A înţeles semnificaţia limbii române în Grecia

Degetele de învăţătoare, până adineaori atât de fine, îi sângerau de atâta muncă. De durere fizică, dar şi sufletească, îşi lăsa lacrimile fără control. Continua să facă curăţenie şi pentru a nu ştiu câta oară îşi repeta în gând poezia lui Grigore Vieru: “Pe ramul verde tace o pasăre măiastră,/ Cu drag şi cu mirare ascultă limba noastră. / De-ar spune şi cuvinte când cântă la fereastră, / Ea le-ar lua, ştiu bine, din, sfânta, limba noastră”.

La cel de-al 5-lea Congres al Diasporei, în timp ce moldovenii adunaţi acasă s-au prins în discuţii aprinse despre limba pe care o vorbesc, română sau moldovenească, Larisa Bîlhac, o învăţătoare din Nisporeni, şi-a amintit, fără să vrea, de primele ei zile petrecute în Grecia. Ştia despre această ţară din istoria învăţată, de altfel, cultura ei generală a ajutat-o să fie mai uşor acceptată acolo. Când deja începea să înţeleagă câte ceva şi să rupă câte un cuvânt în greacă, comunica mai mult prin semne şi prin cuvintele scrise pe foiţe. Îşi aminteşte şi acum prima ei tentativă de a interacţiona intelectual cu familia la care lucra. A scris “1821 – Eteria”. A vrut să le transmită că ea cunoaşte istoria lor. Apoi au urmat ani de învăţare a limbii şi discuţii despre Homer, Hipocrate, Aristotel, Euripide.  Acum, când enumeră aceste nume, o face în greacă. În câteva clipe, zâmbeşte, se scuză şi se corectează.

În urmă cu 17 ani, când a decis să-şi ia concediu de jumătate de an de la serviciu  şi să meargă la lucru la Atena, nici prin cap să-i treacă că va învăţa această limbă complicată, şi că jumătate de an se va transforma, practic, într-o viaţă de om. Şi acum parcă simte frigul din iarna ceea. Erau în jur de 30 de grade. Trăiau la bloc, unde nu aveau nici căldură, nici apă şi nici lumină, cu excepţia câtorva ore. Cei trei copii, adolescenţi deja, purtau pe acel frig încălţăminte sportivă şi paltonaşe cu mâneci mult prea scurte. De opt luni nu primise salariu, nici ea şi nici soţul. Nici părinţii, pensionari, nu văzuseră bani de mult timp şi nu-i puteau ajuta. Faptul că era profesoară cu studii superioare şi directoare adjunctă de şcoală au fost detalii nesemnificative atunci când a decis să meargă în Grecia şi să câştige bani lucrând menajeră. A plecat în ianuarie.

A revenit peste un an şi jumătate. Credea că-i definitiv. “Chiar am vrut să rămân. Apoi, a fost şi mai greu. Copiii creşteau… Ei au început a plânge: “Mămică, dacă tu nu ai să pleci, noi nu o să facem nici studii superioare, noi n-o să avem nici ce mânca, nici cu ce ne îmbrăca. Trebuie să te duci”. Şi am plecat”, îşi aminteşte Larisa.

Acum, fiul ei este manager în cadrul unei companii din capitală, o fiică s-a stabilit cu traiul în America, iar alta a fost nevoită, din cauza salariului de pedagog, să meargă la maică-sa şi să lucreaze la un hotel. Profesoara din Nisporeni nici nu ştie dacă vreodată s-ar mai întoarce definitiv în Moldova. “Să vin înapoi acasă, ce să fac? La vârsta mea, aici nimeni nu mă mai ia la muncă, dar eu am încă puteri mari şi energie multă. Şi-apoi şi salariu. Acolo, de bine de rău, lucrezi două zile şi trăieşti două săptămâni. Aici, lucrezi o lună şi nu-ţi ajunge pentru două zile”. Acasă vine frecvent, ce-i drept, mai rar decât trimite bani. Nu doar copilul şi bătrânii părinţi o mai leagă de acest pământ. Mai este ceva, ceva care nu se vede, ci doar se simte. “De câte ori vin acasă, mi se pare că nu am plecat niciodată. Nu simt că sunt înstrăinată de casă. Când coboară avionul şi văd parcele verzi şi pământul negru, îmi curg lacrimile, simt că ăsta-i pământul meu”.

Cu toate acestea, sentimentul respectiv nu-i poate oferi şi starea de bine pe care o are în Grecia, unde se simte mai puţin dezorientată şi străină. “Grecii aşa ne şi spun, că noi avem două patrii, una acolo unde ne-am născut şi alta, acolo unde ne trăim viaţa”. La Atena, profesoara a înfiiinţat împreună cu alţi compatrioţi Fundaţia moldo-elenă “Orfeu”, este conducătoarea Cenaclului “Legământ”, cântă în cor şi organizează tot felul de alte activităţi culturale, astfel încât ea, dar şi alţi moldoveni emigraţi să-şi trăiască viaţa în cealaltă patrie cu sufletul cât mai împlinit.

Ce n-a reuşit, însă, Larisa Bîlhac în toţi aceşti 17 ani este să recite fără lacrimi poezia “Frumoasă-i limba noastră”. Vocea-i tremură şi după primele două versuri se opreşte. “S-ar părea că e o poezie pentru copii, dar o însemnătate atât de mare avea pentru mine. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă limba maternă. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă limba română pentru mine”, explică Larisa cu un zâmbet cald, în care s-ar citi durerea unui întreg neam.

Tatiana EŢCO

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. eu

    o mare saracie care face sa desparta sot de sotie, copii de parinti, parinti cu ochii in lacrimi. Mare pacat sunt aceste plecari, dar…

  2. roman pina la moarte

    intrebarea e :de ce trebuie s-a ajunga romanii basarabeni peste hotare pentru a intelege semnificatia limbi matrene (romane)? desteptete-te romane din somnul cel de moarte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *