Când toate drumurile duc spre bucătărie

A lucrat intens timp de cinci ani în Franţa pentru a-şi realiza visul şi, până la urmă, a ajuns acolo unde şi-a dorit – la unul dintre cele mai bune restaurante din Franţa şi din lume. Dmitri Petrenko a lăsat în urmă ani de muncă în R. Moldova, însă clipa în care a fost anunţat că devine parte a echipei lui Paul Bocuse, cunoscut ca „tatăl artei culinare din Franța”, a meritat toate sacrificiile.

Cu cinci ani în urmă, cel mai bun prieten al său îl invitase în Franţa. Atunci a pornit totul. Curând, Dmitri decide să ia cursuri de franceză şi apoi, să plece în Franţa. Ţinta – Restaurant Fond Rose Bocuse. În acest an avea să-şi salute prietenii de la bucătăria visurilor sale.

La bucătărie ca în ring

Dar, totul a fost mult mai dificil decât pare. „Când am încercat prima dată să vin la Bocuse, am plecat de la stagiu după jumătate de oră. Nu a fost cea mai bună zi din viaţa mea”, îşi aminteşte acum zâmbind Dmitri. „Mi-au spus doar să tai ceapă. Trebuia tăiată milimetru în milimetru. Aveam senzaţia că sunt filmat din spate. Chef-ul a trecut doar o dată pe lângă mine, însă nu mi-a spus nimic. Doar s-a uitat. Am tăiat cam o căldare de ceapă. După care, chef-ul a luat căldarea, a aruncat-o şi mi-a spus au revoir”.

A doua oară a stat două zile la stagiu şi îşi aminteşte că a fost ca pe ringul de box. „Ţi se dau nişte sarcini, tu le faci şi apoi totul se aruncă la gunoi”, îşi aminteşte Petrenko.

A treia încercare a fost cu noroc. Şi senzaţiile de nedescris. Ceea ce a resimţit spune că e „bineînţeles fericire, pentru că mi-am atins scopul şi am ajuns la un cu totul alt nivel”. Acum lucrează de la 8.00 până la 15.00 şi, după pauză, de la 17.30 la 23.00. „La început, a fost foarte greu, pentru că în acest local muncesc cei mai buni dintre cei mai buni bucătari ai Franţei. Totodată, a fost greu să mă obişnuiesc să ascult de cineva, pentru că în ultimii 6 ani, când mă aflam în ţară, am lucrat pentru mine”, adaugă bucătarul.

Bucuria de după perseverenţă

„Pentru mine, gătitul este posibilitatea de a face ceea ce-mi place, de a fi eu însumi. A început să-mi placă să gătesc pentru că la mine acasă se gătea foarte gustos. La Lyon am ajuns după trei ani de pregătiri – am învăţat limba franceză, mi-am perfectat actele. Până a ajunge la Lyon, am muncit la Saint-Tropez. Am hotărât să vin la Lyon pentru că anume acest oraş este capitala gastronomică a Franţei, tot aici se află şi cele mai bune restaurante din lume şi cei mai buni bucătari, dar, mai ales, pentru că am vrut să ajung la Paul Bocuse, la restaurantul Fond Rose Paul Bocuse. Şi am ajuns aici, după doi ani de muncă asiduă în patru restaurante din Franţa”, rezumă Petrenko, adăugând că la bucătăriile mari totul este foarte minuţios organizat – „e ca în armată”. Totuşi, „aici fiecare e pentru sine la bucătărie, nimeni nu-ţi e prieten”, mai spune Dmitri. Poate şi graţie acestei stări de lucruri a învăţat să insiste.

La a treia încercare de a intra la bucătăria lui Bocuse, cei de acolo l-au salutat cu „iarăşi tu!”, îşi aminteşte Dmitri. „Le-am cerut atunci o lună de probă. Le-am spus că, dacă nu fac lucrurile bine, lucrez o lună pe gratis. Nu au putut refuza. Au văzut că sunt motivat. A fost şi este foarte dificil, fizic mai ales. E ca Formula 1. Totuşi, cel mai dificil e din punct de vedere moral”, subliniază Dmitri.

Cum se învaţă mersul până la capăt?

În ce priveşte localul în care activează, Petrenko spune că se ţine de tradiţiile vechi. „Puterea noastră constă în faptul că repetăm în aceeaşi zi unul şi acelaşi lucru”, citează acesta din mottoul lui Bocuse. Aşa tocesc cei de acolo calea spre perfecţiune.

Despre diferenţele dintre cultura gastronomică din R. Moldova şi cea din Franţa, Dmitri spune că „aici oamenii vin mai mult la restaurante ca să mănânce. La noi, de obicei, oamenii merg în localuri ca să serbeze, cu anumite ocazii. Aici, restaurantele sunt mai mereu pline”. Despre francezi, Petrenko spune că, deşi mănâncă destul de copios, nu se îngraşă. Secretul este vinul roşu, pe care aceştia îl consumă la masă. Cât despre sine, Dmitri spune că îi place „bucătăria mediteraneană, mai ales peștele și fructele de mare. Eu prefer să fac gustări reci”.

În încheiere, Petrenko punctează că toată această cale până la realizarea scopului său „a fost plină de obstacole, dar am înţeles că e important să ştii să mergi până la capăt, în pofida a orice, atunci când vrei să-ţi realizezi visurile”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *