Principală  —  Investigatii  —  Dosar   —   Scrisoarea cititorului: Calvarul din justiţie

Scrisoarea cititorului: Calvarul din justiţie

În R. Moldova, persoanele care nu au fost în contact cu justiţia se pot considera fericite. Urmărind sondajele, opiniile din presa scrisă, de la radio şi TV, de pe reţelele de socializare, referitoare la încrederea populaţiei în instituţiile statului, constatăm că justiţia încă nu este percepută de societate ca fiind una eficientă, calitativă, pe interesul simplului cetăţean. Poate doar cei care nu au avut tangenţă cu justiţia îi mai pot oferi vreun grad de încredere. Când treci pragul instanţelor judecătoreşti, descoperi un tablou sumbru. În timp ce oamenii spun că dosarele lor circulă cu anii prin instanţe, magistraţii dau vina pe numărul mare de dosare aflate pe rol. Instanţele de judecată sunt suprasolicitate, iar lumea nu mai ştie unde să-şi caute dreptatea, deoarece toate schemele implementate în sistemul judecătoresc sunt în defavoarea cetăţeanului.

Dacă până nu demult era suficient să scrii o cerere în judecată, plătind o taxă de 100 de lei, acum funcţionează o echipă de avocaţi, cărora trebuie să le plăteşti de la 3.500 de lei în sus (pe lângă taxa de 100 de lei), după care îţi aştepţi rândul. Magistraţii însă sunt foarte ocupaţi şi rândul se mişcă anevoios.

La noi, un contract cu un avocat privat nu costă mai puţin de 3000 de lei. În plus, îi mai achiţi câte 500 de lei per fiecare şedinţă. Un proces, chiar şi foarte simplu, de la un berbec furat, nu durează mai puţin de 3-5 şedinţe. Deci, pentru o astfel de cauză trebuie să scoţi din buzunar peste 5000 de lei. Acum, gândiţi-vă dacă berbecul sau sacul de porumb care vi s-a furat merită aceşti bani.

Procesul în prima instanţă e un coşmar, mai ales pentru cel care are dreptate şi care nu a dorit, nu a putut sau nu a reuşit să aranjeze lucrurile prin avocaţi cunoscuţi sau prin rudele judecătorilor. Magistraţii nu selectează dosarele de urgenţă, toate stau într-un coş. Şi dacă, cumva, dosarul tău se află la fundul coşului, ai de aşteptat mult şi bine. Nu ai cui te plânge, deoarece justiţia a devenit prima putere în stat. Apropo, celelalte două puteri se tem să n-o păţească ca Filat.

Pe vremuri, dacă persoana era eliberată nemotivat de la serviciu, ea se adresa în instanţă. În 30 de zile, magistratul era obligat să pronunţe o decizie. Acum cetăţeanul se poate adresa când vrea, iar magistratul, la rându-i, îi prelungeşte termenul până când are chef. Astfel, procesele pot fi prelungite intenţionat. Motive sunt multe: nu te-ai adresat la avocatul potrivit, îmbolnăviri sau deplasări neîntemeiate…

În litigiile de muncă, tărăgănările din instanţele de judecată aduc prejudicii enorme bugetului statului, deoarece, până la urmă, prejudiciile cresc odată cu durata examinării dosarelor, iar banii nu sunt achitaţi de persoana vinovată, ci din contul instituţiilor. Oare câţi bani, timp de un an, au fost plătiţi din sistemul de sănătate, sărăcind bugetele instituţiilor medicale?

După ce se pronunţă o hotărâre în instanţa de fond, dosarul se transmite în instanţa de apel. În loc ca instanţa de apel să dea o soluţie şi dosarul să meargă mai departe, el este întors de trei-patru ori la rejudecare în instanţa de fond. În această situaţie, pe lângă faptul că oamenii au de suportat inconvenienţe mari, există şi un alt aspect – statul cheltuie sume considerabile. Bunăoară, pentru un proces care parcurge o cale normală – trei instanţe – statul cheltuie 10 mii de lei, dar dacă dosarul revine de câteva ori la instanţa de fond, la apel şi în recurs, suma se majorează de câteva ori. Tergiversarea examinării dosarelor a redus considerabil încrederea populaţiei în justiţie.

Şi acum alt aspect – schema declaraţiilor de avere. Şi-au trimis mamele, soacrele, fraţii la muncă peste hotare, fără niciun act care să confirme unde au lucrat şi ce salariu au primit. Ca apoi să revină cu sume fabuloase şi să le împrumute „prăpădiţilor” şi „cinstiţilor” de gineri, feciori, fraţi ca să-şi construiască castele, să le cumpere maşini de lux la preţuri ridicole. Cei care n-au reuşit să profite de prima tranşă a schemei, au apelat la bănci şi au primit credite performante, cumpărându-şi în leasing automobile, palate.

Dacă îţi cauţi dreptatea în instanţă fără a fi „pregătit” financiar, nu ai nicio şansă să câştigi, fie într-un litigiu civil, fie în unul penal.

Apropo de avocaţi. Ei sunt de două categorii. Prima – oneşti, care respectă buchea legii şi nu sunt agreaţi de populaţie pentru că, deseori, pierd procesele din motiv că nu au ştiut cum să ajungă la inima magistratului. În felul acesta ei se descurajează, pleacă din sistem, alegând calea migraţiei sau schimbându-şi profesia. Cei din a doua categorie, mai ales cea cu generaţii în domeniu, intră uşor în schemă. Şmecherii de folosesc de legislaţia imperfectă.

Ce părere aveţi despre articolele din Codul Penal în care se stipulează că, cică, dacă va fi dovedită vinovăţia, inculpatul riscă de la 5 până la 10 ani de detenţie sau amendă în mărime de câteva mii de lei? Înţelegerea se face între avocat, rude, cunoştinţe etc. – vrei amendă sau închisoare, decide singur.

Dumitru NOROC, conf. univ., Om Emerit

P.S. Sistemul judecătoresc se află în sala de reanimare. Urgent, e nevoie de un transplant pentru a-l aduce la o viaţă normală, pentru a salva populaţia, care-i umilită şi batjocorită prin instanţe. (D.N.)