„Cel care sunt”: În memoria lui Grigore Vieru

Sunt trei ani de când poetul Grigore Vieru a plecat în nefiinţă. Pe 14 februarie, ar fi împlinit 77 de ani. Oamenii care l-au iubit şi-l ţin minte au celebrat ziua de naştere a poetului pe 13 februarie, la cinematograful „Odeon”,  unde a fost relansat filmul documentar dedicat vieţii lui Grigore Vieru – „Cel care sunt”.

Pentru prima oară filmul a fost lansat în 1997, după care nu a mai fost proiectat niciunde. Realizatorii documentarului, dar şi spectatorii care s-au adunat nu au putut găsi o explicaţie clară a acestui fapt. În pofida frigului din sală, spectatorii veneau să afle cât mai multe detalii despre cel care a cântat în opera sa nu doar viaţa, ci şi moartea, adresându-i-se precum unei fiinţe vii: «Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici măcar nu te urăsc»…

Relansarea documentarului

Evenimentul a fost organizat de Partidul Acţiunea Democratică. În cadrul evenimentului, a fost proiectat filmul documentar «Cel care sunt» (1997, regie Mircea Chistruga, scenariu Dumitru Olărescu). Mihai Godea a explicat această decizie în felul următor: «Cea mai mare ofrandă şi cel mai mare omagiu pe care-l putem aduce poetului este să-l cunoaştem mai bine. De aceea, am decis ca, în această seară, să cunoaştem pe cel care a fost poetul suferinţelor noastre».

Autorii au recunoscut că au început lucrul asupra filmului «cu o anumită teamă, deoarece era vorba despre o personalitate deosebită». Dumitru Olărescu, scenaristul filmului «Cel care sunt», aminteşte că au fost filmate personalităţi care nu mai sunt în viaţă, precum Sorescu, Păunescu etc. «Nu ne-am gândit că atât de devreme vom vorbi şi despre imaginea lui Grigore Vieru».

Mircea Chistruga, regizorul filmului, spune că «am făcut filmul cum am putut şi avem ceea ce am realizat». Atât autorii filmului, cât şi alte persoane apropiate de familia scriitorului au menţionat că documentarul a fost lansat prima oară în 1997, după care a fost uitat: «Ne pare foarte rău că despre film ştie foarte puţină lume». Dumitru Olărescu şi-a expus speranţa că «după acest film, vor fi şi alte filme» şi, astfel, noua generaţie «se va apropia de opera lui Grigore Vieru, de viaţa sa».

Ideile lui erau esenţiale

La eveniment au fost prezente şi alte personalităţi din universul literar românesc, care au depănat amintiri despre poet. Nicolae Dabija a făcut o comparaţie între Grigore Vieru – poetul şi Grigore Vieru – omul: «Ca poet, a fost un uriaş, ca om a fost foarte modest. Uneori aveam impresia că nici nu calcă pe toată talpa, ci umblă în vârful degetelor, ca să nu deranjeze pe cineva, ca să nu vedem că ne este contemporan. Abia după ce s-a dus, vedem cât de mult ne lipseşte».  Poetul Dabija remarcă şi faptul că Grigore Vieru a fost şi «un om de omenie. Atunci când s-a născut Grigore Vieru, Dumnezeu l-a sărutat pe frunte, dar  şi pe suflet». În acelaşi timp,  Dabija îşi aminteşte şi de perfecţionistul Vieru, care era în căutarea idealului în poezie. Astfel, opera sa, până a fi editată, trecea printr-o muncă scrupuloasă, cunoscând mai multe variante, pentru ca, în final, să apară în faţa cititorilor aşa cum este. Nicolae Dabija îşi aminteşte cum muncea poetul care, în fiecare zi, aducea varianta nouă a operei  sale. Scriitorul relatează un caz când Vieru a venit cu o completare la articolul său exact în ziua apariţiei ziarului: «M-a întrebat dacă nu se mai poate face nimic. I-am zis că nu. S-a întristat, spunând că ideile esenţiale erau la el». Nicolae Dabija subliniază că «toate ideile lui Vieru erau esenţiale».

Un adevărat român

Academicianul Mihai Cimpoi a făcut publică intenţia AŞM de a edita opera completă a lui Grigore Vieru, indiferent de faptul «dacă Guvernul dă sau nu bani…  Guvernul a zis că dă, dar n-a dat şi noi o vom face cu mijloacele noastre, pentru că Grigore Vieru merită Opera Omnia. Am conceput această ediţie ca ediţie naţională. Din păcate, dacă nu vin finanţele de-acolo, oricum vom face tot posibilul ca să apară această operă, pentru că lumea noastră trebuie să-l cunoască mai bine».

Scriitorul Andrei Strâmbeanu şi-a exprimat admiraţia pentru rezistenţa poetului, care, indiferent de starea de sănătate, lua parte la diverse evenimente, participa la discuţii: «Avea în interior acel combustibil care arde încontinuu şi face ca acest motor să lucreze». Poetul avea capacitatea de a comunica cu diferiţi oameni, de la ţărani până la miniştri, cei mai îndrăgiţi rămânând, însă, copiii, pentru care şi-ar fi dorit o copilărie fără foame şi războaie. Strâmbeanu şi-a amintit şi de o pericopă a lui Vasile cel Mare, care spune că  un adevărat creştin trebuie să se ducă la biserică, trebuie să spună rugăciunile în glas, trebuie să se împartă cu cei săraci, trebuie să nu se teamă să moară pentru credinţă, pentru Hristos, adică un adevărat creştin este un creştin activ. Grigore Vieru, potrivit colegului său de breaslă, a fost «un adevărat creştin şi un patriot, a fost cu adevărat român. N-a devenit român peste noapte ca, mai apoi, să comercializeze acest sentiment patriotic. El cu adevărat a trăit şi a murit cu cartea lui Eminescu în mână, exact cum se spune în poezie:

„Ştiu: cândva, la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărţii Sale”.

Olga BULAT