Colectorul de mercur

Un tânăr preocupat de problemele de mediu şi-a transformat curiozitatea personală într-un proiect ecologic inedit pentru R.Moldova – colectarea bateriilor şi acumulatorilor uzaţi.

De câţiva ani, Alexandru Ciornîi, un tânăr specialist în tehnologii informaţionale, adună baterii uzate. Ştia că sunt toxice şi că aruncarea lor la gunoi cauzează prejudicii mari mediului, dar nu ştia şi soluţia pentru reciclarea acestora. Căutând răspuns la această întrebare, a aflat despre un proiect implementat de vecinii din Iaşi. Atunci, Alexandru s-a întrebat de ce nu ar exista şi în Moldova o astfel de iniţiativă. În mai puţin de un an a reuşit să o realizeze.

Alexandru este convins că una dintre cele mai grave probleme ale societăţii în care trăim este cea ecologică. Totodată, el este sigur că împreună contribuim la această criză a mediului şi tot  împreună putem proteja mediul.  A decis că el vrea să fie un cetăţean responsabil şi să demonstreze asta prin acţiunile lui de zi cu zi. Aruncă gunoiul doar în locuri special amenajate, iar obiectele care au inscripţie că nu trebuie date la gunoi le colectează separat, chiar dacă de cele mai multe ori nu ştie ce să facă cu ele, cum ar fi cu frigiderele, televizoarele sau computerele uzate.

O baterie-pastilă omoară un metru de sol

“Puţini acordă atenţie la inscripţiei de pe baterii, care ne arată că este interzis să le aruncăm la gunoi, le aruncă pur şi simplu, oriunde. Bateriile sunt peste tot în casă. Cea din telecomandă sau de la ceasul de pe perete poate funcţiona şi doi ani, iar cele care sunt folosite la jucăriile care se mişcă, cântă, se uzează în câteva zile sau săptămâni. Şi pentru o jucărie nu folosim doar o baterie, dar patru sau chiar opt”, explică Alexandru. Aşa a început să colecteze într-o cutie de plastic bateriile pe care le folosise familia sa. În ultimii 3 ani, de când în familie a apărut un copil mic, “deşeurile electronice” se adună cu viteză.

O jucărie, care are dimensiunea unui pumn, dar care cântă, necesită trei baterii-pastilă, care se mai folosesc şi pentru ceasurile de mână. Puţini ştiu că fiecare dintre aceste baterii, care se consumă foarte repede, ajunsă în natură, poate polua un metru pătrat de pământ sau 50 de litri de apă. “30% din volumul ei conţine mercur, care este o substanţă extrem de toxică. Ar părea ireal să ajungă mercurul din baterie în organism, dar e simplu de tot”, explică Alexandru. Nici bateriile sau acumulatorii obişnuiţi, pe care-i folosim la tot felul de utilaje tehnice, nu sunt inofensivi, susţine tânărul ecologist. Ce-i drept, conţin mai puţin mercur, dar au alte substanţe nocive, inclusiv plumb sau nichel.

O baterie aruncată azi atacă şi peste 50 de ani

“Când copilul tău bea o cană de lapte, eşti convins că acesta nu conţine substanţe toxice care au fost într-o baterie aruncată la gunoi chiar de tine, şi care, din sol, au ajuns în iarba păscută de animale? Nici nu ne gândim ce reacţie pot provoca în viitor deciziile noastre, dar este foarte simplu. Arunci bateria la gunoi, aici, în Chişinău. Când sunt duse la gunoişte, acestea se descompun, e adevărat că într-o perioadă de până la 50 de ani, şi substanţele ajung în pământ, apă, iarbă. Alături este o fermă, să presupunem. Vacile pasc şi mercurul din lapte ajunge în organismul tău sau al copilului tău. Trebuie să înţelegem că mediul este un ciclu, totul este un lanţ trofic şi nicio acţiune iresponsabilă de-a noastră nu rămâne fără consecinţe, chiar dacă acestea vor fi simţite peste zeci de ani de urmaşii noştri”, este descrierea cu care Alexandru încearcă să convingă scepticii să arunce bateriile doar în colectoarele special amenajate.

Tânărul a reuşit să obţină un proiect din partea Fondului Ecologic, prin intermediul căruia zeci de colectoare, nişte boxe verzi sub formă de tub, vor fi amplasate în mai multe locuri publice. Pentru început, acestea pot fi găsite în Chişinău, în reţeaua de magazine Linela, în instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, în câteva licee şi în holul Casei Presei.

Alexandru speră că până vor fi colectate cantităţi mari de deşeuri de baterii, proces ce va dura câţiva ani, se va soluţiona şi problema prelucrării acestora. În Moldova acest lucru, deocamdată, nu este posibil, în schimb, poate fi efectuat la vecinii europeni. Încă din 2006, în toate statele comunitare, reciclarea bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase este obligatorie.

T.E.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. Lelea

    E o un lucru extrem de necesar ceea ce face Alexandru,bravo lui ! Daca nu te superi Alexandru,i-ti sugerez la confectionarea boxelor sa folosesti material transparent caci e mult mai vizibil.Boxele propuse in formatul din fotografie sunt dragute,dar sunt sigura ca multi n-o sa inteleaga imediat de ce e vorba si vor trece pe alaturi impasibili.Boxele transparente,insa, au un impact imediat,caci bateriile sunt vizibile.

  2. boboc veronica

    Super idee!Alexandru cred ca esti extraordinar! Putini oameni carora le pasa de ecologie. Si eu sunt o adepta a reciclarii. ma doare inima cind vad hirtie aruncata oriunde, in loc sa fie dusa la maculatura, chiar daca kilogramul e doar 50 de bani.

  3. Alexandru

    Mulţumesc “boboc veronica”.
    Sper că şi în Republica Moldova vor fi sortate deşeurile, de acasă, nu vor fi aruncate împreună.
    Trebuie să ne gândim la viitorul copiilor noştri.

  4. nonconformist

    “În Moldova acest lucru, deocamdată, nu este posibil, în schimb, poate fi efectuat la vecinii europeni.” Afirmatie greşita. Pentru cele cateva kg de acumulatoare pe care vrei sa le reciclezi la Iasi ai nevoie sa citesti trei volume de legislaţie. Adica nici un rahat nu poate fi reciclat decat pe teritoriul unde l-ai adus pe lume. Analogic e cu anvelopele, dar aici macar legislatia e buna – nu pot fi importate cele second hand. Succese.

  5. Eco

    Domnule @colectarebaterii.md,

    Esti foarte viclean, si stii la ce ma refer.
    Lui Alexandru i-as sugera sa nu te contacteze si sa promoveze un alt website pentru proiectul sau care merita sustinut si nu ingropat.

    Multa bafta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *