100 de minute alături de Doina şi Ion Aldea-Teodorovici

474-leontina-om„Acest film îl dedic judecătorilor mei supremi: oamenilor dragi şi spectatorilor”. Cu acest monolog începe filmul documentar despre două inimi care au bătut în unison, care au iubit şi au suferit în numele adevărului istoric, al libertăşii şi suveranităşii R. Moldova.

După 22 de ani de la decesul cuplului Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, a fost realizat primul film documentar despre viaţa acestora. Pe data de 5 iunie, la Cinematograful „Odeon” a avut loc premiera filmului documentar „Te iubesc, Ion şi Doina”. Pelicula este realizată de Leontina Vatamanu.

„Acest film prezintă crâmpeie din viaţa celor doi mari artişti. „Te iubesc, Ion şi Doina” este un documentar în care au încăput două vieţi scurte şi o întreagă veşnicie pentru care s-au născut şi au trăit cei doi”, spune regizoarea.

Pelicula este un documentar care adună 100 de minute de materiale, fotografii, informaţii interviuri despre Doina şi Ion, precum şi viaţa lor scurtă, dar foarte plină. E o poveste de iubire, de fericire şi de dor pentru două suflete frumoase care au lăsat atât de multă viaţă în urma lor, iubind limba română şi ţara.

474-ion-si-doinaCristi Aldea-Teodorovici, fiul regretaţilor interpreţi Doina şi Ion, a spus la premiera filmului că „eu mi-am dorit mereu ca lumea să-i vadă în lumina dragostei, a bunătăţii şi nu atât prin prisma dramei. Deşi ei nu mai sunt fizic printre noi, totuşi, ei ne-au lăsat atât de multe lucruri şi amintiri frumoase. Iar cu ocazia acestui film reuşim să-i redescoperim pe Ion şi Doina”.

În documentar a fost pus accentul pe copilăria, educaţia, muzica şi dragostea celor doi. „Au fost nişte oameni plini de viaţă şi plini de iubire. Ei înşişi povestesc biografia în acest film. E ca o confesiune a lor”, a declarat Leontina Vatamanu. Regizoarea spune că cel mai greu i-a fost să filmeze sfârşitul vieţii, să facă loc morţii cuplului, care sunt atât de vii în film.

Cineastul Virgiliu Mărgineanu ne-a spus că filmul este un viitor tezaur în cinematografia şi cultura R. Moldova. „Este deja o cărămidă pusă aparte în cinematografia de la noi şi peste ani, cei care vor dori să afle ceva despre viaşa lui Ion şi a Doinei, vor descoperi nişte lucruri pe care nici noi, până acum nu le-am ştiut”.

Datorită solicitării din partea publicului, programul proiecţiilor filmului documentar „Te iubesc, Ion şi Doina” a fost prelungit. Astfel, doritorii vor putea viziona acest film în zilele de 14, 15, 16, 17 iunie, ora 19:00, la Cinematograful „Odeon” din Chişinău.

Potrivit lui Virgiliu Mărgineanu, în această vară, echipa OWH TV Studio îşi propune să efectueze un turneu prin întreaga ţară, la fel cum o făceau Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. „Astfel le vom oferi spectatorilor din afara Chişinăului posibilitatea de a-i redescoperi pe marii şi iubiţii noştri interpreţi. Am vrea ca acest film să răscolească emoţiile şi amintirile oamenilor, ca ei să iasă din cinematografe cu prezenţa lor în suflete”, a declarat cineastul. După proiecşiile filmului urmează ca „Te iubesc, Ion şi Doina” să fie prezentat la festivaluri naţionale şi internaţionale, „dar din păcate, când zic internaţionale mă refer mai mult la România, ţara care i-a iubit cu adevărat pe Doina şi Ion. Vom merge cu această peliculă la Festivalul Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF”, a spus Virgiliu Mărgineanu. Iar la începutul toamnei, filmul va putea fi urmărit pe micile ecrane.

