Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   A schimbat cariera ştiinţifică pe…

A schimbat cariera ştiinţifică pe munca cu deţinuţii

Un copil care cerşea la colţul străzii a motivat-o să-şi abandoneze cariera ştiinţifică şi să meargă la închisoare. De aproape 13 ani, chimista Liubov Nemcinova a lăsat în urmă Academia de Ştiinţe şi îşi dedică munca celor care au contact cu închisoarea.

A început totul de la băieţelul pe care îl tot vedea cerşind lângă Academie, unde lucra. Era curioasă să afle ce l-a adus în stradă, unde şi ce face familia sa, dar mai mult decât atât, vroia să-l ajute. Când băiatul i-a obţinut încrederea, i-a spus că locuieşte cu bunica, care este bolnavă şi stă la pat, şi că de părinţi nu ştie nimic, dar probabil sunt la închisoare. Liubov a vizitat bunica, care într-adevăr era grav bolnavă, a sesizat autorităţile în legătură cu situaţia copilului şi a început s-o caute pe mamă.

„Veriga de legătură”

Peste tot i se închideau uşile, după ce era întrebată cine este ea, pentru că nu are astfel de drepturi. Pe de altă parte, ea, care nu avusese niciodată treabă cu închisoarea şi cu cei de acolo, a constatat că majoritatea mamelor ajunse după gratii sunt rupte de copiii lor şi nu mai ştiu unii de alţii. Astfel, a decis să fondeze o organizaţie neguvernamentală, Societatea Internaţională a Drepturilor Omului, pe care Nemcinova o numeşte “veriga de legătură între societate şi penitenciar”.

„Facem munca pe care statul n-o poate face, una pur umană”, explică Liubov Nemcinova prezenţa după gratii a ei şi a organizaţiei pe care o conduce. “În închisoare oferim consultaţii individuale, fiecare persoană poate să se apropie şi specialiştii noştri îi spun cum poate fi soluţionată problema cu care se confruntă şi o ajută”, adaugă ea. Problemele sunt foarte diverse. De la depresia survenită ştirii că are HIV/SIDA, tuberculoză, medierea unui conflict cu familia, până la întocmirea anumitor acte, coordonarea discuţiei cu autorităţile publice locale, identificarea locului unde se află copiii deţinutelor. Una dintre istoriile de succes, care de altfel este una tipică, este cea a trei fraţi, abuzaţi de tatăl alcoolic, care la rugămintea mamei au fost duşi la internat, dar nu împreună, ci separat şi care după insistenţa celor de la Societatea Internaţională a Drepturilor Omului au fost reuniţi.

„Mama nu este informată despre soarta copilului ei“

„Într-un mod, nu ştiu cum, incorect se face totul la noi. Mama nu este informată despre soarta copilului ei. Copilul este plasat într-un internat sau într-o casă de copii de tip familial şi nimeni nu-o informează despre această decizie, despre locul, adresa unde se află el. Mama continuă să creadă că el se află într-un anume loc, dar el nici pe aproape de acela nu-i”, vorbeşte Nemcinova despre una dintre problemele cu care se confruntă femeile deţinute. Psihologa de la penitenciarul Rusca recunoaşte că atunci când o femeie iese din închisoare şi încă mai are probleme nerezolvate sau când este limitată în acţiuni, apelează la dna Nemcinova.

Aduce 1 iunie la închisoare

Adiţional la cursuri de instruire pentru deţinute, asistenţă psihologică şi juridică acordată deţinuţilor şi persoanelor ieşite din detenţie, dar şi familiilor acestora, Societatea Internaţională a Drepturilor Omului, de câţiva ani buni, ajută mamele din închisoare să-şi găsească şi să-şi întâlnească copiii. Cu suportul organizaţiei conduse de Nemcinova, în fiecare an de 1 iunie, uşa închisorii este deschisă pentru toţi copiii care vin să-şi vadă mamele. Ba mai mult, cei de la Societatea Internaţională a Drepturilor Omului găsesc copiii,   conving familiile sau administraţia instituţiilor în care locuiesc aceştia să le permită deplasarea la penitenciar şi tot ei achită şi pentru călătoria celor care nu-şi permit acest lucru.

„Pentru copii este foarte important să vadă că mamele lor stau în condiţii umane, că dorm pe paturi, că au mâncare, că nu sunt abuzate. Cineva ne-a reproşat că ducem copiii în vizită la închisoare. Că detenţia e un loc de care lumea ar trebui să se teamă, că dacă vor vedea că e bine, toţi vor dori să ajungă acolo, dar noi ştim că nimic nu este mai groaznic pentru o persoană decât limitarea libertăţii şi lipsa contactului cu cei dragi. Multe deţinute aşa şi ne spun. Mai bine să nu mănânce, să lucreze din greu, decât să nu primească scrisori de la copii”, susţine Nemcinova.

Tatiana EŢCO