Badinter, rădăcini şi ramuri basarabene

Zilele trecute, la Chişinău s-a aflat Robert Badinter, celebrul promotor al drepturilor omului, senator al Franţei şi ex-Ministru al Justiţiei din Franţa. A venit la Chişinău pentru a promova reformele în sistemul de justiţie pentru copii, vizitând secţia specială din Penitenciarul nr. 13 din Chişinău, unde sunt deţinuţi adolescenţii. A avut de asemenea întâlniri cu demnitari şi reprezentanţi activi ai societăţii civile. Badinter i-a cerut Ministrului Justiţiei închiderea carcerelor şi oferirea unor condiţii umane deţinuţilor minori.

Robert Badinter are 72 de ani.  El este preşedinte de onoare al Proietului Mondial al Justiţiei, care are drept scop promovarea drepturilor omului în statele lumii şi este cunoscut în lume ca persoana care a abolit pedeapsa cu moartea în Franţa, dar şi ca participant la scrierea constituţiilor noilor state europene. La Chişinău a venit în calitate de ambasador UNICEF al promovării justiţiei juvenile. Ludmila Bulgar, lideră a Comunităţii Basarabenilor din Belgia, a descoperit că Badinter are rădăcini basarabene.

Parcurgând presa de la Chişinău, am fost plăcut surprinsă să descopăr că senatorul francez Robert Badinter, cea mai remarcabilă personalitate franceză a anilor ‘80, se află în vizită la Chişinău. În plus, se pare că fostul ministru francez al Justiţiei, avocat de excepţie şi fervent apărător al drepturilor omului, a vizitat şi închisorile noastre.
De ce am fost atât de induioşată la ideea sosirii în Moldova a Mesiei drepturilor omului? Pentru că este un personaj care a schimbat faţa justiţiei franceze, transformând-o într-o ţară mai umană, fără pedeapsă cu moartea, abolită abia atunci cand Robert Badinter a fost numit Ministru al Justiţiei. Franţa, o ţară cu o tradiţie umanistă, tărăgăna abolirea „ghilotinei”, până când acest avocat neliniştit nu a reuşit să convingă autorităţile că pedeapsa cu moartea trebuie scoasă în afara legii penale franceze.

Se pare că asta era convingerea lui Badinter dintotdeauna, doar că i-au trebuit ani de zile pentru a reuşi. Momentul crucial a fost apărarea, în cadrul unui proces care scandalizase Franţa, a unui criminal care omorâse un copil. Când spun „a apâra”, nu vreau să zic „a-i lua parte”. Badinter şi echipa de avocaţi care asigurau apărarea acuzatului au avut un singur scop: evitarea pedepsei cu moartea. Şi au reuşit. Acesta a fost începutul sfârşitului pedepsei cu moartea în Franţa. Era în 1981.

De atunci au trecut ani, dar de fiecare dată când se vorbeşte despre Badinter, nu-mi pot stăpâni emoţiile: acest om este excepţional şi, poate nu întâmplător, are o bunică din Basarabia. Desi foarte discret la capitolul viaţă privată, Badinter declara într-un interviu pentru presa franceză acum 10 ani că are „o bunică din Basarabia. Îmi aduc aminte că vorbea cu accent, dar, deşi eram mic, a reuşit să-mi transmită multe valori”.

În cinstea lui, al doilea prenume al copilului meu este Robert, şi asta pentru că, cu două săptămani înainte să îl aduc pe lume, a fost difuzat pe France 2 un documentar despre viaţa umanistului francez Robert Badinter. Se pare că acest prenume este un pic demodat în Franţa, dar valorează mult omul care îl poartă.

Ludmila Bulgar