“Deşi sunt plecată de mult în străinătate, sunt mereu cu gândul acasă”

Interviu cu actriţa Daniela Mudreac

 

 

— De ce ai plecat din Moldova?

— La acel moment a fost o combinaţie de factori care a influenţat decizia de a pleca. Cred că cel mai important motiv a fost nevoia mea de perfecţionare. Imediat după ce am terminat studiile la Moscova, am avut noroc de o carieră extrem de frumoasă într-un timp foarte scurt.

Anchetă

Daniela Mudreac este absolventă a Şcolii Studio (MHAT) din Moscova, Rusia, Facultatea actor de teatru şi film (1992). A jucat la Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” şi la Teatrul „Eugen Ionescu” din Chişinău. A colaborat cu mai multe posturi de radio şi TV din R. Moldova.

A activat în Japonia, după care a revenit în calitate de interpretă şi producătoare a unui album de poeme muzicale, “Scrisoare mamei”, dedicat memoriei mamei sale, Violeta Mudreac.

Este fondatoarea şi liderul Fundaţiei Culturale Internaţionale “A-Z Art Project”, Bucureşti, România.

Actualmente este stabilită la Amsterdam, Olanda.

Cu toate astea, am lucrat în companii de teatru foarte mici, în care toate ideile şi proiectele mele de atunci nu au fost sprijinite la momentul potrivit. Ba mai curând mi s-au pus beţe în roate. Pentru mine asta a fost o mare decepţie pe plan profesional şi m-a pus pe gânduri — să încerc să caut altceva peste hotare.
În al doilea rând, ca om de artă câştigam mizer. Eu avusesem norocul să fi studiat în străinătate, fusesem la Moscova, la New York şi la Maastricht, în Olanda. Te poţi simţi extrem de limitat în momentul în care nu poţi să îţi plăteşti o cartelă telefonică sau să îţi cumperi un bilet de avion. Nu mai vorbim de un bilet de tren spre Bucureşti. Şi ăsta a fost un motiv destul de puternic.

Am luat decizia atunci când mama mea a decedat. Ea a fost motivul meu principal de a rămâne în Moldova. După dispariţia mamei devenise foarte dureros să locuiesc în casa părintească.

— Aşa că ai decis să pleci…

— Da. Am avut un an de zile ca să iau o decizie şi toată lumea a fost uimită că am avut curajul să plec din Moldova tocmai în Japonia. Am fost plecată de la 16 ani de acasă, astfel încât eram obişnuită să fiu printre străini şi nu mi-a fost frică să mă aventurez într-o cultură nouă. Mai vizitasem Japonia, ştiam la ce să mă aştept şi ştiam că va trebui să muncesc din greu ca să învăţ limba şi să mă simt în largul meu. Totodată, eram sigură că e posibil. Am făcut mult teatru în limba engleză încă din primul an, spectacole pentru copii şi music hall-uri, în special pentru comunitatea vorbitoare de limbă engleză. Asta m-a ajutat foarte mult psihologic şi spiritual şi aşa am cunoscut foarte multă lume din diverse ţări.

— Este Olanda ţara în care îţi doreşti să rămâi?

— Acum mă văd locuind aici pentru o perioadă mai îndelungată. La început nu mă puteam împăca cu acest gând. Acum vorbesc foarte bine limba, deja gândesc şi visez în olandeză. Inclusiv cu copilul meu vorbesc uneori mai mult în olandeză decât în română, pentru că soţul nu vorbeşte româna. Pot să spun că mă simt integrată, pot discuta la orice subiect şi mă simt foarte bine cu părinţii şi cu familia soţului. În plus, copilul este olandez şi asta mă face să simt Olanda ca fiind şi ţara mea, pentru că fetiţa aparţine direct acestei culturi.

— Cum l-ai cunoscut pe soţul tău?

— Ne-am cunoscut acum aproape 20 de ani. Fiind studentă la Moscova, am avut ocazia să studiez la şcoala de teatru din Maastricht, unde i-am cunoscut familia. Pe el l-am cunoscut mai târziu, când m-am întors în Olanda ca turist. La început am fost prieteni prin corespondenţă, ne-am scris cărţi poştale şi scrisori.

— Cum vezi stilul de viaţă olandez şi cu ce ţi-a fost cel mai greu să te obişnuieşti?

— Cred că cel mai greu mi-a fost să mă obişnuiesc cu faptul că olandezii au mai curând o cultură “de casă” şi nu se invită prea des pentru cină sau mese festive. Când e o zi de naştere, mie îmi place o masă bogată şi o seară mai lungă. În schimb, aici nu prea există obiceiul ăsta, oamenii vin pentru o bere şi nişte nucuşoare, şi asta după ce iau masa acasă. În Japonia, oamenii sunt şi mai distanţi decât olandezii, însă ieşitul cu prietenii, pe stradă, la cafenea, mesele cu prietenii, toate astea fac parte din cultura lor. Pentru olandezi ieşirile nu fac parte din cultura lor. Cu asta chiar a trebuit să mă împac, pentru că mie îmi lipseşte un contact mai apropiat cu lumea.

— Ai putut să te împaci?

— Da, da, sigur. Plus că am prietene şi din alte ţări.

— Ai prietene din Moldova?

— Am, nu prea multe, din păcate. Fiecare are un regim de viaţă încărcat. Nu ne vedem des, dar avem o conexiune aparte. Ne sunăm, încercăm să ne vedem. Iar când ai ceva pe suflet, vrei să vorbeşti în limba ta şi atunci pui mâna pe telefon. Am şi prietene românce, de exemplu, am o prietenă din Sibiu, cu care mă împac extraordinar.

— Îţi lipseşte teatrul?

— Enorm de mult. Nu pot să spun că m-am despărţit de teatru definitiv, pentru că mai fac voluntar proiecte şi spectacole pentru copii. Bineînţeles, toate astea nu se compară cu ce mi-aş fi dorit să fac sau cu ce am reuşit să fac în Japonia, unde m-am simţit avantajată. Venind din altă cultură, prezinţi mult interes pentru că arăţi şi eşti altfel. Asta te favorizează chiar dacă nu vorbeşti limba. Pe când în Olanda, diferenţa nu este atât de vizibilă şi oamenii se aşteaptă să vorbeşti limba perfect şi fără accent. Eu am început să învăţ destul de târziu. La 33 de ani am început un masterat în engleză şi abia apoi am învăţat olandeza. A fost dificil, mai ales pentru că, în cazul ăsta, limba a fost o barieră mult mai puternică în a obţine un loc stabil în lumea teatrului sau în proiecte culturale decât a fost în Japonia.

— Dar pe termen lung, te vezi iar pe scenă?

— Da, sigur. Acum e dificil şi pentru că nu-mi aparţin în totalitate mie, ci mai curând familiei şi copilului, care are nevoie de mine pentru că este încă foarte mic. Dar pe viitor am să încerc să mă implic în mai multe proiecte legate de scenă.

— Ce îţi lipseşte cel mai mult din Moldova?

— Îmi lipseşte totul! Viaţa mea de aici e foarte diferită de viaţa pe care am trăit-o acolo. Din păcate, foarte multe s-au schimbat, părinţii mei nu mai sunt, fratele meu a plecat din ţară, la fel şi unchiul şi foarte mulţi prieteni. Totuşi, fiind aici, comunic cu unele persoane mult mai des decât atunci când merg acasă şi nu am timp fizic să mă întâlnesc cu ele. Păstrăm legătura prin internet.

— Eşti la curent cu ştirile?

— Politic nu particip atât de intens cum am făcut-o înainte. Dacă nu eşti implicat direct şi nu urmăreşti îndeaproape, e uşor să pierzi firul evenimentelor. Dar încerc să fiu la curent, bineînţeles.

— Vrei ca fiica ta să păstreze legătura cu Moldova? De ce ai botezat-o?

— Sigur că da. Am botezat-o pentru că mi se pare o tradiţie deosebit de frumoasă şi care ne reprezintă ca neam. E important pentru rudele mele din Moldova ca Violeta să aibă nane acolo, care să fie legate într-un mod deosebit de ea. Iar pentru Violeta, botezul este un punct de legătură cu ţara mea. Îmi doresc extraordinar de mult să vorbească limba şi mi-e teamă că va fi greu, pentru că revenim atât de rar în ţară. Dar am să încerc.

— În ce condiţii ai reveni în Moldova?

— Nu ştiu. E dificil acum. Cred că aş reveni în vreun proiect pentru care experienţa mea din străinătate ar fi valoroasă şi eu, ca actriţă, aş putea avea un impact deosebit. Definitiv aş reveni doar în cazul în care soţul meu ar fi pregătit să depună un mic efort să fie asimilat şi să fie împreună cu mine şi cu fetiţa noastră acolo. Nu mă văd separată de familia mea.

— Oamenii te iubesc în continuare. Ce le-ai transmite celor care se gândesc încă la tine?

— Că nu m-am schimbat. Cu toate că sunt deja de atâţia ani în străinătate, sunt mereu cu gândul acasă. Îmi pare rău că nu pot să fac nimic deosebit pentru public, pentru cei care mă cunosc ca pe o persoană publică. Asta deocamdată. Pe viitor, nu este exclus să se întâmple.

— Îţi mulţumesc.

Pentru conformitate,
Bianca-Olivia Niţa, Haga, Olanda


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Olga

    M-am bucurat sa aud vesti despre Daniela, era o dulceata de fetita de mica si s-a facut si mai frumoasa cind a crescut mare. Cu aproximativ doua saptamini in urma am vazut-o pe bunica ei la niste rude, vioaie, pastrind pe chipu-i urmele frumusetii de altadata. Isi duce cu demnitate anii, dar o mare tristete ii umbreste privirea, stiindu-i pe cei dragi atit de departe, iar ea atit de singura.

  2. Anatol

    O cunosc bine pe Dana si mi-e dor mult de ea.Am colaborat la albumul “Scrisoare mamei”, muzica fiind semnata de mine.sper mult sa mai revenim la careva colaborari…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *