldova 1. Pe parcursul a trei ani, dintr-un anotimp în altul, la azilul din satul Cocieri ajungea o echipă de filmare care încerca să surprindă oameni şi vieţi, în special viaţa de la azil a celei care este Marica Bălan, o mare actriţă şi o personalitate puternică, dată uitării de colegi şi de societate, deşi a realizat în viaţa sa roluri de neuitat.
„Am intenţionat să surprindem viaţa Maricăi Bălan în patru anotimpuri, dar, pe parcurs, ne-am dezis de această intenţie, deoarece am înţeles că am fi pierdut din esenţă, din ritm, din densitatea vieţii acestei mari actriţe”, spune Mircea Surdu.
Întrebat când şi despre cine va fi următorul documentar, Leonid Melnic a spus că va fi, doar că echipa de creaţie are nevoie de timp, pentru a-şi reveni din acest maraton în care a încercat să meargă pe urmele neîntrecutei Marica Bălan.
Luni seara, Marica Bălan a avut parte de o sărbătoare cu totul specială în viaţa sa. După ani lungi de singurătate şi suferinţă, ea a revenit în scenă, a fost încărcată cu flori, a primit aprecieri şi note excepţionale pentru întreaga sa carieră artistică, a avut parte de clipe de sinceritate, dăruite de public. Cei prezenţi au descoperit în Marica Balan un om de o filosofie profundă, care poartă în memorie fragmente de roluri şi care ştie că, în această viaţă, a sa, „nu se mai poate de schimbat nimic… nu se mai poate”.
Deputaţi, miniştri, actori, regizori, spectatori, tineri şi mai în vârstă, au îngenuncheat în faţa MARICĂI în speranţa că încă nu-i prea târziu. A primit daruri – de la deputata Valentina Stratan, de la preşedintele „Teleradio-Moldova”, Constantin Marin, de la ministrul Tineretului, Ion Ceban, de la reprezentantul UNFPA în Moldova, Boris Gâlcă, de la ex-ministrul Culturii, Ion Ungureanu, de la reprezentanţii pământenilor săi din Sudul Basarabiei, membri ai Societăţii culturale „Dunărea şi Marea”… A auzit despre sine că e o actriţă de talie europeană şi că ar fi putut deveni o a doua Maria Tănase. A încercat să rămână optimistă, deşi, de ceva timp, viaţa a aşezat-o, necruţător, într-un scaun cu rotile. A ascultat promisiuni, inclusiv despre aceea că ar putea fi transferată în condiţii mai bune, într-un azil din Chişinău…
Noaptea, târziu, însoţită de câţiva angajaţi ai azilului, a plecat spre Cocieri. „E întuneric, aşa-i? S-a terminat filmarea…” – se încheia filmul.
RdG