Acest film i-a făcut pe cei de la OWH TV Studio să se gândească şi la alte documentare, despre alte personalităşi de valoare din R. Moldova. „Acum, însă, ne interesează perioada interbelică a Basarabiei şi ne concentrăm toată atenţia şi eforturile pe redarea şi reflectarea problemei deportărilor”, a spus Virgiliu Mărgineanu.

Filmul „Te iubesc, Ion şi Doina” este dedicat tuturor celor care poartă în inimi dorul şi admiraţia pentru acest tandem nemuritor al neamului şi prezintă o frumoasă poveste de iubire temeinică şi nemărginită în toate formele sale.

Ideea de a lansa acest documentar aparţine familiei Teodorovici. Filmul a fost realizat cu suportul AO „Două Inimi Gemene”, al Primăriei Municipiului Chişinău, al Ministerului Culturii şi Guvernului R. Moldova. Filmările au durat aproximativ patru luni.

Tatiana Beghiu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. =IULITA Unionista dela Arciz=

    SIS-temul de Ocupatie:
    ASASINATE LA COMANDĂ contra Marii Re-Uniri cu România:
    O A DOUA DECAPITARE A ELITEI NOASTRE UNIONISTE
    ÎN ULTIMII 25 DE ANI : 1990-2014
    / PRIMA FIIND DEPORTĂRILE ŞI GENOCIDUL DIN ANII 1940
    COMISE DE OCUPAȚIA RUSEASCĂ /
    Martirii Neamului Nostru:
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    51.
    – Ionel Proca /1945-2014/, jurnalist si scriitor din s.Colonita,
    otravit miseleste pentru scrierea cartilor-memorii despre alti martiri unionisti
    omorâti prin otravire si accidente de SIS-temul KGB anti-românesc:
    – cumnatul Grigore Grigoriu /1941-2003/, actor unionist,
    – verisorul Gheorghe Ghimpu /1937-2000/, deputat, disident anti-comunist,
    – prietenul Vicu Bucataru /1948-2013/, cineast,
    “lichidat” la comada in 2013 imediat dupa ce a lansat filmul
    „Masacrul inocenților sau cronica unui război uitat”,
    un documentar cutremurător despre războiul din Transnistria si tradatorii din Chisinau.
    etc.
    52.
    – Ionel Vacarencu / 1989-2014/ din s. Mascauti, r. Criuleni, mare patriot si unionist,
    omorât bestial la comanda de catre doi criminali angajati, care i-au furat masina.
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    1.
    Mihail Garaz – împuscat in faţa casei la 60 de ani – / 1930 – 1990 / – poet şi publicist.
    2.
    Dumitru Moldovanu – un tânăr patriot, omorât in Nov.1990.
    3.
    Ion Gheorghiţă, poet – împuşcat și el în faţa casei la 52 de ani – / 1939 – 1991 /.
    4.
    Grigore Vârtosu – / 1961 – 1992 / mare patriot, deţinut politic în 1989,
    poet popular din s. Cârnăţeni / Căuşeni,
    voluntar şi împuşcat în spate la 20 iulie 1992 în războiul cu ruşii de pe Nistru.
    5-6.
    cântăreţii cuplul Doina / Marin / – la 34 de ani – / 1958 – 1992 /
    şi Ion Aldea-Teodorovici – la 38 de ani – / 1954 – 1992 /- «accident» înscenat.
    7.
    Ion Dumeniuk – la 56 de ani / 1936 – 1992 / – lingvist, publicist, otrăvit-iradiat.
    8.
    Ion Vatamanu – la 56 de ani – / 1937-1993 / – poet, publicist, savant,otrăvit.
    9.
    Nicolae Costin – la 59 de ani / 1936 – 1995 / – primar de Chişinău, iradiat cu cesiu
    împreuna cu șoferul sau – / Tudor, grav bolnav /
    11.
    Petre Teodorovici- la 47 de ani – / 1950 – 1997 / – cântăreţ, iradiat-otrăvit,
    care stia prea multe despre cei care i-au omorât fratele şi pe Doina.
    12.
    Lidia Istrati – la 56 de ani – / 1941 – 1997 /- scriitoare, deputată,
    iradiată-otrăvit pentru curajul său contra mafioţilor.
    13.
    Gheorghe Ghimpu, la 63 de ani – / 1937- 2000 / – disident, deputat, «accident» înscenat
    14. şi colegul său Ion Caftanat- / aflat la volan în aceeasi masină /
    15.
    Veniamin Apostol – la 62 de ani – / 1938 – 2000 / – actor, iradiat-otrăvit
    16.
    Ion Mija – la 63 de ani – / 1938 – 2001 / – cineast, iradiat-otrăvit
    17.
    Nicolae Sulac – la 65 de ani – / 1936 – 2003 / – cântaret, iradiat-otrăvit
    18.
    Iacob Burghiu – la 62 de ani – / 1941-2003 / – prozator şi regizor, iradiat-otrăvit.

