„Atunci când acasă situaţia materială este şubredă, primii care au de suferit sunt artiştii”

Interviu cu Silvia Ţabor, fondatoarea unei orchestre în Canada

— De ce aţi ales să faceţi muzică?

— Pentru că tatăl meu este muzician, şcoala de muzică a fost o ocupaţie obligatorie pentru toţi cei trei copii din familia noastră. Mai târziu, părinţii mi-au sugerat – cam tot obligatoriu – că ar fi bine să fac şi Colegiul de muzică, considerând că acesta va fi un mare avantaj în viaţa mea. După colegiu, eram liberă să aleg facultatea, oricare, deoarece pe atunci părinţii mei credeau că voi fi suficient de matură să am o viziune mai clară şi mai înţeleaptă asupra viitorului meu. După ce am terminat colegiul, singură am hotărât că vreau să fac muzică, şi anume dirijare. La acel moment, părinţii chiar s-au ţinut de cuvânt şi nu au influenţat în niciun fel alegerea mea.

— Cum se face că aţi ajuns la studii în Canada?

— De fapt, eu am emigrat în Canada. Imediat cum am finisat Academia de Muzică, am şi expediat actele. Peste un an şi jumătate, eram deja în Canada. Ajunsă acolo, am aplicat la studii de master. Foarte mult mi-am dorit să fac o universitate în limba franceză şi alta în engleză, de aceea am făcut masterul la McGill University şi mai târziu doctoratul – la Université de Montréal.

— De ce dirijare?

— Când am ales dirijarea, nu m-am gândit la anumite perspective pe care le-aş putea avea. A fost doar o dorinţă mare, o pasiune pentru dirijare şi poate şi un fel de intuiţie că anume aceasta este pentru mine. E greu de explicat.

— Cât talent şi câtă muncă este în dirijare?

— Talentul, sau darul, este cu siguranţă un element important, dar el este prea mic în raport cu munca pe care trebuie să o depui. Mă refer anume la intenţia de a deveni un muzician bun.

— Care este partea dvs. preferată dintr-un concert?

— Sunt multe momente memorabile într-un concert. Desigur, cel mai frumos este atunci când, împreună cu orchestra, reuşiţi să vă contopiţi cu muzica pe care o interpretaţi, creând o atmosferă magică, plină de energie. Atunci simţi fericirea supremă. La fel de important este să ştii că publicul a reuşit să savureze din plin acele momente. Până la urmă, părerea mea e că ceea ce se face în repetiţii, e pentru interpreţi, iar ce se face la orice concert e pentru public.

— Aţi colaborat cu diverse orchestre din lume. Vă amintiţi de vreo întâmplare deosebită legată de aceste colaborări? V-a plăcut să lucraţi în mod special cu o orchestră anume?

— Fiecare colaborare a fost în felul său deosebită şi, desigur, pentru un tânăr dirijor e o experienţă valoroasă. Dacă e să-mi amintesc o întâmplare mai specială, cred că ar fi despre prima mea operă – „Carmen”, unde cântăreţul a uitat cuvintele pentru vreo câteva măsuri… A fost un moment destul de stresant, dar am reuşit să-l fac neobservat pentru public. Atunci, având foarte puţină experienţă de dirijor de operă, care de fapt este cel mai dificil gen muzical în opinia mea, m-am văzut pentru scurt timp un mic erou. Ulterior am constatat că pentru dirijorii cu experienţă astfel de întâmplări nu sunt ieşite din comun.

— În opinia dvs., ce contează cel mai mult în lucrul cu o orchestră?

— Contează, în primul rând, să cunoşti bine care sunt cerinţele tale de la orchestră şi să ştii cum să le ceri muzicienilor realizarea acestora. Ai nevoie de multe studii, de cunoaşterea perfectă a partiturii, dar şi multe alte nuanţe de care un dirijor este responsabil, odată ce-şi asumă acest rol. Este extrem de importantă şi partea interpersonală, comunicarea între dirijor şi muzicienii orchestrei. Este un mare avantaj când dirijorul reuşeşte să fie apreciat atât ca un lider şi muzician bun, dar şi ca o personalitate. În astfel de condiţii, colaborarea e mai eficientă.

— Cum a fost să fondaţi o ditamai orchestră în Canada?

— Păi, această aventură s-a produs datorită faptului că am avut nevoie să realizez concerte pentru examenele mele de doctorat. Nu ni se impuneau anumite lucrări, dar, desigur, îmi doream să fac ceva mai interesant şi pentru asta a trebuit să depun efort în organizarea unei orchestre mai mari. Şi, având un nucleu de muzicieni, după ce am finisat doctoratul, am decis să oficializez orchestra şi să realizăm în continuare programe. Dar, ca peste tot, problema financiară ne dădea bătăi de cap şi acesta era un obstacol în organizarea mai multor evenimente. Din aceste motive, eram responsabilă atât de activitatea artistică, dar şi de cea managerială. Nu era deloc simplu. Cu toate dificultăţile, fiecare concert era o mare sărbătoare şi o bună motivare pentru realizarea unor evenimente noi.

— Cum vi se pare muzica clasică din R. Moldova?

Admir mult muzicienii noştri pentru faptul că reuşesc să supravieţuiască în condiţii dure de criză financiară. Mai ales, e extrem de dificil pentru cei care fac muzică clasică. Nu ştiu cum va fi în viitor, dar văd tot mai mulţi muzicieni foarte buni care îşi schimbă meseria, sau pleacă în alte ţări la studii şi, evident, mulţi dintre ei rămân acolo. Mi-ar plăcea să pot spune lucruri mai optimiste, dar, sincer vorbind, greu îmi imaginez o situaţie bună, deoarece se ştie că atunci când situaţia materială este şubredă în ţară, primii care au de suferit sunt artiştii, pentru că există tendinţa de a considera că arta nu este cea mai importantă în aceste momente. Dar, pe o notă mai pozitivă, aş vrea să menţionez că avem multe talente, şi sper că ele vor reuşi să nu se piardă.

— Acum, că locuiţi în Taiwan, ce se întâmplă cu muzica din viaţa dvs.?

— De fapt, de multe ori un dirijor poate face mai mult decât doar dirijare. În ultimii doi ani, activitatea mea este legată mai mult de instruire. Având mai mult timp la dispoziţie, exersez mai mult la pian, ceea ce anterior, nu-mi prea reuşea, deoarece eram foarte ocupată cu proiectele mele. Până la urmă, e o perioadă de tranziţie, aşa cum se întâmplă deseori în viaţa omului, şi cine ştie ce îmi rezervă viitorul? Savurez din plin ceea ce îmi oferă viaţa şi încerc să învăţ lucruri noi, care sper să-mi fie de folos în viitor.

— Cum a fost să vă transferaţi din Canada în Taiwan?

— La început, a fost o aventură care trebuia să dureze doar câteva luni. Am citit pe un blog despre Taiwan şi foarte mulţi vorbeau frumos despre ţara asta. Am devenit foarte curioasă, deoarece, până atunci, nu auzisem prea multe despre Taiwan. Fiind aici, l-am întâlnit pe soţul meu, fapt care mi-a dat peste cap toate planurile. Transferul a fost simplu, deoarece atunci când am decis să plec pe o perioadă din Canada, unul dintre factorii importanţi a fost iernile lungi, care la început îmi plăceau, dar apoi am ajuns să mă satur de ele. Pentru mine, Taiwanul în acest moment este ţara perfectă, ador clima de aici şi nici chiar taifunurile nu mă deranjează prea mult. Cred că dacă vreodată vom decide să plecăm de aici, ar fi doar pentru Australia, acolo unde sunt socrii şi o parte din rudele soţului, dar deocamdată ne simţim foarte bine aici. Desigur, pentru mine e o perioadă de tranziţie, de obişnuinţă într-un mediu cu totul diferit, mediu pe care nu-l pot compara nici cu Moldova, nici cu Canada, dar este foarte interesant şi deosebit şi plăcut, ceea ce în mare parte se datorează soţului şi familiei sale care face tot posibilul ca să mă simt bine.

— De R. Moldova vi se mai face dor? În ce condiţii aţi reveni?

— În R. Moldova merg cu drag să-mi văd părinţii, fraţii şi nepoţii iubiţi, prietenii sau pentru proiecte legate de muzică. În rest, nu am motive pentru care mi-aş dori să revin definitiv.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *