Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Cu motocicleta prin lume

Cu motocicleta prin lume

Motocicleta e un mijloc de transport al visurilor din copilărie pentru Sylvain Bazain, un francez care locuieşte în apropiere de Bourgogne. Sylvain hoinăreşte prin lume în căutarea sinelui şi a celorlalţi. Porneşte la drumuri lungi fără aşteptări mari, astfel încât nu rămâne dezamăgit vreodată. Totuşi, prima senzaţie care îl străbate atunci când pune piciorul pe pământ străin e frica.

Motocicleta e mijlocul de deplasare ideal, spune Sylvain. „O iubesc: mă pot opri oriunde, iar oamenii sunt atraşi de această maşinărie şi vin să discute, deci motocicleta este şi un mijloc de a întâlni oameni. Mai e şi starea de beţie pe care ţi-o dă drumul”, se destăinuie Bazain.

583-bazainPlăcerea de a descoperi

„Când eram mic…”, începe Sylvain, după care se blochează, scoate un „a” prelungit şi cade pe gânduri. Îşi aminteşte, zâmbind nostalgic, că voia să devină poliţist. Totuşi, „toate călătoriile mele sunt visurile mele din copilărie”, adaugă el. A citit mult când era mic, iar destinaţiile sale sunt alese în urma acelor lecturi. Nu-şi aminteşte ce anume citea, dar ştie că la un moment dat a apărut visul cu motocicleta. Mai apoi, la el s-au adăugat şi destinaţiile: Madagascar şi Asia de Sud-Est. Astfel, tabloul a devenit complet. A început să călătorească de pe la 25 de ani. A străbătut sudul Franţei, Spania şi Portugalia. Cu doar un rucsac în spate a ajuns în Thailanda. Ştie că prima senzaţie, odată ajuns pe pământ străin, va fi frica, dar, mai ştie că aceasta va fi urmată numaidecât de plăcerea de a descoperi.

Componenta umanitară a celor 25.000 de kilometri

În urma călătoriilor recente, Sylvain povesteşte că a rămas impresionat de Budapesta, ca oraş, de căldura umană a celor din România şi de contactul cu oamenii din R. Moldova şi de liniştea de la noi. „De când am pus piciorul aici, nu am văzut agresivitate între oameni şi e ceva diferit faţă de Franţa sau ţările occidentale. Oricare ar fi nivelul lor de viaţă şi nivelul lor social, oamenii sunt împăciuitori şi fără ranchiună”, observă Sylvain.

De altfel, călătoria pe care o întreprinde acum şi care urmează să se întindă de-a lungul a 25.000 de kilometri are şi o componentă umanitară. „Când mă pregăteam de această călătorie, mă gândeam că trebuie să fie una care durează mai mult decât de obicei, deci, mai mult de patru săptămâni. Aşa că am decis să plec pentru trei luni”. Tot atunci, şi-a zis că ar fi bine să facă şi altceva în acest răstimp. Cum ar fi o acţiune umanitară. A ales Moldova pentru că este o ţară foarte săracă. Apoi, a găsit o asociaţie care s-a oferit să-l ajute în ceea ce şi-a propus să facă. Ideea este să adune fonduri împreună cu această asociaţie, Bazain ocupându-se de mediatizare, iar asociaţia – de gestionarea banilor care urmează să se îndrepte spre şcolile din Horodişte şi Cuizăuca, lucru care s-a şi pus în aplicare.

Lecţiile de viaţă şi băile în vin

Toate drumurile străbătute de Sylvain nu au rămas fără învăţăminte. Cel mai relevant exemplu:„relativitatea problemelor cotidiene, pentru că am întâlnit oameni care trec prin greutăţi şi mai mari. Asta îmi permite să mă repoziţionez sufleteşte când mă confrunt cu problemele mele”. Un alt exemplu: ideile false despre străinătate promovate de media. „Realitatea e altfel, mult mai simplă şi mai calmă”, afirmă Sylvain. Şi din acest motiv, poate, a învăţat să nu-şi construiască o imagine a unei persoane în minte înainte de a o întâlni. Adaugă că omul îl inspiră şi, în pofida a tot ceea ce se întâmplă în lume, numărul oamenilor simpatici şi calmi este mare. I-a descoperit şi urmează să îi mai descopere încă prin Italia, Austria, Elveţia, Slovacia, Ungaria, România, Moldova, Grecia, Albania, Muntenegru, Croaţia şi Slovenia. Tot acolo urmează să decopere şi bucătăriile. „În primul rând, dacă ţara produce vin, voi gusta vinul, după care bucatele. Locuiesc la Dijon, aproape de Bourgogne, şi m-am scăldat în vin de când eram mic”, hohoteşte Sylvain, iar în încheiere spune că primul lucru pe care vrea să-l facă când va ajunge acasă e să-şi strângă soţia în braţe. „Cel mai mult îmi lipseşte prezenţa ei, faptul că nu-i pot împărtăși ceea ce văd, ceea ce întâlnesc”, conchide el.

Mă despart de Sylvain cu un fel de sentiment bizar, care în litere ar suna cam aşa: oamenii trebuie să trăiască pe motociclete, în avioane, în maşini, pe corăbii, prin munţi şi pe mări, pe biciclete, pe drumuri.