    4 ASASINATE în lanț:
    ————————————————–—————————
    19.
    Emil Loteanu /1936-2003/, cineast
    /otravă în cafea la Moscova, probabil era un fost agent,
    care cunoştea prea multe despre preşedintii comunişti ai RM,
    şi devenise nesupus, deci periculos/.
    20.
    Grigore Grigoriu – /1941-2003/, actor, prietenul bun a lui Emil Loteanu,
    de aceea a fost şi el anihilat printr-un «accident» aranjat.
    21.
    Traian Grigoriu – /1972-2004/, fiul lui G. Grigoriu, actor la Piatra-Neamţ,
    care și el, sărmanul, probabil, ştia câte ceva din culisele politicii ruso-moldovenesti:
    «accident» mortal, împreună cu prietenul său:
    22.
    Adrian Neacşu – /1972 -2004/, actor
    23.
    actorul UNIONIST Dumitru Fusu /1938-2014)
    sufera un ATAC Cerebral prin otravire in 2004 care-l tintuieste la pat pentru 9 ani.
    —————————————————————————————–
    24.
    Vladimir Nicu – la 76 de ani – / 1928 – 2004 / – istoric, om politic, iradiat-otrăvit.
    25.
    episcopul Doremidont – la 45 de ani – / 1961 -2006 /, » accident» la comandă.
    26.
    corpul lui Andrei Buzu, patriot şi primar de Drăsliceni, r. Criuleni a fost găsit într-o fântâna.
    27.
    Victor Ciutac – la 71 de ani – / 1938 – 2009 / – actor, iradiat-otrăvit
    28.
    Grigore Vieru – la 74 de ani – / 1935 – 2009 / – poet national, «accident» înscenat.
    29.
    Ion Conţescu – omorât in 2009, profesor, istoric, iradiat-otrăvit.
    30.
    Andrei Vartic, la 61 de ani – / 1948 – 2009 / – publicist, poet, savant, otrăvit-iradiat.
    31.
    Andrei Savciuc , la 21 de ani – / 1988 -2009 / – student la Bucureşti, «accident» înscenat.
    32.
    Tudor Cataraga – la 54 de ani – / 1956 – 2010 / – sculptor,
    33. / asasinat /»accident» rutier la comanda “/ împreuna cu soţia sa Dora /
    34.
    Vlad Gheorghelas – la 61 de ani – / 1950 -2011 / –
    cântăreţ, iradiat-otrăvit / cancer /.
    35.
    Andrei Buzu – patriot şi primar PPCD în s. Drăsliceni /Criuleni,
    omorât si aruncat intr-o fântâna la 4 August 2007.
    36.
    Valentin Ciobanu, fost vice-preşedinte al PPCD, la 14 septembrie 1998,
    a fost omorât cu lovituri de răngi in mijlocul zilei, chiar în pragul casei sale.
    37.
    Leonida Lari – / la 62 de ani, 1949 – 2011 /
    scriitoare şi martiră naţională unionistă, iradiată la «cancer»
    şi fratele ei Leonard Tuchilatu, poet /1951-1975/, «răpus» in armata rusească.
    Toate persoanele care intrau în holul de la Teatrul de Operă din Chişinău pt. a-şi lua rămas bun de la ea,
    erau foarte atent fotografiate, gen tip document, de un profesionist din SIS-tem.
    Atenţie: dec. 2011 cu AIE la Putere !
    38.
    Vasile Vatamanu – / la 56 de ani , 1955-2011 /, deputat în primul Parlament democrat din 1990,
    jurnalist sportiv şi mare prieten al familiei poetului martir Grigore Vieru.
    «Accident» rutier prin orbire din faţă lângă Străşeni.
    39.
    Marius Sava, un tânar licean de 19 ani omorât la Timişoara la 4 Septembrie 2011,
    în timpul expozitiei Steagului lui Ştefan cel Mare,
    adus de la Bucureşti la Muzeul de Istorie din Chişinău / 24 August – 12 Septembrie 2011 /
    40.
    Tudor Arnăut /1959 – 2012/, profesor de istorie la Universitatea din Chişinău;
    «un alt accident rutier» ca «recompensă» ocultă pentru toate relaţiile lui strânse cu România,
    asasinat cu o zi inaintea /27 Aprilie / începerii unei importante Conferinţe Internaţionale
    a Istoricilor cu referinţă la data de 16 mai 1812 –
    Bicentenarul ocupaţiei noastre de catre Imperiul tarist.
    41.
    Andrei Burlea / 1980 – 17 iunie 2012 /, înjunghiat mortal de 2 rusofofili rusofoni mancurţi
    pentru faptul că cânta în româneste în barul «Veşca» din s. Durleşti.
    / Prietenul sau Roman Vitiu şi el înjunghiat, suptavietuieşte fiind grav rănit /.
    42.
    Violeta Proca – o taximetristă din s. Budeşti, o suburbie a Chişinăului,
    omorâtă cu bestialitate de nişte terorişti găgăuzi în iulie 2012,
    în drum spre Comrat, pentru faptul că a vorbit româneşte cu ei.
    43.
    Un alt martir disident anti-comunist asasinat:
    inginerul Gheorghe David /1943-2007/ originar din s. Pepeni/ Sângerei
    – trimis in anul 1987 la o inchisoare-psihiatrica din Dnepropetrovsk din Ucraina
    de catre Marele Judecator-Presedinte filatelist Nicolae Timofte
    – iar apoi omorât de fortele teroriste comuniste voroniste la 21 iulie 2007 când avea doar 64 de ani,
    pentru faptul ca s-a adresat la CEDO la Strasbourg, care ulterior in 2008 i-a facut dreptate.
    44.
    – jurnalistul Alecu Mocanu, /1955- 2012 /
    otravit si iradiat pt. spiritul sau unionist si protestatar contra nelegiuirilor neo-comuniste totalitare
    de la Casa Radio din 2005.
    45.
    – Eugen Gheorghita, otravit si iradiat,
    jurnalist de la saptamânalul «Literatura si Arta » din Chisinau
    46.
    – UN ANONIM UNIONIST
    / autoritatile filateliste moftiste si presa ne-libera nu ne permit sa stim
    si noi numele lui adevarat /
    Un bărbat de 59 de ani, din satul Cociulia Nouă, raionul Leova,
    înjunghiat cu un cuţit în spate pentru că i-a recomandat unui consătean rusofon venetic
    să vorbească în limba română / 25 Martie 2013 /
    47.
    – Valeriu Graur /n.1940 or.Reni-2012 /
    renumit anti-comunist si unionist fervent din anii 1970 trimis în Gulagurile din Siberia, apoi stabilit recent la Bucureşti: un alt «cadou„ sinistru al ocupanților moscali: trimiterea lui «specială «pe lumea cealalată exact în ziua premergătoare Duminicii de 16 Septembrie 2012, când la Chişinău s-a organizat cel mai mare Marş Unionist din istorie,
    48.
    – poetul-martir Dumitru Matcovschi /1939-2013/, caruia i se organizează un accident iniţial la comandă la 17 mai 1989, ca răsplată pt.curajul său de a fi publicat în 1988 în revista literară «Nistru„un articol-bombă„Veşmântul fiinţei noastre latineşti” scris de reputatul lingvist martir Val. Mândâcanu, ca apoi prin iradieri şi otrăviri sa fie lichidat pt.ingropare «specială„ la 28 iunie 2013 – 28 iunie 1940, zi simbolică de doliu naţional de la ocuparea Basarabiei de către trupele teroriste criminale ruso-comuniste şi în timpul unui alt Marş Unionist din Chişinău.
    49.
    – Vasile Toma Mucenicul, poet liric si satiric Unionist
    responsabil de respectarea legislaţiei lingvistice la Primaria Chisinau
    / 2 ian.1954 – 27 martie 2013/ /data simbolica de “sacrificiu” moscalesc?/
    nascut in s. Cioara/Hâncesti, un ostas al maresalului Ion Antonescu
    – accident terorist la comanda ocupantilor in 2004
    si tintuit nemiscat la pat pentru pozitia sa civica Unionista
    50.
    – doamna Maria Moscalu din Căuşeni, omorâtă pentru că pleda în favoarea limbii române,
    iar unul dintre feciorii săi a ajuns să sufere de o maladie pe care, de doi ani deja, medicii nu o pot identifica.
    Între timp, a fost tratat de mai multe boli, cu diverse medicamente…
    Acum, potrivit sotului Simion Moscalu, medicii nu mai vor să vorbească cu el.
    ………
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    OTRAVIRI = ATACURI CEREBRALE / INFARCT /
    53.
    – tânarul Octavian Glib, injunghiat mortal in 1996 la vârsta de 23 de ani, patriot si Unionist,
    fiul cel mare al cântaretului de muzica populara Unionist Nicolae Glib din s. Pepeni, jud. Balti
    /care sufera si el un ATAC CEREBRAL prin otravire in 2012
    pentru participarea sa la evenimentele UNIONISTE,
    a) – ca si actorul Unionist Gheorghe Urschi, la revenirea sa din România, in iunie 2011,
    sufera un ATAC CEREBRAL dupa care nu si-a mai revenit complet /
    b) – si vestita cântareata românca Irina Loghin / cu tata basarabean, sufera si ea un ATAC CEREBRAL
    imediat dupa revenirea la Bucuresti de la Chisinau, la 17 mai 2012,
    unde participase la manifestarile de doliu negru la 200 de ani
    de la ocuparea Moldovei de Est / 16 mai 1812/ de catre Imperiul tarist.
    c) – si o alta cântareata est-moldoveana unionista refugiata la Pitesti, Nina Crulicovschi
    sufera de o “boala rara” si misterioasa la cap:
    pe creier i s-au descoperit nu mai puţin de cinci chisturi “bizare”.
    d) – in luna iulie 2010, cercetatorul român nord-bucovinean in domeniul fenomenelogiilor de frontiera,
    Vasile Rudan a susținut în București “Cursul intensiv teoretic si practic de protecție si autoapărare extrasenzorială”.
    Imediat după terminarea acestui curs,
    Vasile Rudan a suferit UN ATAC CEREBRAL
    în urma căruia i-a fost afectată funcția vorbirii.
    e)
    ultimul din aceasta lista macabra este jurnalistul UNIONIST Boris Vieru,
    anti-comunist, deputat in Parlament din partea Partidului Liberal,
    care la inceputului lui ianuarie 2014 este internat la spital cu „o trauma craniana” grava
    denumire sofisticata care se traduce prin ATAC CEREBRAL,
    deci otravit prin mâncare si bautura de catre cineva din „colegii” sau „prietenii” lui „buni”.
    Nota:
    O OTRAVĂ nedepistabilă
    se introduce în mâncare sau băutură
    care provoacă ulterior ATACUL CEREBRAL / = INFARCT /
    şi nu lasă alte urme !
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================
    PLUS cei 7 tineri torturaţi, schingiuiţi și masacraţi de către teroristii-poliţişti mascaţi comunisti
    in acel Aprilie Negru 2009 in timpul protestelor anti-comuniste și anti-voroniste de la Chișinău.
    Atentie: Ucigaşii nu a fost pedepsiţi !
    54.
    Valeriu Boboc din s. Sângera / 5 mai 1985 – 7 aprilie 2009/
    omorât in batai de «Oamenii Legii» pe Piata Mare din Chisinau la 7 aprilie 2009
    55. Ion Ţâbuleac /n.1987 s. Bolohan/Orhei – 7 aprilie 2009, Chisinau/
    56. Eugen Ţapu din or. Soroca
    57. Maxim Canişev din s. Christofor/Ungheni,
    omorât bestial de politistii teroristi si aruncat in lacul Ghidighici la 8 aprilie 2009 si apoi gasit la 19 aprilie 2009.
    58. Radu Ciobanu, decedat ‘la comanda» la 24 iunie 2009 in s. Cornesti/ Ungheni
    si in urma torturii din «coridorul mortii» de la Procuratura neo-comunista din Chisinau.
    59.
    Ruslan Melinte, un tânar romantic din s. Peticeni/Calarasi, simpatizant si agitator pro-PLDM,
    partidul lui Vlad Filat,si ucis miseleste la 25 iunie 2009 de catre comunistii teroristi voronisti-tkaciukisti locali,
    60.
    Vasilică Dumistraşcu /1982 – 26 Mai 2014/,
    patriot român din s. Brânza, jud. Cahul, mort după 5 ani în urma rănilor
    din timpul torturii de regimul poliţienesc voronist comunist din aprilie 2009.
    ———————————————————————————–
    Asasinate contra cetatenilor din România
    aflati pe teritoriul din Rep. Moldova:
    61.
    – Iosif Czaba Andrei Vass de 31 de ani, arestat de politisti, strangulat si spânzurat la 22 septembrie 2013
    intr-o celula de detentie provizorie la Inspectoratul de politie din or. Soroca
    Crescut la o casa de copii din Bucuresti, Andrei a venit la Chisinau in 2012,
    dorind să-i ajute pe bătrânii lăsaţi în voia soartei, aşa cum face de opt ani tatăl său adoptiv, Taco Slagter,
    un jurnalist din Olanda, prin intermediul fundaţiei “Max Maakt Mogelijk”, înfiinţată împreună cu fratele său.
    Andrei era asistent de proiect în cadrul fundaţiei de caritate.
    Declaratia lui Taco Slagter,: „Vreau să demonstrez că se poate lupta
    cu sistemul şi corupţia în Rep. Moldova. Vreau să se facă dreptate.“
    62.
    – Angela Macovei de 54 de ani din or. Pascani, “lovita” intentionat mortal de o masina
    de pe contrasens lânga s. Cismea, Orhei la 2 dec. 2013.
    Sotia unui cunoscut om de afaceri Mihai Macovei
    managerul societății “ProConsult Company”, cei doi soți se aflau în Soroca,
    întrucât firma lor subcontractase o lucrare pentru reabilitarea Cetății lui Stefan cel Mare.
    63.
    Cetaţeanul din România,
    Florin Botezatu de 23 de ani, din s. Fedeşti, comuna Suletea, jud Vaslui,
    aflat în vizită la logodnica însărcinată, Titiana Jarovlea,
    s. Băneşti, în Rep. Moldova, la viitorii socri, pentru a stabili detaliile despre nuntă.
    La 8 martie 2014 Florin Botezatu a murit în urma unui „grav accident rutier„
    produs de către poliţistul Alecu Bujniţa din clanul mafiot poliţienesc Telenești
    şi care a fugit de la locul crimei.
    Autorităţile Juridice Timoftiene încearcă să muşamalizeze acest asasinat
    iar numele lui Florin Botezatu este interzis să fie publicat
    în presa „liberă pro-europeană„ din Rep. Moldova.

    Asasinate in Bucovina de Nord și Sudul Basarabiei noastre istorice
    aflate sub ocupatia ucraineasca:
    ––––––––––––––––––––––
    64.
    În 1993 patriotul şi primarul Ion Rotaru din s. Boian, judeţul Cernăuţi,
    şi-a pierdut minţile după ce unul din fii săi a fost ucis în condiţii «enigmatice».
    65.
    Mihai Jar / 1960-1999 / mare patriot şi directorul şcolii românesti 26 din or. Cernăuţi, —
    «moare subit» /=otrăvit-iradiat/.
    66.
    Adrian Dohotaru – la 56 de ani –/1939 -1995/ – diplomat român,
    «accident mortal» înscenat pe autotrasa «ucraineană» de lânga Chilia la sud la Dunăre.
    67.
    Ștefan Lupu, directorul școlii din s. Cartal (azi “Orlovka”, raionul Reni),
    mort de “cancer” la comanda.
    Persecutat de autorități și Serviciile Ucrainene de Securitate.
    Mare apărător al învățământului în limba română în Sudul Basarabiei.
    68.
    – In cazul Părintelui-ieromonah Atanasie (Stan Petcu),
    cu aceeaşi apartenenţă bisericească,
    cu şcoală în România, cetăţean şi el al R. Moldova, originar de la Ciamaşir, Chilia, s-a mers mult mai departe.
    Acesta a fost găsit mort într-o dimineaţă de vară pe o bancă din parcul central din Ismail.
    Versiunea oficială, trecută în expertiza medico-legală: «strangulare»,
    deşi nu avea nicio urmă pe gât, în schimb avea tâmpla năsădită.
    Nimeni, cu excepţia celor de la instituţiile speciale din Ucraina şi de la Ministerul de Externe al R. Moldova,
    nu au pus la îndoială faptul unui omor premeditat.
    ————————————————————-
    69.
    Maria Isaicu, învăţatoare, din s. Cocieri din Transnistria, omorâtă în1992
    şi aruncată într-o fântână de cazacii terorişti pt. faptul
    că purta tricolorul românesc in drum spre şcoală.
    70.
    plus cei câţiva monahi tineri de la mănăstirile Căpriana, Ţipova, etc.
    omorâti de capii bisericii rusofile teroriste şi vasale Kremliniste
    pentru vederile lor pro-româneşti /suntem in căutarea numelor lor /.
    71.
    plus cele câteva sute de victime moldovene din timpul războiului cu ruşii de la Nistru din 1992.

    – Daca cunoaşteti şi alte cazuri de asasinate politice,
    vă rugăm să completaţi această listă sângerândă a EROILOR NOSTRI.
    ––––––––––––––––––––––
    Nota Speciala:
    Şi în anul 1917
    premergător Unirii Basarabiei cu România de la 27 Martie 1918,
    mai mulţi Patrioţi Unioniști basarabeni au fost ucişi de către bandiţii ocupanţi bolşevici:
    72.
    Alexei Mateevici, poetul naţional si preot martir
    /n. 27 Martie 1888 s. Căinari – d. 24 August 1917,Chişinău /, otrăvit.
    73.
    Simion Murafa
    (n. 1887, Cotiujenii Mari, Șoldănești – d. 20 August 1917, Chişinău)
    jurist, fruntaș al mișcării naționale din Basarabia, publicist,
    promotor al culturii muzicale. Impuşcat din spate de teroriştii ocupanţi.
    74.
    Andrei Hodorogea
    (n. 1878, Slobozia-Hodorogea, Orhei – d. 20 August 1917, Chişinău),
    inginer-hotarnic, participant la mișcarea națională din preajma Unirii din 27 Martie 1918
    Împuşcat din spate de teroriştii ocupanţi bolşevici.
    În 1933, în Parcul Catedralei din Chișinău, a fost înălțat un monument în memoria
    celor trei martiri basarabeni, dar care a fost distrus
    după un ordin al administrației comuniste după ocupaţia sovietică din1940.
    ———————————————————————————————————————————–
    SA NE RUGĂM PENTRU SUFLETELE MARTIRILOR NOSTRI
    DE DINCOLO !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *