Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   ADRIANA şi CRISTI: turneu prin…

ADRIANA şi CRISTI: turneu prin satele în care au cântat Doina şi Ion

A trecut Prutul pentru a-şi continua studiile la un liceu din Iaşi. Acum, are studioul său muzical, iar muzica îi aduce succes. Interpreta firavă, care îmbină sufletul cu raţiunea, fiind preocupată şi de felul în care o femeie ar putea deveni mai puternică, rămânând la fel de  feminină, Adriana Rusu s-a născut în luna cadourilor. Deşi este răsfăţată mai mult ca alţii în această lună, ea spune că ar fi gata să îmbrace costumul lui Moş Crăciun în repetate rânduri, deoarece îi place să facă lumea să zâmbească.

A îndrăgit muzica de mic copil. Şi până astăzi este convinsă că anume muzica este remediul care îi poate face pe oameni fericiţi. A început cu lecţii la pian, dar a fost atrasă de canto, deoarece este înzestrată cu o voce inconfundabilă.

Emblema naţională a ţării

Colaborarea cu Cristi Aldea-Teodorovici a început prin 2008, când a participat la Festivalul de muzică uşoară „Două inimi gemene”. În 2011, au cântat împreună în cadrul unui turneu care a avut loc în Franţa şi în SUA. Cristi Aldea-Teodorovici povestea pentru postul de televiziune Prime tv că, în prezent, se pregătesc pentru un turneu naţional, care ar include câteva localităţi mai importante din R. Moldova. El a recunoscut că ar fi mai dificil să organizeze turneele prin satele în care au cântat şi părinţâii săi.

„Mă simt simt onorată de participarea în acest proiect, deoarece Ion şi Doina au fost şi sunt o emblemă a R. Moldova, iar eu vin pe scenă pentru acei oameni care iubesc creaţia acestor mari interpreţi”, spune Adriana.

În prezent, interpreta se pregăteşte pentru acest turneu, dar concomitent munceşte şi pentru lansarea albumului său, care va apărea aproape prin luna septembrie. „În R. Moldova vrem să mergem în toate oraşele şi satele în care au cântat Ion şi Doina”, spune interpreta.

Pasiune…Interes…Afacere…

Munceşte mult şi spune că nu vede vreo diferenţă dintre R. Moldova şi România. Ea ştie că geografia contează mai puţin atunci când lupţi să realizezi ceva. „Munca e mai importantă”, explică tânăra artistă.

A ales să facă psihologie, pentru suflet, deoarece îi place să comunice cu oamenii. A făcut mai multe stagii prin centrele de plasament, dar şi în penitenciare. Este interesată de comportamentul femeilor în politică şi din acest motiv a decis să-şi continue studiile masterale în psihologie politică şi lidership. Margaret Thatcher a fost subiectul de studiu, deoarece o consideră unica femeie din lume care a reuşit să demonstreze lumii întregi că o femeie poate fi un adevărat lider.

Chiar de spune că nu are tangenţe cu această personalitate puternică, ea se încadrează în mai multe activităţi. Pe lângă muzică şi psihologie, face şi studii economice, astfel încât, în acest an, la toate meritele sale se va adăuga şi diploma de licenţiată în studii economice. „Am un mic studiou în Iaşi şi cred că studiile în economie mă vor ajuta să gestionez mai eficient activitatea, dar şi resursele”, susţine Adriana.

Motto-ul după care se ghidează în viaţă este „să rămâi om în orice situaţie şi să preţuieşti relaţia interpersonală”.

Primul său album, „Sentimente”, a fost lansat pe 11 decembrie 2008. A colaborat cu Vanotek, coproducătorul piesei Chica boom (Dan Balan). În prezent, lucrează la patru piese noi, pe care le va lansa în timpul apropiat.

Aida COTRUŢĂ