Doamnele Mărţişoarelor

Iniţial doar simbol al primăverii, în ultimii ani mărţişoarele au devenit o afacere bună la începutul lunii martie. Unii le importă, alţii le cumpără angro şi le vând la bucată, terţii, nopţi întregi substituie somnul cu împletitul acestor mici podoabe. Persoanele care confecţionează mărţişoare spun că această ocupaţie trebuie să o faci din plăcere. Cu toate acestea, ele recunosc că sunt obligate să o practice şi din necesitate.

În centrul Chişinăului, vis-a-vis de Casa de Comerţ „Gemeni”, la începutul primăverii se desfăşoară un adevărat târg al mărţişoarelor. În acest an, criza şi scumpirile au scos în stradă un număr record de confecţionari şi comercianţi.

Mărţişoare cu personalitate

Doamna Ana este una dintre cele mai vârstnice vânzătoare de mărţişoare. Cu părul deja înălbit şi cu un zâmbet permanent pe buze, ţine în mâna dreaptă, la piept, cartonul pe care sunt expuse trei modele de mărţişoare rămase nevândute. În mâna stângă, ţine o sacoşă mare, verde, în care sunt ascunse rezervele. Îţi dai seama de departe că aceste mărţişoare sunt făcute de autoare: puţine, diferite de celelalte, neambalate comercial. Au amprenta personalităţii autoarei. Toţi o întreabă dacă e fostă profesoară. Ea, de fiecare dată nedumerită de ce toată lumea o întreabă acest lucru, le răspunde că nu. A lucrat dactilografă şi stenografă. Acum, de când este la pensie, se ocupă mai mult cu împletitul dantelelor. „Am croşetat de când mă ţin minte. Acum tinerii au alte ocupaţii, nu mai au răbdare să lucreze manual, dar înainte noi nici nu aveam multe opţiuni”, îşi aminteşte bătrâna. Este chişinăuiancă din talpă, iar acest obicei l-a deprins la şcoală. „Am reuşit să merg la şcoală la români, 4 ani. Ne-au învăţat de toate. Tare-mi mai plăcea să fac mărţişoare, dar şi să le port. Frumos obicei”, spune femeia. Cu timpul, această tradiţie s-a cam pierdut, îşi aminteşte ea. De vină a fost războiul, foametea, Uniunea Sovietică. N-a încetat niciodată să le confecţioneze şi doar în ultimii ani iese cu ele la târg.

Nevoia a scos-o în stradă, recunoaşte sincer femeia. Anterior, nu practicau acest lucru, dar parcă şi reuşeau să se descurce financiar cu ceea ce aveau. „Vara, mai ies în centru şi vând câte o broderie”. Mărţişoarele le confecţionează pe apucate, când şi cum reuşeşte. Nu face foarte multe. Atât cât să dea nepoţilor şi strănepoţilor, dar şi câteva pentru vânzare, ca să adune un ban suplimentar. „Este multă muncă şi trebuie de lucrat atent. După ce termin de împletit, le scrobesc, după ce se usucă, le calc, după care sunt gata”, descrie autoarea mărţişoarelor procesul de creaţie. „Banii nu-s mulţi, dar tot e un ajutor”, spune ea, convinsă că nici în timpul războiului nu a fost atât de greu de trăit ca în prezent.

Mărţişoarele ca poeziile

La fiecare început de primăvară din ultimii şapte ani, Nina vinde în stradă mărţişoarele pe care le confecţionează. „Mai acopăr o gaură financiară”, spune ea. Procesul împletitului mărţişoarelor îl compară cu scrierea poeziilor de către un poet. „Trebuie să simt eu că vreau să împletesc, la fel este şi cu modelele noi. Nu-mi place să le copiez de la alţii. Mă gândesc, şi atunci când îl văd cum va arăta, mă apuc să-l fac, că trece momentul şi-l uit”, spune Nina.

La vânzare vine după serviciu, pe la 17.00. Stă cât rezistă. Este croitoreasă de meserie. Lucrează de câteva decenii la o fabrică de confecţii. Deşi cusutul este epuizant şi solicitant pentru ochi, nopţile, când este liberă, împleteşte mărţişoare. Spune că este o plăcere, dar şi o muncă foarte grea. Uneori foloseşte două perechi de ochelari concomitent. Pentru că investeşte mult timp, muncă şi inspiraţie, nu ţine cu tot dinadinsul să le vândă, indiferent de preţ. „N-am să le vând, închid pachetul şi-l deschid tocmai la anul”, spune croitoreasa. Decât să le vândă cuiva care nu apreciaza munca manuală şi creaţia, mai bine le păstrează. Cei care apreciază sunt cumpărători siguri. Ei nu negociază preţul.

Tatiana EŢCO