Când toate drumurile duc spre bucătărie

A lucrat intens timp de cin­ci ani în Franţa pen­tru a-şi rea­li­za visul şi, până la urmă, a ajuns aco­lo unde şi-a dorit – la unul din­tre cele mai bune res­ta­u­ran­te din Franţa şi din lume. Dmi­tri Petren­ko a lăsat în urmă ani de mun­că în R. Mol­do­va, însă cli­pa în care a fost anu­nţat că devi­ne par­te a echi­pei lui Paul Bocu­se, cunos­cut ca „tatăl artei culi­na­re din Fran­ța”, a meri­tat toa­te sacri­fi­ci­i­le.

Cu cin­ci ani în urmă, cel mai bun pri­e­ten al său îl invi­ta­se în Franţa. Atun­ci a por­nit totul. Curând, Dmi­tri deci­de să ia cur­su­ri de fran­ce­ză şi apoi, să ple­ce în Franţa. Ţin­ta – Res­ta­u­rant Fond Rose Bocu­se. În acest an avea să-şi salu­te pri­e­te­nii de la bucă­tă­ria visu­ri­lor sale.

La bucătărie ca în ring

Dar, totul a fost mult mai difi­cil decât pare. „Când am încer­cat pri­ma dată să vin la Bocu­se, am ple­cat de la sta­giu după jumă­ta­te de oră. Nu a fost cea mai bună zi din via­ţa mea”, îşi amin­teş­te acum zâm­bind Dmi­tri. „Mi-au spus doar să tai cea­pă. Tre­bu­ia tăi­a­tă mili­me­tru în mili­me­tru. Aveam sen­za­ţia că sunt fil­mat din spa­te. Chef-ul a tre­cut doar o dată pe lân­gă mine, însă nu mi-a spus nimic. Doar s-a uitat. Am tăi­at cam o căl­da­re de cea­pă. După care, chef-ul a luat căl­da­rea, a aruncat-o şi mi-a spus au revo­ir”.

A doua oară a stat două zile la sta­giu şi îşi amin­teş­te că a fost ca pe rin­gul de box. „Ţi se dau niş­te sar­ci­ni, tu le faci şi apoi totul se arun­că la gunoi”, îşi amin­teş­te Petren­ko.

A tre­ia încer­ca­re a fost cu noroc. Şi sen­za­ţi­i­le de nedes­cris. Ceea ce a resi­mţit spu­ne că e „bine­înţe­les feri­ci­re, pen­tru că mi-am atins sco­pul şi am ajuns la un cu totul alt nivel”. Acum lucrea­ză de la 8.00 până la 15.00 şi, după pau­ză, de la 17.30 la 23.00. „La înce­put, a fost foar­te greu, pen­tru că în acest local mun­cesc cei mai buni din­tre cei mai buni bucă­ta­ri ai Franţei. Tot­o­da­tă, a fost greu să mă obi­ş­nu­iesc să ascult de cine­va, pen­tru că în ulti­mii 6 ani, când mă aflam în ţară, am lucrat pen­tru mine”, ada­u­gă bucă­ta­rul.

Bucuria de după perseverenţă

„Pen­tru mine, găti­tul este posi­bi­li­ta­tea de a face ceea ce-mi pla­ce, de a fi eu însu­mi. A înce­put să-mi pla­că să gătesc pen­tru că la mine aca­să se gătea foar­te gus­tos. La Lyon am ajuns după trei ani de pre­gă­ti­ri – am învă­ţat lim­ba fran­ce­ză, mi-am per­fec­tat acte­le. Până a ajun­ge la Lyon, am mun­cit la Saint-Tropez. Am hotă­rât să vin la Lyon pen­tru că anu­me acest oraş este capi­ta­la gas­tro­no­mi­că a Franţei, tot aici se află şi cele mai bune res­ta­u­ran­te din lume şi cei mai buni bucă­ta­ri, dar, mai ales, pen­tru că am vrut să ajung la Paul Bocu­se, la res­ta­u­ran­tul Fond Rose Paul Bocu­se. Şi am ajuns aici, după doi ani de mun­că asi­duă în patru res­ta­u­ran­te din Franţa”, rezu­mă Petren­ko, adă­u­gând că la bucă­tă­ri­i­le mari totul este foar­te minu­ţi­os orga­ni­zat – „e ca în arma­tă”. Totu­şi, „aici fie­ca­re e pen­tru sine la bucă­tă­rie, nime­ni nu-ţi e pri­e­ten”, mai spu­ne Dmi­tri. Poa­te şi gra­ţie aces­tei stă­ri de lucru­ri a învă­ţat să insis­te.

La a tre­ia încer­ca­re de a intra la bucă­tă­ria lui Bocu­se, cei de aco­lo l-au salu­tat cu „iară­şi tu!”, îşi amin­teş­te Dmi­tri. „Le-am cerut atun­ci o lună de pro­bă. Le-am spus că, dacă nu fac lucru­ri­le bine, lucrez o lună pe gra­tis. Nu au putut refu­za. Au văzut că sunt moti­vat. A fost şi este foar­te difi­cil, fizic mai ales. E ca For­mu­la 1. Totu­şi, cel mai difi­cil e din punct de vede­re moral”, sub­li­ni­a­ză Dmi­tri.

Cum se învaţă mersul până la capăt?

În ce pri­veş­te loca­lul în care acti­vea­ză, Petren­ko spu­ne că se ţine de tra­di­ţi­i­le vechi. „Pute­rea noas­tră con­stă în fap­tul că repe­tăm în ace­ea­şi zi unul şi ace­la­şi lucru”, citea­ză aces­ta din mot­to­ul lui Bocu­se. Aşa tocesc cei de aco­lo calea spre per­fe­cţiu­ne.

Des­pre dife­renţe­le din­tre cul­tu­ra gas­tro­no­mi­că din R. Mol­do­va şi cea din Franţa, Dmi­tri spu­ne că „aici oame­nii vin mai mult la res­ta­u­ran­te ca să mănân­ce. La noi, de obi­cei, oame­nii merg în loca­lu­ri ca să ser­be­ze, cu anu­mi­te oca­zii. Aici, res­ta­u­ran­te­le sunt mai mereu pli­ne”. Des­pre fran­ce­zi, Petren­ko spu­ne că, deşi mănân­că des­tul de copi­os, nu se îngra­şă. Secre­tul este vinul roşu, pe care aceş­tia îl con­su­mă la masă. Cât des­pre sine, Dmi­tri spu­ne că îi pla­ce „bucă­tă­ria medi­te­ra­ne­a­nă, mai ales peș­te­le și fruc­te­le de mare. Eu pre­fer să fac gus­tă­ri reci”.

În înche­ie­re, Petren­ko punc­tea­ză că toa­tă aceas­tă cale până la rea­li­za­rea sco­pu­lui său „a fost pli­nă de obs­ta­co­le, dar am înţe­les că e impor­tant să ştii să mer­gi până la capăt, în pofi­da a ori­ce, atun­ci când vrei să-ţi rea­li­ze­zi visu­ri­le”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *