Când lucrez, parcă dansez

Joia trecută, gunoierii şi măturătorii din R. Moldova au sărbătorit ziua lor profesională. «Tot cu mătura în mână», spune zâmbind Ecaterina Ţărnă. La ora 4 dimineaţa, ea era deja în Grădina Publică Ştefan cel Mare din Chişinău, unde îi este locul şi frontul de muncă. A făcut curăţenie într-o mare grabă, ca să reuşească să se elibereze până la întâlnirea cu primarul.

Dimineaţa, în parc, la intrarea dinspre Muzeul de Istorie, mătură Ecaterina Ţărnă. O femeie de aproape 60 de ani, îmbrăcată într-o salopetă şi o vestă albastre, cu o basma înflorată pe cap. Dacă o saluţi, îşi îndreaptă spatele, ridică privirea şi îţi răspunde zâmbind. Bătrâneii şi tinerii care vin mai des pe aici o cunosc. Stau de vorbă cu ea. Se întâmplă ca unii să-i mulţumească pentru că este atât de atentă şi face aşa bine ordine. Alţii o întreabă de unde are atâta răbdare. Ea nu este scumpă la vorbă. Găseşte timp pentru fiecare şi este bucuroasă că oamenii o cunosc şi îi apreciază efortul.

«Când lucrez, întineresc»

Catea, cum o numesc colegii de muncă, este pensionară, mamă a cinci copii. De aproape două luni lucrează măturătoare împreună cu soţul. Sunt responsabili de curăţenia din grădina publică. O fac din necesitate, dar şi din plăcere. «Cum să stai acasă? Poţi să-ţi ieşi din minţi. Când lucrez, întineresc. Nimic nu mă doare şi mă bucur că, în urma mea, rămâne curat», spune ea. Cel mai mult îi place să măture porţiunea unde un bărbat cântă la acordeon. Îi place muzica, şi când lucrează pe acolo se învârteşte ca un cucoş, harnică şi mulţumită, recunoaşte ea.

Nu are un regim bătut în cuie, dar e de dorit să vină la lucru cât mai dimineaţă. Ecaterina ştie că este şi mai uşor de lucrat când nu prea este lume în parc, «nu am de cine mă feri şi nimănui nu-i încurc». Acum, când s-a mai încălzit afară, e mai simplu. Troleibuzul se porneşte mai dimineaţă. Ea locuieşte la Ciocana şi acesta este singurul mijloc de transport cu care se deplasează. Are şi abonament.

6 zile de măturat şi  2 mii de lei

Se trezeşte pe la ora două noaptea. Nu prea poate dormi, dar îşi face şi griji să nu întârzie. Se uită la televizor câteva ore. Mănâncă ceva, împreună cu şoţul. Îşi pune măturiţa în sacoşă, pentru strâns gunoiul o ia pe cea de acasă, că este mai comodă, după care pornesc la muncă. Încep a mătura pe la cinci şi jumătate, cel târziu şase, şi termină în jurul orei două, după amiază. «Mătur repede. Mă strădui cel mai mult să reuşesc până apar oamenii. Când este mai puţin râs, la amiază putem pleca deja spre casă. De obicei, este mult gunoi. Şi coşurile sunt pline, şi pe scaune – numai hârtii. Sunt cam nepăsători tinerii», spune femeia.

Lucrul nu-i uşor, dar nici mai greu decât altele, spune femeia, care a lucrat 30 de ani la Fabrica de sticlă, în condiţii nocive.  «Ne doboară lucrul acesta şi praful îţi intră peste tot… Dar unde să te duci în altă parte? Eu pun capul în pământ şi iute-i gata totul», spune ea. Face acest lucru şase zile pe săptămână, doar vinerea sunt liberi. Pentru aceasta, primeşte un salariu de 1903 lei, care, adăugat la pensia de 700 de lei, face o mică diferenţă la bugetul familiei.