Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   "Deliver" banii la judecători

„Deliver” banii la judecători

Zilele trecute, în virtutea meseriei, am discutat cu vreo 15 judecători, cu vreo 5 grefiere şi cu un poliţist. Discuţia era despre accesul la justiţie. În cazul de faţă – despre accesul telefonic şi electronic la justiţie.

Mai întâi, ca să afli numerele de telefon ale judecătoriilor, trebuie să alegi din 2 opţiuni. Opţiunea 1: suni la 1188 şi asculţi de 7 ori anunţurile promo ale Moldtelecomului, până ce o angajată a serviciului de informaţii îţi dă vreun număr care se dovedeşte mai apoi că nu este în uz. Opţiunea 2: cauţi pe google şi pe justice.gov.md, unde găseşti lista judecătorilor dar fără numere de telefon după care treci la opţiunea 1. După ce îţi ghiftui urechea cu promo de la Moldtelecom (care îşi are contul în banca lui Oleg Voronin şi unde voi plăti pentru că am ascultat această publicitate), după ce obţin ceva numere de telefon, încerc să caut judecătorii care au „înfăptuit” justiţia la comisariate de poliţie în primele zile de după alegerile din aprilie.

La prima judecătorie sunt informată că trebuie să fac o solicitare de informaţii în scris, în care să indic ce fel de informaţii am nevoie. Bun, scriu scrisorile şi încerc să le trimit pe fax, sau pe e-mail, ca să economisesc bani, timp, plicuri, timbre şi copaci.

Judecătoria Buiucani: Faxul e defect. Da, ne puteţi scrie pe adresa electronică, să văd dacă înţeleg cum să vă dictez adresa de e-mail: veveve.jbu@justice.md. Descopăr în acest fel că această judecătorie are pagină web, şi chiar adresă de e-mail. De la un link la altul, descopăr că toate judecătoriile din Moldova au pagini web si adrese de e-mail (unele nu se deschid, altele frânează, dar toate au pagini de internet). Numai că cei din interiorul judecătoriilor nu ştiu asta şi nu spun nici la alţii.

La Judecătoria Centru situaţia este ca la Buiucani, numai că exact invers: Fax avem, adresă electronică nu avem. Şi la Judecătoria Râşcani situaţia este aproximativ invers ca la Buiucani şi Centru: fax avem, adresa de e-mail nu o cunoaştem.

Trebuie să aflu şi de la poliţie, cum au muncit judecătorii în mantie alături de cei cu epoleţi. Formez numărul Comisariatului General de Poliţie. „Deliver a voice message, please” mi se spune în receptor. Ma gândesc că un poliţist din Moldova nu ar spune aşa ceva, şi revin la Moldtelecom (şi la Fincombank). Mi se confirmă acelaşi număr, dar mi se dă unul suplimentar pe care îl formez. „Aaaa, apu acela îi faxu, da era ocupat. El aşa vorbeşte în engleza când îi ocupat”, îmi explică poliţistul de gardă. Dar omul de la ţară ce înţelege când sună şi aude „Deliver”?

În ziua în care am avut aceste convorbiri şi descoperiri, Vlad Filat revenea de la Washington, cu semnătura Casei Albe pe următoarea tranşă a proiectului „Compact”. Prima a fost „Programul preliminar pe ţară Provocările Mileniului”, care a donat cu doi ani în urmă milioane  pentru toate judecătoriile şi toate sectoarele de poliţie să aibă  telefon, fax, e-mail şi pagină web. Şi ca angajaţii să le şi folosească. Sssssst, să nu ne audă americanii.

A.R.