Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Balticul din Oxentea

Balticul din Oxentea

Prima dată a aflat de existenţa Lituaniei, răsfoind o carte de citire, pe când era copil. Nici prin gând nu i-a trecut că va ajunge să locuiască anume în această ţară. Destinul însă l-a îndreptat tocmai pe acest făgaş. Ipolit Leca are aproape 55 de ani şi este originar din R. Moldova. S-a născut şi a copilărit în s. Oxentea, r. Dubăsari. Deja în anii de studenţie, a cunoscut-o pe cea cu care avea să-şi unească destinul.

„Eram student la jurnalism, la USM, când la Chişinău venise în vizită un grup de studenţi lituanieni. Printre ei era şi viitoarea mea soţie. În scurt timp, am dat curs invitaţiei de a vizita Lituania. A fost o călătorie care continuă şi astăzi. Cu timpul s-a înfiripat povestea dragostei noastre. Am plecat din Moldova cu câteva cărţi, câteva poze şi cu imaginea chipurilor dragi”.

Începutul

Stabilit într-o ţară necunoscută, a trebuit să se integreze şi să-şi găsească un rost în viaţă. „Obstacolele birocratice din fosta URSS şi mai ales necunoaşterea limbii lituaniene nu-mi permiteau să-mi fac meseria. Pentru a te integra, era necesar să ai viză de reşedinţă, dar pentru a o obţine trebuia să ai carnet militar şi să fii luat la evidenţă”.

Pentru a-şi câştiga o bucată de pâine, s-a angajat mai întâi la o uzină care producea detalii pentru aparate de radio. Această meserie, însă, nu era vocaţia sa. Peste trei luni a abandonat-o. Între timp, reuşise să înveţe suficient de bine lituaniana. I-au trebuit cam o sută de zile. S-a angajat apoi în calitate de antrenor de tenis. În paralel, traducea din lituaniană în română. Aşa au ajuns pe masa cititorilor de la noi o seamă de lucrări semnate de clasicii literaturii lituaniene — Vaijgantas, Ionas Biliuns, Jemaite şi alţi peste treizeci de autori adunaţi în paginile a opt cărţi. Cu timpul, a revenit şi la meseria de jurnalist. „La sfârşitul perestroicii, am fost angajat la ziarul „Sfatul Ţării”. Deoarece evenimentele cele mai importante aveau loc în capitală, am fost nevoit să mă transfer cu traiul de la Kaunas la Vilnius”.

Un nou început

Departe de casă, simţea nevoia să-şi vadă mai des conaţionalii şi să respire împreună cu ei româneşte. Astfel ia naştere Asociaţia de limbă şi cultură română „Dacia”. „Aici se adunau circa 100 de persoane. Ne întâlneam pentru a discuta probleme de actualitate şi pentru a ne împărtăşi grijile”. Cu eforturile Asociaţiei „Dacia”, la Vilnius a văzut lumina tiparului primul număr al ziarului „Glasul”, în grafie latină.

Cu timpul s-a înscris la Facultatea de Litere a Universităţii din Vilnius, dar nu s-a oprit aici. Concomitent, şi-a propus să înveţe şi limba lui Dante, italiana. Obiectivul a fost realizat, culminând cu elaborarea unui manual de limbă italiană, care a consolidat temeliile italienisticii lituaniene. Totodată, a reuşit să fondeze o şcoală privată de limbă şi cultură italiană. „Mică, dar modernă, şcoala se află într-o „rivalitate” acerbă cu facultatea de litere a Universităţii din Vilnius şi cu Institutul Cultural Italian”. Printre discipolii şcolii lui Leca figurează ex-ministrul de Externe al Lituaniei, Algirdas Saudargas, doi ambasadori, preoţi şi tineri care şi-au desăvârşit ulterior studiile în universităţile şi academiile din Italia. Până şi fostul preşedinte, Algirdas Mykolas Brazauskas, a apelat la serviciile şcolii fondate de Ipolit Leca.

Concomitent, Ipolit Leca practică şi meseria de translator, mijlocind discuţiile demnitarilor politici din Moldova şi România cu omologii lor baltici.

Vocaţia muncii

În pofida greutăţilor înfruntate în primii ani de trai în Lituania, a îndrăgit această ţară. „Aici oamenii se deosebesc foarte mult de moldoveni. Au păstrat de-a lungul veacurilor o conştiinţă naţională nealterată şi împreună cu ea o verticalitate de invidiat. Moldovenii se mlădie, ba chiar se frâng la cea mai uşoară adiere de vânt”.

Ipolit consideră că, dacă dorim să avem o imagine pozitivă în ochii lumii, e cazul să ne apucăm de muncă, pentru că majoritatea pământenilor noştri nu ştiu ce înseamnă a munci cu adevărat.  „Din scurtele mele şederi la baştină, îmi dau seama că într-o ţară care zace în post-totalitarism, de lucru ajunge pentru toţi”. Ceea ce lipseşte are alt nume – dorinţa de a munci şi o pregătire profesională adecvată. „Dacă ai ajuns să nu te angajeze nimeni, e cazul să-ţi inventezi tu însuţi un loc de muncă”.

Ipolit Leca crede că vor trec generaţii până când ne vom deştepta şi, cu sufletul plin de mândrie, vom afirma că suntem născuți în R. Moldova.

Lilia Zaharia-Cravcenco