Actriţa Aliona Munteanu: „Cu cât lovitura e mai mare, cu atât mă ambiţionez mai mult”

Visul din copilărie a urmărit-o pas cu pas, pentru ca la 25 de ani să devină realitate. A luat-o de la zero într-o ţară străină, fără să aibă prieteni şi fără să cunoască limba ţării-gazdă. Acest fapt, însă, a învăţat-o să fie mai puternică şi să păşească ferm spre împlinirea scopului propus.

De opt ani locuieşte în Canada, iar recent a revenit de la filmări din India. Este fericită că a reuşit să-şi realizeze acest vis, care i-a oferit posibilitatea să cunoască o lume nouă. Peste tot, însă, remarcă importanţa celor „şapte ani de acasă”.

517-aliona-munteanu2t1O inimă de copil

Aliona Munteanu s-a născut în s. Zaim, Căuşeni. La vârsta de trei ani deja inventa spectacole, pe care le ţinea în faţa porţii. „Mă îmbrăcam în hainele mamei, îmi luam încălţămintea ei cu toc şi îi puneam pe micii mei spectatori să-mi aducă flori, îi aşezam pe toţi în faţa scenei improvizate şi începeam să cânt şi să dansez”, îşi aminteşte Aliona. La grădiniţă mereu participa cu câte un număr de dans, iar la şase ani inventase ea însăşi un dans indian. „Bunica Aculina îmi cususe costumul, iar eu, pentru că nu dispuneam la vremea aceea de o casetă audio, am cântat cu vocea melodia „Jimmy Jimmy Aaja Aaja” şi, concomitent, am dansat”, relatează tânăra.

Mama Alionei, fiind bibliotecară, a organizat multe evenimente pentru copii, spectacole de Crăciun, de Paşte, de Ziua Limbii etc. Tatăl ei, muzician, cânta la chitară, trompetă, pian. „Atât mama, cât şi tata sunt modele de urmat pentru mine şi le mulţumesc pentru faptul că au crezut în visul meu şi m-au susţinut în toate”, spune Aliona. Şi-a făcut studiile la Facultatea de Teatru din Bucureşti, secţia de păpuşi şi marionete. Crescând printre cărţi, a fost mereu fascinată de poveşti, dorindu-şi să rămână în lumea copilăriei. „Mi-au plăcut păpuşile. Pe cele din copilărie şi acum le am acasă la Zaim. Am fost fascinată să aflu că şi adulţii se pot juca cu aceste păpuşi şi marionete, care prind viaţă prin mânuirea noastră”, mărturiseşte tânăra. „Inima mea mereu va rămâne o inimă de copil”, adaugă aceasta.

„Ador meseria mea!”

Deşi se simţea bine acasă, dragostea a dus-o pe un tărâm străin, în Canada. Curând, Harap Alb s-a transformat în Spânul din poveste. Ea, totuşi, a decis să meargă înainte. „Nu regret nimic. Dimpotrivă, am devenit şi mai puternică, luând-o de la zero într-o ţară unde nimeni nu mă cunoştea şi nici eu nu cunoşteam pe nimeni, nu ştiam limba, iar familia era prea departe”, remarcă Aliona. În prezent, îşi face studiile de master în actorie la UQAM în Canada. Concomitent, predă arta dramatică şi dansul, organizează spectacole de teatru şi joacă în filme. Ziua sa obişnuită începe la 06:00 (trezirea), pentru ca la 06:30 deja să iasă din casă. Revine pe la 22:30-23:00. Deşi e obositor, nu se plânge. „Ador meseria mea! Recunosc, însă, că nu este uşor. E o luptă continuă, dar mă bucur pentru roadele pe care am început să le culeg după atâta muncă”, zâmbeşte actriţa.

517-aliona-munteanu331În aprilie, Aliona a revenit de la filmări din India, astfel realizând un vis din copilărie. La sfârşitul lunii iunie, însă, va continua filmările, şi asta pentru că s-a descurcat bine şi regizorul a decis să-i mărească rolul, adăugând câteva scene. Aliona va juca rolul unei agente într-un birou, care, de fapt, are o altă identitate. Mai multe detalii nu a putut să ne spună. „E un thriller. În acest film veţi vedea de toate: şi dragoste, şi dezamăgire, şi minciună, şi speranţă, scene de lupte, cântece şi dansuri, ca în orice film indian”, ne destăinuie actriţa. Premiera filmului va avea loc în Chennai Tamil Nadu, India, pe 15 august 2015. Cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o este să nu renunţe la vise. „Chiar şi în momentele grele nu trebuie să-mi pierd speranţa şi nu trebuie niciodată să renunţ. Cu cât lovitura e mai mare, cu atât mă ambiţionez mai mult şi nu mă opresc până nu reuşesc”, punctează Aliona Munteanu, păşind cu paşi fermi spre realizarea visurilor sale.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Nina Munteanu

    Premiera filmului AAGAM în l.română VENIREA a avut loc abea acum la 18 martie 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *