Artă în vremea crizei

Vine spre muzeul Zemstvei îmbrăcat lejer și cu chipiu pe cap. Duce cu sine o geantă de voiaj. Intrăm înăuntru, unde e răcoare și semiîntuneric. Ne așezăm la masă. Antoine Pickels se mai salută o dată. A venit din Belgia, unde lucrează ca artist, scriitor, curator, profesor și critic. Reușim să-l prindem pentru o discuție cu câteva ore înainte de zbor.

Domeniile primare de cercetare ale lui Pickels sunt dansul contemporan, teatrul experimental și artele vii în spațiul public. La Chișinău a venit pentru a participa la ciclul de prezentări „Orașul și culturile lui”, în cadrul programului Bibliotecii Spațiului Public. Spune că a reușit să vadă puțin din ceea ce este Chișinăul, întrucât a fost foarte ocupat cu diferite lecţii din program. Acest lucru însă nu l-a oprit de la a face câteva observații.

Contraste violente și lipsa unui simț al apartenenței

„Am găsit contraste destul de puternice şi violente între sărăcia ce se vede la oamenii care vin din sate pentru a vinde legume la piaţă, şi apoi – alţi oameni, care mănâncă sushi în restaurante”, spune Pickels. În termeni de urbanism, a remarcat influenţa sovietică, dar şi clădirile mai noi, între care spune că nu există un mare sens al concertării.

„Cred că poţi avea o senzaţie ciudată asupra a ceea ce este numit spaţiu public. De exemplu, la sfârşitul anilor ’90, lucram în Congo, în Kinshasa, care, de fapt, este un oraş mult mai mare decât e Chişinăul, şi acolo exista un contrast similar – clădiri din timpurile coloniale, clădiri construite în timpul de după independenţa Mobutu şi unele dezvoltări mai recente, lucruri neoliberale. Acolo, este de asemenea dificil pentru oameni să aibă acest simţ al apartenenţei, să simtă că acest spaţiu ar fi al lor. Aici e ceva similar, în sens că da, vezi că oamenilor le place să fie afară, că parcul e plin şi că există o viaţă socială care ar putea să aibă loc în afară. Dar, mai apoi, observi atâta spaţiu în care nu e deloc uşor să trăieşti – dacă eşti o mamă cu un cărucior, dacă suferi de un handicap, este foarte dificil să te mişti aici. Pentru mulţi oameni, este limitată experienţa oraşului”, opinează Antoine Pickels, adăugând că, în acelaşi timp, oamenii de la noi sunt politicoși și există un sentiment civic, deși unul destul de greu de exercitat.

Cultura pe străzi

Pickels povestește că, dacă nu ar fi făcut și teatru, și film, și scriitură, probabil nu ar fi supravieţuit. „Este important pentru mine, din punct de vedere mintal, să existe o parte creativă, o parte de educare şi predare şi o alta de organizare a evenimentelor culturale. Sunt trei părţi diferite ale personalităţii mele şi încerc să fac totul pe aceste trei nivele. Din punct de vedere economic, acum sunt curator independent. Am fost anterior proprietar la festivaluri şi evenimente similare, iar azi sunt mai mult freelance. Este o chestiune de supravieţuire – trebuie să faci munci diferite în acelaşi timp, dacă vrei să supravieţuieşti. Acum Bruxelles-ul a devenit un oraş scump… ai putea doar să stai acasă, dar dacă vrei să te mişti, să vezi lucruri, trebuie să faci bani”, spune Antoine.

El adaugă că în Bruxelles, ca şi în mai multe regiuni din Europa, de altfel, s-au făcut tăieri de buget pentru sectorul cultural. Totuşi, comparativ cu R. Moldova, dispun de mai multe resurse financiare, deși companiile și festivalurile din Belgia şi-au redus din bugete şi au găsit alte căi de a lucra. Totodată, așa cum munca sa se axează pe spațiul public („nu aş face niciodată ceva cu scaune şi o scenă”, spune Pickels), acum trebuie să se confrunte și cu problemele legate de securitate, după atentatele din Belgia. „Aşa că chestia cu spaţiul public a devenit complicată. De fapt, venind în Moldova, te simţi în pace, pentru că la Chişinău nu vezi prea multă poliţie pe stradă, în timp ce la Bruxelles e peste tot. E ceva ce a complicat lucrurile”, relevă scriitorul.

Lecția de independență

Totuși, „oraşul ne consideră prieteni sau aliaţi, la fel şi poliţia, care crede că e bine că face muncă culturală pe străzi”, completează Antoine, amintindu-și, în același timp, că odată a trebuit să anuleze un eveniment deoarece a-l organiza în acel spațiu era prea riscant. „Totuşi, ideea e să nu cazi în extrema discursului de securitate – dreptul de a face demonstraţii, de a fi împreună într-un spaţiu public trebuie să nu fie umbrit”, indică el.

Antoine Pickels crede că e important să se investească în cultură. „Ai putea spune că oamenii au lucruri mai importante de făcut decât asta, dar de fapt, pe timp de criză şi în situaţii foarte dificile, ei găsesc deseori că e important să facă ceva precum e arta, pentru că asta le dovedeşte că sunt în viaţă. E ca şi cum ai petrece. Ai nevoie să faci asta pentru a-ți dovedi că eşti viu, că nu te-au ucis. Arta este, de asemenea, un fel de a transmite viziunile noastre societăţii. Chiar dacă nu schimbi totul de unul singur, o idee pe care ai scos-o în faţă, printr-o performanţă, poate arăta o problemă şi poate duce la o transformare”, mai spune artistul.

În încheiere, revenim la rădăcini – tatăl său a fost prozator, poet şi critic și a exercitat o mare influenţă asupra lui Antoine, fără ca el să realizeze asta, la început. „Mama a fost pictoriţă şi o femeie destul de independentă. Nu a fost căsătorită cu tatăl meu, de fapt. A divorţat de fostul ei soţ când eu aveam trei ani. Asta se petrecea în anii ’60 – trăia singură cu cinci copii, fiind un artist fără bani, care preda, pe de o parte, şi făcea expoziţii, pe de alta. Creştea cinci copii fără bani de la tata. Asta chiar a fost o lecţie despre independenţă. Şi despre puterea femeilor, de asemenea. E ceva la care încă mă gândesc”, conchide Pickels.