Actriţa şi regizorul Daniela Burlaca: „Poţi face dintr-un rol o bijuterie, având două replici într-un spectacol”

Când intră în scenă, îşi face cruce. Când iese, mulţumeşte Celui de Sus. A ştiut dintotdeauna că scena este soarta sa. Deşi este un drum dificil, n-a regretat niciodată alegerea făcută.

Daniela Burlaca este actriţă la Teatrul „Eugene Ionesco”. Concomitent, este actriţă şi regizor la Teatrul „Studio Geneza Art”, unde este şi membru fondator. Este laureat al Galei Premiilor UNITEM 2015, unde a obţinut Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală – spectacolul „Scaunele”.

„Actoria este pasiunea mea nr. 1”

Părinţii actriţei, fiind şi ei oameni de artă, şi-au susţinut fiica în toate. „Cred că nu aş face nici o altă meserie mai bine decât aceasta. Chiar dacă munceşti foarte mult în orice meserie şi trebuie să înveţi multe, te naşti cu har de la Dumnezeu, moşteneşti şi câte ceva de la părinţi. O mare importanţă îi revine şi intelectului, educaţiei, dar, bineînţeles, şi pasiunii. Iar actoria este pasiunea mea nr. 1”, zâmbeşte Daniela Burlaca. Afirmă că nu contează cât de mare este rolul, ci câtă muncă se depune în realizarea lui. „Poţi face dintr-un rol o bijuterie, având două replici într-un spectacol”, remarcă actriţa.

Deşi a făcut şcoală de actorie, s-a regăsit şi în calitate de regizor. „Dacă actorul simte că are nerv regizoral care nu-l lasă în pace, trebuie să-l încerce”, aşa îşi explică tânăra pasiunea. Recunoaşte că actorii sunt prost plătiţi, însă nu se plânge. „Actorii din R. Moldova sunt oameni şi ei, fiind nevoiţi să se implice şi în alte munci, pe lângă teatru, dar care sunt dictate de aceeaşi meserie. Poţi să fii prezentator, să faci şi televiziune, şi radio etc. Le comasăm pe toate. Dacă nu există o altă soluţie, ce să facem? Nu aş vrea să renunţ la meserie”, spune actriţa cu optimism. „Nu vreau să plec din ţara aceasta doar pe motiv că actorii aici sunt mai puţin remuneraţi. Tind să fiu un artist demn, care m-am născut, am crescut, m-am dezvoltat şi muncesc în ţara mea”, adaugă tânăra.

„Suntem foarte fericiţi că ne uneşte scena”

Preferă rolurile dificile, care reprezintă o adevărată provocare. „Îmi plac rolurile care, în primul rând, au tangenţe cu mine, care mă storc. Unul dintre aceste roluri a fost Anny din „Iosif şi amanta sa”. Un rol foarte dramatic, foarte firav, un rol ca o floare, care dă în mugur, înfloreşte, după care se ofileşte şi-i cad petalele. Aceasta se întâmplă cu mine în acest rol. Jucând-o pe Veronica Micle, după ce ies din spectacol, mă dor coastele. Probabil, e foarte mare încărcarea psihologică, pentru că totul e bazat pe confesiuni, scot la iveală nişte adevăruri ale vieţii, pe care trebuie să le trec prin mine. Nu pot spune că rolul Saftei din „Chiriţa în provincie” e mai uşor. Fiind un rol de comedie, dimpotrivă, trebuie să-ţi pui în acţiune abilităţile fizice, pentru a crea plastica unui personaj bătrân şi, pe alocuri, caraghios”, enumeră actriţa doar câteva dintre rolurile jucate.

Jumătatea Danielei Burlaca este, de asemenea, un om al artei – actorul Iurie Gologan. Tânăra spune că este şi greu, dar şi uşor. „Este uşor, pentru că ştii cum se mănâncă această pâine. Din acest aspect, am toată libertatea să fac ceea ce vreau în scenă, să montez şi să joc ce-mi doresc. E şi dificil, pe de altă parte, pentru că nu avem timp pentru noi, pentru familie. Suntem permanent prinşi în repetiţii, în spectacole, dar suntem foarte fericiţi că ne uneşte scena şi acolo ne înţelegem dintr-o privire”, zâmbeşte actriţa. Chiar şi fiica lor s-a obişnuit cu ritmul de viaţă al părinţilor, iar Daniela vede viitorul fetiţei sale în scenă. „Sângele nu e apă, şi dacă îi este dat să facă parte din această lume, să fie cum vrea ea. Este foarte pasionată de dans, în special de balet, şi are potenţial. Merge la toate spectacolele noastre şi este foarte sensibilă. Nu-i place când tatăl său este împuşcat pe scenă şi mama sa este dezgolită. Până la urmă, pentru ea părinţi sunt, în primul rând, părinţi, şi nu actori”, explică Daniela Burlaca.

Recent, a obţinut Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală – spectacolul „Scaunele” (Gala Premiilor UNITEM). Susţine că acest premiu, la fel ca şi altele, reprezintă un imbold pentru a merge înainte.